luni, 28 februarie 2011

Fâs Alert

ElZap






















S-a cutremurat pământul? A reuşit să întoarcă lumea pe dos, femeia aia fatală, ajunsă babă neliniştită, dar războinică? Aia de nu-şi putea ţine bărbatul în aşternut?

Să fi aterizat vreun savant de pe Marte cu a cincea dimensiune în braţe, aşa ca să ocolească autostrăzile suspendate ce vâjâie prin capul doctorului primar?

Poate au mai pus pe picioare chinezii un nou supecomputer Tianhe-1A-XZZ, sau le-o fi săltat iar PIB-ul ca unui gigant atins de aripa frigurilor galbene.

Până să mă dumiresc de ce mi s-a înţepenit televizorul cu burtiera pe vine era să fac un AVC, cum ar spune colegele mele specialiste în domeniu. Pe burtieră se plimba încolo şi încoace ţanţos un News Alert nervos. Noroc că n-am făcut! Noroc că televizorului i-a venit glasul.

Aşa am aflat cum o madamă venită în Bucureşti, direct dintr-un lan de bozii post-revoluţionare a dat divorţ. A dat divorţ şi a plecat pe pustii.

Sau poate doar o imită pe coana aia hârşită cu urme de plici imaginar?



duminică, 27 februarie 2011

Sondajul şi sufrajul

ElZap

Două lucruri care n-au nimic în comun. Două lucruri "la fel de disjuncte" precum disjuncte sunt ştampila prefecturii şi coada vacii.

Pe sticlă se preling analiştii, precum se prelinge flegma pe o scuipătoare. Pe net avem e-sondaje, a-sondaje, f-sondaje, ba chiar şi xxx-sondaje. Ultimele nu ştiu la ce ar fi bune. Ba ştiu. Ştiu dar mă prefac şi eu că nu ştiu.

Ce nu ne spun analişti e altceva. Nu ne spun că sondajul nu are nimic în comun cu sufrajul, că oamenii pot fi nemulţumiţi până le ajunge nemulţumirea în gât, că pot fi nemulţumiţi înainte, după, sau chiar în timpul votului.


Pot fi nemulţumiţi intelectualii, ţăranii şi muncitorii. Ultimii nu se există, din cauză că... au dispărut. Unde să muncească muncitorii, devreme ce uzinele sunt acum locuri unde nu se mai întâmplă nimic. Nici ţăranii nu mai există, sau dacă există ei ară, seamănă pe tarlaua de la cârciuma satului. De recoltat, cei mai mulţi recoltează de la supermarket. Recoltează ce vine la supermarket.

Sufrajul nu ţine de sondaj. El ţine de sticla de ulei, sau de altceva cu care se unge democraţia. Orice democraţie, dar mai ales asta de pe la noi.

Nu ne amintim discursurile sforăitoare ale intelighenţiei române? Toată intelighenţia era super-mulţumită, super-entuziasmată, super-strofocată, ori de câte ori cineva avea curajul să se îndoiască. Ca Dubito ăla, despre care unii spun că l-ar fi chemat Descartes, sau Cogito. Acum intelighenţia română e nemulţumită. Las' căi trece. Îi trece cam cum îi trece nevestei care a încasat o bătaie cruntă, după care a fost trântită în pat. Acum eşti satisfăcut, muiere proastă!

Fiecare categorie socială are preţul ei. Cu preţul ăsta poate fi cumpărată. Pe unii îi cumperi cu o pelerină de ploaie, pe alţii cu o sticlă de vin, pe alţii cu o masă ieftină oferită la resturantul urbei. Una stropită cu discursuri. Pe unii îi cumperi cu promisiunea unor funcţii pe care nu le vor vedea niciodată.

Toţi au preţul lor. Până una alta au fost adunaţi banii necesari. Din ce vreţi. Lumea fumează, aşa că de aici se adună bani. Lumea bea, aşa că se adună bani. Pe oamenii îi doare câte o măsea, de aici ies bani. Lumea are copii care trebuiesc meditaţi, sau mai precis li se promit diplome, de aici se scurg bani. Da' ce, sunt eu pus aici ca să fac o listă cu toate izvoarele din care se adună fluviile de bani?

Bani să fie, că oportunişti se găsesc.

De ce spun toate astea? Simplu, pentru că ele există. Există mai ceva decât exista Dubito ăla care declara ritos: "Cogito ergo sum".

Există pelerine, sticle de vin, de ulei şi de thinner. Cu asta se curăţă. Mai ale cu ultimul. Se curăţă democraţia. Cam cum se spală şi banii.

Tichileştii de aici şi de acolo

ElZap



Există locuri pe lumea asta unde trăiesc oameni. Nişte oameni pe care soarta i-a mutilat fără ca ei să aibă o vină anume.

Sunt mutilaţii de aici, separaţi printr-o graniţă vizibilă sau închipuită de mutilaţii de acolo.

Mutilaţii de aici nu hălăduiesc prin lume bezmetici, căutându-şi fericirea aiurea. Nici nu au voie să hălăduiască. Doar odată, prin 1923, un grup de oameni din Tichileşti au pornit spre Bucureşti mânaţi de o cruntă foame. Nu au ajuns decât până în Isaccea. Aici militarii le-au potolit foamea cum au ştiut ei şi autoritîţile vremii şi i-au trimis îndărăt.

Pe mutilaţii de dincolo nu-i încape lumea, cât o fi ea de largă. Ei îşi scotocesc peste mări şi ţări fericirea pe care o pot găsi sub copacul din faţa casei, sau în ochii căţelului care le doarme pe prag.

Mutilaţii de aici privesc în zare şi îşi închipuie că lumea de dincolo arată altfel decât lumea lor. Este lumea lor din vis.

Norocul lor este că nu li se dă voie să-şi îndeplinească visul. Ar rămâne muţi de mirare. Nu redaţi vederea unui nevăzător. S-ar putea să-i orbiţi visul.

Mutilaţii de aici nu-şi construiesc buncăre, nu-şi suspectează vecinii că şi-au construit vreunul şi nu inventeză poveşti cu buncăre închipuite sau aievea. Ei se mulţumesc cu un acoperiş care să le apere focul din sobă. Seara flăcările focului le spun poveşti. Altfel de poveşti, diferite de cele pe care le vântură agenţiile de presă.

Lucrul cel mai ciudat este că lumea celor de aici este egală cu lumea celor de acolo.



vineri, 25 februarie 2011

Monotonie

ElZap


Motto:

"Două, post-meridiane...
Sună lung şi monoton
Ornicul cu trei cadrane
De la Sfântul Spiridon.
...
Şi spre Universitate
Trec, ducând pe serviete
Clarităţi întunecate
Şi sclipiri de baionete.
"



Totul în lumea asta a devenit uniform, monoton, şters, banal, searbăd, nu ştiu cum.

La supermarché-ul din mahalaua capitalei noastre iubite, roşiile turceşti au acelaşi gust cu merele, cu perele, cu cartofii, cu ce ce vreţi dumneavoastră. Şi fiindcă nimeni nu vrea nimic, ele nu au niciun gust.

Din acelaşi motiv, băuturile carbogazoase au împrumutat aroma detergenţilor, a dezodorizanţilor, a parfumurilor ieftine eliberate regulat de un dispozitiv care ne asigură că "aerul va fi mereu curat şi primitor în casa dvs". Fiecare aromă otrăveşte ceva, usucă ceva, sufocă ceva. Planele îşi leapădă disperate frunzele de atâta aer curat.

Undeva, într-un oraş de provincie, coboară un geniu pustiu, născut şi crescut la centru, şi încearcă să spargă monotonia. Vrea să ne arate că... "aşa mică cum era îţi făceai treaba cu ea". Lumea constată însă cu stupoare "Căci aceloraşi mijloace/Se supun câte există,/Şi de mii de ani încoace/Lumea-i veselă şi tristă;" Cucoanele din preajmă, dacă s-au nimerit unele pe-acolo, se vor fi întrebat dacă nu cumva avea dreptate Richard al III-lea. Unele ar fi oftat replica cunoscută "Un actor pentru un cal!" Sau viceversa?

Nici răzmeriţele nu mai sunt ce-au fost pe când era bunica fată. Şi astea sunt parcă mai serbezi. Nu au nici măcar aroma de portocale a cartofilor de import stropiţi din belşug cu parfumuri expirate. Aceleaşi rugăciuni de prin pieţe. Doar textul a fost tradus dintr-o limbă în alta. Cred că au fost traduse de zeul GOOGLE. De aia a rămas neschimbat ritmul. Până şi numărul morţilor este cunoscut din vreme. Acelaşi număr ca acum câţiva ani.

La ce s-ar mai chinui conducătorii, când oamenii au ajuns o banală statistică.

Nişte nenorocite de mulţimi de măsură nulă aruncate într-o ecuaţie cu prea multe necunoscute.






joi, 24 februarie 2011

A trecut Acceleratul...

ElZap


"Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic,
Stă cu penele vulvoi
Şi făcând pe supăratul:
— Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul..."


Ghilimele am pus, semn că nu am nici un aport la versurile de mai sus, să spun cine este autorul nu mai e nevoie, că pe Topîrceanu îl ştie o ţară întreagă, aşa că... hai să vedem de ce s-a supărat puiul de piţigoi.

Cică într-o zi, cineva, o persoana importantă, a scris un articol. Până aici totul e simplu. Ce-i drept şi pe mine m-a uns la inimă articolul dumisale.

În cu totul altă zi, altă persoană, un fel de jurnalistă, ar fi dat cu copy/paste articolului împricinat, şi l-ar fi cocoţat în ziarul dumneaei.

Acum, eu nu m-aş băga în războiul celor două roze, că e greu de descâlcit o chestie pe care o încurcă două doamne, dar mă gândesc că atunci când iei otova un text şi-l bagi la tine-n ogradă, parcă ar trebui să spui de unde l-ai luat.

Altceva mă îngrijorează însă pe mine. De ce acum? De ce nu a băgat nimeni de seamă, că de ani buni odraslele noastre se ţin de tot felul de referate? Poţi găsi referate pentru toate gusturile şi materiile, pentru gimnaziu, liceu sau facultate. Cred că, dacă cercetezi cu asiduitate piaţa referatelor, ai putea găsi chiar nişte teze de doctorat gata făcute. La astea se spune prin târg că ar mai trebui adăugat "ceva". Un ceva care este negociabil.

Şi atunci? Atunci, de ce ne-am plânge că cineva a dorit să se înfrupte din textul altcuiva? Nu aşa ne-am procopsit cu o droaie de doctori în nu se ştie ce?

Nu aşa au ajuns unii politicieni să termine facultatea, sărind direct în amfiteatru din sala de clasă de la gimnaziu?

Cine nu a auzit, ar putea afla că până şi unii profesori, chiar din cei universitari, semnează lucrări pe care le-au scris unii sau alţii. Uite că avem şi din ăştia. Nu-i ştie lumea, iar cine ştie tace mâlc, ca nu cumva să-şi bată singur cuie în talpă. Cine ştie chestia asta, mai ştie ceva cu mult mai important. Ştie că şi de ar spune, nimeni nu l-ar crede.

O să vă închipuiţi că vorbesc despre România. Vorbesc şi despre ea, că doar am intrat şi noi în rândul lumii. Vorbesc însă despre o modă planetară, că doar nu am inventat noi produse precum turnitin sau iThenticate?

Şi totuşi, avem şi noi un ceva care este numai al nostru.

Acel ceva este un fel de indiferenţă totală faţă de acest fenomen, chiar şi atunci când nu mai este nevoie să-l punem sub lupa unor produse ce ar costa o sumă neglijabilă. Nu neapărat cele de mai sus.

Până la urmă banii ştiu să-şi găsească drumul. Şi-l găsesc.

miercuri, 23 februarie 2011

Aritmetica orbului

ElZap

Fiecare cu aritmetica lui ar spune unii, parafrazând sintagma celor care vor să scape de dreptate, conform căreia fiecare e cu dreptatea lui.

Recunosc că textul acesta mi-a fost sugerat de aritmetica ouălor, descoperită de un cunoscut şi distins predecesor... şi expusă unei şi mai distinse audienţe. Profesore, nici nu ştii ce mare începi să fii!

Unii propun tot felul de sisteme de numeraţie, alţii numără vameşi, alţii corupţi, şi mai la urmă vin unii care numără vile. Ce de moduri de a număra, când ar trebui să numărăm doar o singură dată! Pe urmă ne-am apuca de adunat, de împărţit, de scăzut, deşi până la urmă am constata că unii se înmulţesc. Corupţii de pilldă.

În loc să numărăm ouă, n-ar fi mai bine să numărăm vilele? Cam cum facem când vrem să ştim câte gâşte avem în ogradă. Numărăm picioarele şi împărţim la doi. Dacă vrem să numărăm porcii facem la fel, doar că împărţim la patru. Cu porcii ar fi ceva mai greu, că ei au un statut privilegiat. Totdeauna au avut. E greu să-i scoţi din ale lor.

Aşadar numărăm vilele şi notăm, aşa cum am învăţat la şcoală, cu V numărul căsoaielor care scandalizează pe toată lumea, mai puţin pe persoanele care veghează ca nu cumva să fie lovit în moalele capului nepreţuitul gust arhitectonic. Ălora li se rupe în paişpe, că doar sunt plătiţi pentru asta. Adică să li se rupă.

Ca s-o luăm pe scurtătură, adică să nu complicăm prea tare socoteala, o să împărţim pe V la patru, cam cum facem cu porcii, că bag seama că nu o să se porcească nimeni să-şi facă mai mult de patru căsoaie. Notăm cu A rezultatul obţinut. Aşadar am găsit numărul de oameni avuţi. Să le fie de bine, că mult au mai asudat ca să facă fiecare câte patru vile, când ţara e o ruină de la un cap la celălalt.

Din A ar trebui să scădem un epsilon E acolo, care reprezintă suma oamenilor geniali, a celor care s-au strofocat pentru binele meu şi al semenilor mei şi a celor cărora le-a murit vreo mătuşă superbogată. Mătuşă pe bune, nu din alea desccoperite la tribunal. Eu mărturisesc că nu am văzut cu ochii mei astfel de exemplare, dar să admitem că există un 1% din A, acolo de sămânţă. Să ne înţelegem, eu am văzut oameni isteţi, academicieni, profesori doctori (ba chiar şi docenţi), dar ăia nu aveau vile, aşa că nu trebuie să-i scădem. Intersecţia mulţimii lor cu mulţimea celor avuţi e ca şi vidă. Am obţine în urma scăderii un număr C, care ar reprezenta, aşa cum bănuiţi, mulţimea celor corupţi.

Acum, ştiu că o să-mi sară unii la beregată cu prezumţia de nevinovăţie. Al dracului de prezumţie, dar cum vine când vă urcaţi în avion pentru a răscoli meridianele şi paralelele globului? Când vă cere să arătaţi biletul la urcare în avion, de ce nu-i daţi ăluia în cap cu prezumţia asta? Sau cei ce şi-au schimbat cetăţenia, renunţând la cea mioritică, de ce nu-i daţi în cap lucrătorului de la fisc, care vă pune pe masă toate amenzile poliţiei de pe-acolo?

În fine, cum o fi cum n-o fi, nu asta-i problema. Sau necunoscuta problemei, dacă vreţi.

Problema ar cere să găsim necuonoscuta X, reprezentând numărul orbilor. A orbilor reali sau a celor ce se prefac a fi orbi. Că doar nu aş putea crede că nimeni nu a trecut pe lângă câmpurile de vile fără să le numere.

Ştiu că aici mi s-a înfundat, cu aritmetica asta a orbului. Ea tace ca porcu'n cucuruz, pentru că valoarea lui X nu poate fi găsită cu metodele aritmeticii, ale algebrei sau ale geometriei.

Până şi pe bietul Pascal chestia asta l-a scos din sărite. Nu degeaba a făcut el distincţia necesară.

"Différence entre l’esprit de géométrie et l’esprit de finesse. – En l’un, les principes sont palpables, mais éloignés de l’usage commun … Mais dans l’esprit de finesse, les principes sont dans l’usage commun et devant les yeux de tout le monde."

εὕρηκα! Asta este! Ne lipseşte "l’esprit de finesse", dar ne lipseşte rău de tot. Adică, după cum glăsuia Pascal, deşi ne sar în ochi vilele, noi nu le vedem.

Vă las cu necunoscuta X. Poate o rezolvă cineva, deşi mi-e teamă că totă lumea s-a prins în jocul ăsta de-a baba oarba. Nu credeţi?


duminică, 20 februarie 2011

Legături periculoase

ElZap

Prin 2009 încercam să fac un fel de studiu atipic despre un domeniu pe care nu-l stăpâneam, nici la propriu şi nici la figurat. Despre Miceliu vroiam atunci să mă preocup, ca un biet naiv care îşi închipuia că le poate învăţa pe toate din mers. Habar nu aveam că miceliul ăsta îşi poate întinde firicelele alea otrăvitoare atât de departe.




Legături periculoase? Posibil. Oare până unde ajung ele? E oare posibil să ajungă până în budoarul unor persoane sus-puse? Ceva de genul marchizei de Merteuil? Nici naiba nu ştie şi nici eu nu mă încumet să fac presupuneri.

LiaisonsDangereuses XLIV

Penibil spectacol, acest cocteil albastru pe care trebuie să-l servim în fiecare zi.