Cocteilul albastru

ElZap

Mai lăsaţi-mă în pace cu coctailul Molotov. De unde naiba să fac rost de benzină, ulei de motor şi alte ingrediente pentru tâmpenia asta, pe o criză de hidrocarburi de zici că se apropie era glaciară? Şi-apoi credeţi că suntem in Finlanda, ca să ne batem de la egal la egal cu Armata Roşie? Nu vedeţi că armata aia s-a destrămat sau poate doar şi-a schimbat culoare? O să-mi ziceţi că putem să ne mutăm în Spania să vedem dedesupturile războiului civil, nici acum îndeajuns descâlcite, sau măcar prin Polonia ca să vedem cum a fost cu revolta aia din Varşovia împotriva unora din cotropitori, sau mai pe-aproape pe la noi, când ne jucam de-a hoţii şi vardiştii, de nu ştia nimeni cine cu cine se bate şi pentru ce se bate.


Nu. Refuz categoric să mă bag în treburile alea de care habar n-am. Nu-i mai bine să ne băgăm în treburi ce se desfăşoară live, pe la televiziunile astea prea democratice? E drept că nici aici nu pricepem nimic, dar măcar ne dăm cu părerea. Aici lupta se poartă măcar cu cocteiluri umane, încărcate din plin cu sânge albastru iar lupta se poartă fără săbii de Toledo, numai şi numai cu fraze manufacturate cu măiestrie de armurierii specializaţi în luptele de idei.


Să zicem de pildă că icsulescu sau icsuleasca s-au ciocnit într-o parcare prin Bucureşti. Problemă complicată desigur, ce nu poate fi rezolvată punând-o într-o ecuaţie oablă din care să extragem o rădăcină suculentă, la fel cum scoatem napii dintr-o tarla de CAP, mai ales că alea au foste deja revendicate de cine trebuie. Ce-i de făcut atunci? Nu ne rămâne decât să adunăm un sobor de gâşte care să-şi dea cu părerea, iar dacă se poate astea ar trebui să fie cât mai pestriţe.


Una foarte potrivită ar fi gâsculiţa ceea bătrâioară pe care n-o revendică nimeni de aţoasă ce e, dar despre care tot omul ştie că are sânge albastru. Asta le ştie pe toate, şi chiar dacă n-ar şti nimic tot e bună ca sistem de referinţă cartezian, măcar că atunci când ea va scoate un gâgâit, celelalte surate o să aibă bunul simţ să nu-i scoale pe adormiţii cetăţii eterne.


Pentru eficienţa cocteilului se ataşează la cârd, o cunoscută personalitate ce poate să aducă cu ea parfumul grosier al mahalalei. Asta când îţi bagă degetele în ochi, e semn că are sigur dreptate. Fiţi convinşi că, pentru a fi mai elocventă ea ţi le bagă ce puţin pe toate cinci odată, dacă desigur nu eşti greu de cap. Are fata asta, sau naiba mai ştie ce-o fi, o filozofie de a speriat agora anticei Atene. Nici măcar când se dă în tiribombă n-o părăseşte duhul înţelepciunii. Din câte se aude, şi ea ar avea sânge albastru. Unii spun că ar bate spre albastru intens sau chiar bleumarin.


Dar raţiunea? Logica, raţiunea, bunul simţ, înţelepciunea, nu cumva lipsesc din acest cocteil? Nici o problemă. Se rezolvă. Un simplu telefon şi îşi face apariţia urmaşa demnă a Atenei, fiica cunoscutei Bunica Omida care le ştie pe toate. Nu eşti mulţumit de ce-ţi spune ea prin telefon? N-ai decât s-o consulţi la cabinetul personal, că ghicitu-i pe bani. Nici nu ştii ce uşor o să te simţi după ce vei fi consultat ca lumea. O leţcaie nu-ţi mai lasă asta prin buzunar, nici măcar să-ţi iei antinevralgic.


După gust, la cocteilul minune se poate adăuga: un zbanghiu care va fi însoţit de un glob şi o duzină de lumânări, un laptop cu o periferică doamnă grasă ce dă ochii peste cap şi peste ochelari, o cântăreaţă cheală ce a fost cândva cântăreţ şi orice credţi că mai puteţi colecta de la groapa Glina.


Nu uitaţi însă de Marele Guru. O fi el mic de statură, dar e tare voinic. Ăsta face toţi banii.


În cocteilul ăsta de culoare murdară se plămădeşte viitorul nostru, al tuturor. Amestec de mizerie, filozofie de baltă, de interese obscure şi fraze cu grijă lustruite, de şmanglitori şi escroci, el este supa primordială a lumii ce se pregăteşte să se nască.