Plopul cu pere de aur

ElZap

Cine să creadă în zilele noastre de un plop ce face pere şi pe deasupra astea sunt chiar de aur, când nici pe vremea când eram copil nu credeam în toate poveştile pe care le auzeam? Aşa-i omul, cu trecerea vârstei dă în mintea copiilor. N-aş fi singurul care, odată ajuns la o vârstă de …, a suferit o deviere spre vârsta copilăriei. Marele academician Moisil, după cum ştiţi a păţit-o când era cunoscut pe multe meridiane. El a început să creadă în vise după ce a avut o reverie conform căreia era la o şedinţă a Academiei, iar când s-a trezit a constatat că visul se împlinise întocmai.

Numai că eu nici măcar nu am adormit ci doar m-am trezit că am făcut, nu unul ci mai multe cucuie,cu repetiţie, la intervale scurte, de la nişte pere căzute din plopul minune. Întâi am crezut că am devenit un al doilea Newton, iar perele mi-au fost trimise în moalele capului pentru a înţelege nişte legi ascunse după care se mişcă niscaiva bolizi. Abia mai târziu m-am dezmeticit de-a binelea şi am văzut că perele nu serveau unui scop nobil ci erau trimise de Poliţia română, cu un scop mult mai pragmatic, pentru a-mi goli mie ceva bani din buzunar şi a-şi face ei planul în ajunul Crăciunului. Ba pe deasupra am fost uşurat şi de niscaiva puncte de pe carnetul de conducere spre veşnică aducerea aminte a codului rutier.

Ce-i drept, fapta pentru care am fost premiat a fost una de o gravitate cu totul ieşită din comun. Am condus maşina cu viteza înspăimântătoare de circa 61 km/h la intrarea (sau ieşirea) dintr-o comună unde era instalat plopul minune. Acum, ca să spun adevărul până la capăt, plopul de care vorbesc era purtător de pere doar în capul meu, căci de fapt el era o şmecherie montată de nu ştiu cine pe unul din drumurile patriei, aşa de frumos asfaltate de clienţii preferaţi ai stăpânirii. Bag seama că şi cel ce le-a montat acolo tot client era.

Aşadar, conform legilor economiei de piaţă din România (oare şi de pe alte meleaguri?): unii şmecheri ne fac drumuri proaste şi scumpe; alţii încasează bani ca să le repare, lăsându-le tot în starea iniţială, plus nişte gropiţe de toată frumuseţea; vine unul şi plantează nişte plopi electronici pe margine; iar poliţiei nu-i rămâne decât să scuture din când în când şmecheriile astea şi banii încep să curgă. Economia duduie, cum ar spune un celebru ministru.

N-aş face atâta gălăgie pentru mărunţişul ce mi l-au luat din buzunar, dacă aş vedea că rigoarea poliţiei coboară în mod egal, precum a coborât Sfântul Duh, asupra capetelor tuturor românilor bicisnici din trafic.

Poate văd şi eu cum poliţia îl dojeneşte pe ăla de iese din coloana de fraieri ce aşteaptă la semafor, zbughind-o pe banda unu de pe contrasens, că doar a doua e ocupată.

Poate văd şi eu cum poliţistul notează numărul maşinii ăleia ce parchează gingaş pe straturile de flori, aşa ca să-i arate măcar obrazul individului ce o are în proprietate.

Poate îl văd pe poliţaiul burtos împingând maşina ce este oprită taman pe a doua bandă, pe când proprietarul cel cu ţeasta rasă şi ceafa bogată în cute unsuroase aşteaptă imperturbabil la un suc, să-şi termine consoarta de făcut pedichiura.

Poate…

Dar de ce să mai visez lucruri ce n-o să se petreacă niciodată? Poliţia n-are altă treabă? Are. Un poliţist scutură plopul şi altul stă gură cască. Bicisnicii îşi văd de-ale lor şi economia duduie. Perele mălăieţe umplu gurile căscate. Economia duduie.

Nene, cum se numeşte plopul care face ciori? Să nu-mi spuneţi mie că nu există un astfel de plop. L-am văzut eu. Şi când ciorile se coc, cad? Sau ciorile astea ce s-au aciuat pe plopul minune nu se mai coc niciodată?

M-am cam săturat să cumpăr aceleaşi ciori vopsite, plătindu-le cu preţ de papagali şi atâţia papagali plătiţi să moţăie pe şoselele patriei pe post de curcani.