Stenograma unei Apocalipse

ElZap

Habar n-am dacă ar putea exista mai multe apocalipse sau nu. Din câte se pare nu, dar asta rămâne de verificat. Nici măcar n-am avut prilejul să asist până acum la derularea uneia in direct, live, sub ochii mei. Noroc cu tehnica asta modernă. Mă aşez frumos la calculator, îmi potrivesc tastatura asta cu tastele imobilizate de scrum de ţigară şi de zgura ce-mi mai cade din monitor pe când citesc presa, pe urma îmi aleg un post de televiziune sau radio ce emite online şi ascult.

Ascult cum se transmite in direct Apocalipsa. Eu îmi iau notiţe, un fel de stenograme pe fundalul unei tehnici electronice. Le-am putea spune e-stenograme, că tot sunt la modă e-urile.

Se vând copiii. Aşa începe una din emisiuni. Copiii ăştia se vând precum Daciile vechi, date la REMAT pentru a-ţi lua o maşină mai acătării. Aud că se vând pentru piese de schimb. Halucinant. Dai copilul, iei banul şi pe urmă te uiţi la ăia cum ţi-l dezasamblează. Ăia sunt nişte doctori bănuiesc. Din cei ce ar trebui să salveze vieţi. Piesele vietăţii ăleia nevinovate se vând la bucată. Unul cumpără un rinichi, altul un ficat, celălalt un ochi, etc. etc. Parcă ar fi rachete multifocoase, ce abia aşteaptă să treacă gârla pentru a se înşuruba în organismele unor indivizi plini de bani. Mă întreb dacă organele astea, odată demontate au vreo şansă să simtă cumva? Poate ar fi fericite dacă sunt adoptate de vreun îmbuibat. Măcar ca piese de schimb.

Brusc îmi amintesc de o scenă lugubră, la care am asistat doar cu mintea. O căţeluşă fătase nişte pui nedoriţi de stăpân. Ăla a decis, că doar ăsta e rolul stăpânului, să-i mătrăşească, aruncându-i pe undeva, unde nu mai puteau fi găsiţi şi trebuiau să sfârşească în agonie. Animalul i-a căutat şi a găsit un singur pui şi acela mort. L-a adus în culcuşul ei şi a început să-l îngrijească crezând că-l va readuce la viaţă. Un pui de căţel mort îngrijit ca unul viu.

Oare de ce nu putem fi şi noi, măcar din când în când câini? Ar merita. Ne-m ridica şi noi oamenii în poziţia verticală pe care am pierdut-o demult.

În sfârşit, se termină şi scena cu uciderea pruncilor. Brueghel n-a fost decât un pictor de duzină, dacă n-a apucat vremile moderne. Abia acum ar fi putut să înţeleagă că Irod putea fi mult mai rău.

Începe repriza cu aruncatul cu prunci. Abia cum pricep de ce toate televiziunile îşi îngheaţă instantaneu programele. Bănuiesc că e vorba de un eveniment comparabil cu fenomenul Tungusk. Aştept să intre Terra în fibrilaţie. Îmi închipui că bomba ce a fost azvârlită în glumă asupra Hiroşimei, aselenizarea omului doar de dragul de a ne privi de sus, criza rachetelor vor păli după ce se va fi consumat marea ştire ce urmează a ni se servi. Principalele televiziuni, începând cu OTV-ul, urmat de una din antene trec la disecarea evenimentului. Mă aştept să intre in emisie până şi CNN-ul şi BBC-ul, şi…

Se anunţă că o mare vedetă a intrat cu capul înainte în portbagajul unui jurnalist sau fotograf sau poate nici una nici alta, de i-a confiscat toată aparatura ca pradă de război, pe urmă l-a lipsit şi de cheia de contact a maşinii. Acum carele de reportaj stau cu antenele parabolice orientate spre cer, gata să înfulece ştirea cu zgârciuri cu tot. Scena e demnă de aterizarea a cel puţin zece nave extraterestre, venite să depună jurământul de credinţă pământenilor.

Până la urmă aflu că vedeta este o oarecare Mihaela şi reclamă ceva de la un oarecare om cu bani mulţi pe nume … dar aici îmi pică sonorul odată cu curentul electric. Noroc că nu ţine mult pana asta de curent, că e cât pe-aici să fac atac de panică sau de cord, că în astfel de situaţii nu e bărbat să nu se piardă cu firea. Deschid şi presa electronică desigur, şi văd ca o jurnalistă de soi vorbeşte de una pe care ar chema-o Mihaela Ciumac. Acum chiar că nu pricep nimic. Eu ştiam de o mare doamnă Ciumac, dar pe aia o chema Magda şi ea se otevea pe la Dan Diaconescu toată ziua şi mai ales toate nopţile. Sa fie rude? Să fie din aceeaşi gaşcă? Să fie din acelaşi aluat? Nimeni nu poate să mă dumirească.

Cum îi cheamă pe actorii evenimentului mă interesează mai puţin acum, devreme ce eu nu i-am chemat. Dau să sun un avocat. Aş avea un chef nebun să-i dau în judecată pe toţi indivizii ăştia care sunt sănătoşi la cap. Cum pentru ce? Pentru tulburarea liniştii publice. Nici nu ştiţi ce hărmălaie s-a iscat pe scara blocului de când a început circul acesta. Eu cum mai pot să dorm? Constat însă că n-am bani îndeajuns pentru un proces răsunător. Bine că au ei. Nici nu mai îndrăznesc să întreb de unde au. După ce arunc de câteva ori cu căciula de scara blocului, că n-am eu norocul să stau la parter, o ridic de jos, mi-o trag pe cap şi plec la culcare. Poate până într-o lună se termină bâlciul.

Nu ajung bine la monitor şi vad că s-a schimbat programul. Ba nu. Acum e pauză publicitară. E vorba de Prostenal. Lasă că mă apuc să stenografiez şi despre ăsta. Mai încolo o să fac o listă cu toate reclamele idioate ce curg pe sticlă. Şi despre acesta, şi despre pisoarul acela de-l urmăreşte pe stăpân cu credinţa de câine în tramvai, şi despre pasta aia miraculoasă de-ţi fixează proteza în aşa hal de poţi participa liniştit la concursurile alea de tractat camioane cu dantura, şi despre…

Se termină şi pasta de lipit proteze. Mă rog reclama.

Începe o discuţie despre diplome,care cică s-ar vinde la kilogram, mai ceva ca ceapa verde. Acum pricep eu cum vine cu sângele proaspăt folosit pentru a se face transfuzie clasei noastre politice. Lucrul e o noutate pentru mine. Nu ştiam de el decât de prin 90. Oare cât sânge proaspăt a fost injectat de atunci în sistem? Al naibii copii. Părinţii habar n-aveau cum îşi fac ei rost de diplomele ale ce se leagănă graţios în rame. Nici serviciile habar n-aveau. Până şi Bucureştiul e luminat a giorno, tot graţie sângelui proaspăt injectat ce curge în sens invers curentului alternativ. Altfel spus se bâţâie şi el de colo-colo prin discoteci, după cum vorbeşte presa de aiurea. Habar n-am pe unde curg banii. Sau poate autostrada asta o fi cu trei sensuri. Un sens subteran o fi rezervat pentru bani? Poate.

Mă apucă o bucurie iremediabilă când mă gândesc cum o să-mi umble prin dantură un stomatolog ce a muşcat şi el o diplomă din astea. Cum or arăta politicienii care ne vor reprezenta pe glob, inginerii ce vor construi poduri şi autostrăzi. Sper să nu se dea diplome din astea şi piloţilor.

Acum s-a schimbat iar sunetul flaşnetei. Aud că se vorbeşte de cod. Am crezut întâi că e vorba de cod fără cap, poate şi fără coadă. Nu. Se pare că ar fi vorba de coduri juridice. Până la urmă văd că tot fără cap şi fără coadă a ieşit treaba şi aici. Cică oricât furi tot atâţia ani primeşti.

Tot răul spre bine. Ce fericire pe bietul găinar care o să împartă celula cu multimilionarul a cărui familie e putred de bogată. Mâncărică, mâncărică, distracţie cât încape. Numai din ce pică din pachetul ăluia, e de ajuns ca să se comită un atentat la regimul alimentar sănătos. Seara cei doi amici întru celulă vor fi vizitaţi de trupe de balet, luate cu împrumut de la trupele de manelişti. Tot de sânge proaspăt e vorba şi aici. Ce fericire să fii adormit cu unduiri de cadână!

Flaşneta asta ce transmite Apocalipsa în direct turuie întruna. Păcat ca mi s-a terminat cerneala de la tastatură.