e-dialog: Panglicari in ale ţării

Eurozăronii

ElZap

De la Zăroni ni se trag toate. De la el şi de la Doctor Petru Groza.

Acum, dacă am vrea să stăm strâmb şi să judecăm drept, dracul nu-i chiar aşa de negru pe cât este el zugrăvit prin bancurile cu care românii îşi pavau drumul spre canal. Spre primul, cel ce pe care un cunoscut scriitor anticomunist după anii 60 şi mare comunist înainte, îl numea cu îndreptăţită mândrie comunistă „Drum fără pulbere”.

Dacă-l luăm la cercetat pe Doctor Petru Groza, băgăm de seamă că în CV-ul lui a intrat o facultate de drept făcută fără pile la Budapesta, iar prin 1918 ar fi ţinut primul discurs la Adunarea de la Alba Iulia.

Mai fără carte ar fi fost Romulus Zăroni, care n-apucase să facă decât vreo şapte clase. Să băgăm de seamă însă că pe atunci şcoala era şcoală, iar de făceai şapte clase era cam tot atât cât ar valora acum o facultate, sau chiar vreo trei doctorate luate pe bani.

Deh, vremuri grele pe atunci. Copiii n-aveau bani de aruncat să umble pe la facultăţi, iar de maşini Range Rover nici n-aveai voie să pomeneşti. Ei trebuiau să sape şi să are pământul, nu bulevardele Bucureştiului.

Cei ce l-au cunoscut sau măcar ştiau de el din auzite, printre care şi Corneliu Coposu, spun că ar fi adunat în biblioteca lui cam opt sute de cărţi. Dacă le-a citit sau nu nimeni nu garantează. Ce, parcă tinerii ăia de-şi iau diplomele cum şi le iau au citit mai mult de zece cărţi?

După ce i-am făcut această introducere elogioasă bietului Zăroni, mai că mi-e ruşine să amintesc poezioarele ce circulau pe ascuns pe vremea lui. Una tot o s-o pun aici, cu atât mai mult cu cât o ştie toată lumea. Ea sună cam aşa:

Caligula imperator

A făcut din cal senator

Petru Groza, mai sinistru

A făcut din bou ministru

Şi tot Coposu ne spune despre săracul Zăroni cum că a făcut patru clase gimnaziale la un liceu german, ba chiar vorbea fluent germana.

Vedeţi? V-am zis eu! El vorbea germana, pe câtă vreme unii nu vorbesc corect nici limba română. În plus, el vorbea fluent. Fluent şi nu împiedicat, ca unul sau una căruia i-ar fi scos dentistul toate vocalele din gură.

Că Zăroni al nostru şi-a părăsit nevasta n-are sens să mai spun aici, că el era ministru şi nu Primar General. Dacă nu era ministru, o lua pe Alinuţa până la Paris lăsându-şi nevasta acasă şi mai apoi lăsând-o pur şi simplu. Aşa păţesc nevestele ce au bărbaţi primari. Bărbaţii primari îşi mai permit din când în când câte o nevastă secundară.

Norocul nostru pe acele vremuri, dacă putem spune că a fost un noroc cât de mic, rezidă în faptul că pe atunci nu se ştia de Uniunea Europeană şi nici de Bruxelles.

Vă daţi seama ce dandana ieşea cu bietul Zăroni? Cum să aduci de peste ocean, făcut fedeleş un flăcăiandru chipeş doar ca să-ţi facă ţie campanie electorală, când drumul peste gârlă se făcea cel mai adesea cu vaporul?

De unde să faci rost de-atâţia pupincurişti şi pupincuriste care să se repeadă să-ţi facă discursurile periate de greşeli gramaticale, să ţi le citească seara târziu când vii obosită de la discotecă, apoi să te apere de gura presei şi de ciutaci aroganţi cât încape?

Şi-apoi de unde să-ţi găseşti câte o tanti drăguţă care să te ia în spaţiu pe tot timpul campaniei pentru europarlamentare?

Pe-atunci oamenii mai aveau treabă cu prăşitul păpuşoiului, nu vânau câte un poponeţ care să te împroaşte cu verzişori cum fac domnii şi doamnele din zilele noastre care confundă poziţia verticală cu statul culcat.

Băi, europarlamentarilor necopţi sau copţi, ia puneţi voi mai bine mâna pe carte, că ajunge cât ne fac de râs cerşetorii şi hoţii noştri aciuiaţi prin capitalele Europei.

Voi cu ce sunteţi mai buni decât Zăroni?

Ză ronii sau ză viaţa!

Renata

Romulus Zăroni a lăsat două moşteniri în urma sa: una bună, una rea.

Cea rea îşi înalţă si astăzi umbra peste masa românului, frugalizând-o. Ştiinţific şi oficial, s-a numit reforma agrară. Empiric şi în transcrierea lui Zăroni s-a numit „ecspropiere”. Nu ştiu câte cărţi avea Zăroni, dar se poate vedea cu ochiul liber câtă carte avea.

Moştenirea bună, pe care ar fi nedrept să n-o amintim, este apetitul nostru pentru bancul politic. Zăroni i-a dat de furcă sau mai exact de condei – lui Păstorel. Urmaşii întru stupiditate şi impostură ai acestui ministru în bundiţă ne-au alimentat cu generozitate foamea de ironie, de poantă, au dat cep la rezervele strategice de râs ilegal, pe vremea când două sute de grame de salam cu soia, cumpărate „pe buletin”, nu ţineau de foame.

Totul, în ultimă instanţă, derivă dintr-o fericită moştenire: salamul cu buletin e strămoşul creditului în baza aceluiaşi act de identitate , nevoia de poante stă la baza ridicării pe vârfuri a actualului Premier într-o poză de grup, surprins nemilos de fotograf pe când tânjea spre o înălţime pe care n-o va avea vreodată.

Ce să zic! Ceva mă îngrijorează. Stirpea lui Zăroni, departe de a se stinge, devine tot mai ramificată.

Azi, mica lume ce ne reprezintă în Lume riscă să fie formată din cei ce, urmând universităţi, fie ele şi neprestigioase, fie şi part time, cu tendinţă spre „one hour - happy hour”, îşi imaginează că, somându-ne cu „ză ronii sau ză viaţa!”, ne intimidează pe englezeşte, ne dau de capăt, ne pun căluş, ne taie pofta de râs, ne fac „varză”. De Bruxelles.