Miceliu

ElZap



Motto:

Mult -- îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele ciupearcă !

(Dan Barbilian)

Fascinantă lumea asta a ciupercilor. Fascinantă, necunoscută şi plină de capcane, mai ales pentru cei care le cunosc rostul prea puţin, dintre carele cel dintâi sunt eu.

Şi-atunci de ce? De ce m-aş apropia de acest univers fascinant, plin de geometrie euclidiană sau de alte feluri de geometrii, în care linii paralele se încâlcesc ca într-un ghem, sau refuză să existe, pentru că aşa au vrut unii? De ce m-aş apropia de lumea lor, mai ales că le cunosc aşa de puţin secretele? Poate doar pentru că există, la fel cum exista Everestul pentru Mallory, ăsta ar fi răspunsul cel mai comod şi poate chiar cinstit.

Există însă o lume nevăzută, mult mai importantă decât cea pe care o vedem. Poate că lumea acestor fiinţe umede şi plăpânde, uneori colorate ca nişte paparude ce-şi descântă a ploaie, alteori chele, nici măcar n-ar exista de n-ar fi împletitura aceea ciudată de filamente ce fac şi desfac tot spectacolul lor ameţitor.

Miceliul. Da, miceliul este cel ce se ascunde acolo unde ochiul nostru nu poate, sau nu are voie să pătrundă, din înalte raţiuni.

Filamentele acestea se caută pentru a se iubi, sau cel mai adesea pentru a se ucide, pentru a rearanja cărămizile unei chimii stupide, sau pentru a pulveriza o lume de care nu mai este nevoie.

Miceliul este cel ce-şi aruncă sinapsele pentru a comunica subteran mesaje pe care noi nu le pricepem. Mesajele acestea nevăzute şi neauzite, guvernează însă lumea cea văzută.

Prin coridoarele lui subţiri, umede şi puturoase sunt trimise curvele lumii ciuperceşti direct în paturile puternicilor acestui univers, şi tot prin aceste coridoare se întorc îndărăt cu cecuri semnate şi parafate, cu hotărâri, decizii şi câte alte hârtii şi hârtiuţe ce valorează mult mai mult decât munca de o viaţă a mii de oameni. Noi însă nu vedem decât banala pălărie, înfiptă aiurea într-un picior fără cap.

Aici se întâlnesc de-a valma , departe de ochii dinadins infectaţi cu albeaţă ai celor de deasupra, toţi infractorii lumii ciuperceşti cu cei pe care noi îi credem puşi pentru a recolta sarea. Nu numai că îi vedem puşi, dar îi vedem chiar plătiţi. Plătiţi gras. Că de la înălţimea piciorului cu pălărie trasă pe ochi, nu vedem nici o ştiucă sărată, e altă treabă. Miceliul de la subsol a decis ca ştiuca să fie executată prin înecare.

Şi tot în acest laborator subteran stăpânit de atotputernicul Miceliu, se scriu scenarii peste scenarii, toate bune pentru a năuci minţile oamenilor. Cele mai fetide resturi vegetale sunt împachetate frumos, pentru a fi vândute pe post de mari revelaţii în materie de politică. Analfabetismul absolut este retuşat cu grijă, iar Micul Edecar, transpiră şi gâfâie, trăgând din greu de odgoanele coşuleţului în care se odihneşte sugarul politicii româneşti. Merită. Cică e o bună afacere.

De aceea de câte ori văd câte o firavă ciupercuţă, mă întreb întâi dacă n-ar fi indicat să-i scutur puţin pălăriuţa aia ce imită capul. Dacă e cumva otrăvită?