Postări
ElZap
Ce-are a face păpădia blondulină pe care preşedintele vroieşte a o culege din curtea guvernului, asta nu prea pricep eu.
Şi nu mai pricep eu, de ce îşi bagă dânsul păpădia, salata şi pe Herodot, via Google, în curtea ministerului învăţământului, care nici măcar n-are sediul în Palat, dimpreună cu tot guvernul, şi mai este condus şi de o doamnă sobră, fără ţinută ecvestră.
Bag însă seama, că de la o vreme încoace, domnia sa a făcut cărare, tot bătând drumul până la Palatul Victoria, unde sare pârleazul în curtea prea neîngrădită a lui Boc cel mic de stat. Să-l fi apucat aşa dintr-o dată dragostea de turism de plăcere? S-ar putea, că necunoscute sunt căile domnului.
Cum, răspunsul la întrebările împrăştiate de mai sus este anevoie a fi găsit, las şi eu mai jos o melodie, ca o întrebare.
Aşadar, să-l lăsăm pe Fănică Luca să ne povestească cum e la cules de cucuruz.
Are n-are legătură melodia lui Fănică Luca, cu subiectul pe care urmează să-l dezbatem în cele ce urmează, eu vi-o las aici. Parcă mersul preşedintelui la guvern are legătură cu culesul păpădiei?
Să auzim însă ce cuvântă prezidentul şi să lăsăm prostiile de mai sus să băltească după bunul lor plac. Eu, chiar vă rog să nu le citiţi, mai ales dacă aţi făcut imprudenţa de a ajunge aici.
(minutul 20:20)
S-o luăm pe puncte.
1. Cam de multă vreme, şcoala a luat-o razna. Dijkstra spunea pe undeva, că singurul mod confirmat de a face şcoală, în adevăratul sens al cuvântului, este de a păstra o trainică legătură între activitatea Maestrului şi cea a ucenicului. Cam de multă vreme treaba asta a ajuns o utopie la care nu putem spera să ne întoarcem. Totuşi, rareori acest lucru se întâmplă. Se întâmplă mai degrabă ca un fericit accident, decât ca o regulă a şcolii.
Aceasta funcţionează, cam peste tot în lume, pe principiul industrial al liniei de montaj. Profesorul vine în clasă, îşi spune textul pregătit, în timp ce elevul înţelege sau nu, în funcţie de un mare număr de factori. Unii nu înţeleg pentru că au avut ghinionul să lipsească la cine ştie ce lecţie cu mulţi ani în urmă. Alţii nu pricep, pentru că se gândesc la cu totul altceva , decât le spune săracul profesor. Unii, puţini la număr, nu-i interesează ce trăncăneşte profesorul, pentru că ei ştiu de mult ceea ce vrea să le spună profesorul.
Totul seamănă, în acest proces de instrucţie, cu dansul unei perechi în care fiecare aude altă melodie.
2. Internetul în general, şi Google în particular, este doar suspect de a deveni un instrument util în educaţie. Nici vorbă de certitudine. Aceleaşi speranţe a avut omenirea când au apărut: cinematograful, televiziunea, magnetofonul, videocasetofonul, etc. Nici una din aceste speranţe nu s-a dovedit a fi justificată.
3. Abuzul de internet, şi abuzul de Google a dus la o adevărată pandemie. Poate că cei ce se entuziasmează în legătură cu rolul lui Google în formarea omului nou, ar trebui să se aplece asupra îngrijorării lumii de azi, în legătură cu plagiatul şi diversitatea formelor lui. Din clasele mici (gimnaziu să zicem) şi până la doctorate, lumea foloseşte cu încredere Google. Pentru a contracara această molimă ce a cuprins educaţia, au fost create adevărate sisteme specializate în a detecta plagiatul. Amintesc aici doar două astfel de sisteme: Turnitin şi iThenticate.
Cu toate astea, elevii şi studenţii mai ales apelează la internet pentru a-şi rezolva temele ce le-au fost asignate. Ce face domnul elev cu Google? Vine acasă, baga numele temei, dă search (aşa cum zice domnul preşedinte), şi termină cu print. Uneori nu e nevoie nici măcar să treci prin copy şi paste.
Nu credeţi? Daţi un search pe… Google … după referate. Găseşti tot ce vrei ca să … păcăleşti profesorul. Tu îl păcăleşti, el se face că nu vede, noi ne facem că învăţam.
Sunt mii de astfel de site-uri. Toate duc la păpădia domnului preşedinte, la salata dumnealui, ba chiar la Herodot. Aşa se naşte zacusca.
Părerea mea, este că dacă nu ştii despre ce vorbeşti, e bine să te abţii să dai sfaturi. Asta dacă nu cumva domnul preşedinte ar vrea să facă din şcaolă un fel de IMM Spoitingir.
Punct.
Ce-are a face păpădia blondulină pe care preşedintele vroieşte a o culege din curtea guvernului, asta nu prea pricep eu.
Şi nu mai pricep eu, de ce îşi bagă dânsul păpădia, salata şi pe Herodot, via Google, în curtea ministerului învăţământului, care nici măcar n-are sediul în Palat, dimpreună cu tot guvernul, şi mai este condus şi de o doamnă sobră, fără ţinută ecvestră.
Bag însă seama, că de la o vreme încoace, domnia sa a făcut cărare, tot bătând drumul până la Palatul Victoria, unde sare pârleazul în curtea prea neîngrădită a lui Boc cel mic de stat. Să-l fi apucat aşa dintr-o dată dragostea de turism de plăcere? S-ar putea, că necunoscute sunt căile domnului.
Cum, răspunsul la întrebările împrăştiate de mai sus este anevoie a fi găsit, las şi eu mai jos o melodie, ca o întrebare.
Aşadar, să-l lăsăm pe Fănică Luca să ne povestească cum e la cules de cucuruz.
Are n-are legătură melodia lui Fănică Luca, cu subiectul pe care urmează să-l dezbatem în cele ce urmează, eu vi-o las aici. Parcă mersul preşedintelui la guvern are legătură cu culesul păpădiei?
Să auzim însă ce cuvântă prezidentul şi să lăsăm prostiile de mai sus să băltească după bunul lor plac. Eu, chiar vă rog să nu le citiţi, mai ales dacă aţi făcut imprudenţa de a ajunge aici.
(minutul 20:20)
S-o luăm pe puncte.
1. Cam de multă vreme, şcoala a luat-o razna. Dijkstra spunea pe undeva, că singurul mod confirmat de a face şcoală, în adevăratul sens al cuvântului, este de a păstra o trainică legătură între activitatea Maestrului şi cea a ucenicului. Cam de multă vreme treaba asta a ajuns o utopie la care nu putem spera să ne întoarcem. Totuşi, rareori acest lucru se întâmplă. Se întâmplă mai degrabă ca un fericit accident, decât ca o regulă a şcolii.
Aceasta funcţionează, cam peste tot în lume, pe principiul industrial al liniei de montaj. Profesorul vine în clasă, îşi spune textul pregătit, în timp ce elevul înţelege sau nu, în funcţie de un mare număr de factori. Unii nu înţeleg pentru că au avut ghinionul să lipsească la cine ştie ce lecţie cu mulţi ani în urmă. Alţii nu pricep, pentru că se gândesc la cu totul altceva , decât le spune săracul profesor. Unii, puţini la număr, nu-i interesează ce trăncăneşte profesorul, pentru că ei ştiu de mult ceea ce vrea să le spună profesorul.
Totul seamănă, în acest proces de instrucţie, cu dansul unei perechi în care fiecare aude altă melodie.
2. Internetul în general, şi Google în particular, este doar suspect de a deveni un instrument util în educaţie. Nici vorbă de certitudine. Aceleaşi speranţe a avut omenirea când au apărut: cinematograful, televiziunea, magnetofonul, videocasetofonul, etc. Nici una din aceste speranţe nu s-a dovedit a fi justificată.
3. Abuzul de internet, şi abuzul de Google a dus la o adevărată pandemie. Poate că cei ce se entuziasmează în legătură cu rolul lui Google în formarea omului nou, ar trebui să se aplece asupra îngrijorării lumii de azi, în legătură cu plagiatul şi diversitatea formelor lui. Din clasele mici (gimnaziu să zicem) şi până la doctorate, lumea foloseşte cu încredere Google. Pentru a contracara această molimă ce a cuprins educaţia, au fost create adevărate sisteme specializate în a detecta plagiatul. Amintesc aici doar două astfel de sisteme: Turnitin şi iThenticate.
Cu toate astea, elevii şi studenţii mai ales apelează la internet pentru a-şi rezolva temele ce le-au fost asignate. Ce face domnul elev cu Google? Vine acasă, baga numele temei, dă search (aşa cum zice domnul preşedinte), şi termină cu print. Uneori nu e nevoie nici măcar să treci prin copy şi paste.
Nu credeţi? Daţi un search pe… Google … după referate. Găseşti tot ce vrei ca să … păcăleşti profesorul. Tu îl păcăleşti, el se face că nu vede, noi ne facem că învăţam.
Sunt mii de astfel de site-uri. Toate duc la păpădia domnului preşedinte, la salata dumnealui, ba chiar la Herodot. Aşa se naşte zacusca.
Părerea mea, este că dacă nu ştii despre ce vorbeşti, e bine să te abţii să dai sfaturi. Asta dacă nu cumva domnul preşedinte ar vrea să facă din şcaolă un fel de IMM Spoitingir.
Punct.
Poate că anume, a folosit Băsescu exemplul păpădiei, încercând să ne imprime în creier în mod subliminal un mesaj favorabil lui, pentru că chiar și cei nefamiliarizați cu google știu că această plantă, atunci când este în stadiul de floare mai are și altă denumire.
RăspundețiȘtergereDanM
Două zile m-am ţinut să vă bag comentariu, Conquistadore!
RăspundețiȘtergereDa' nu fiindcă nu mi-a plăcut textul. Mi-a foarte plăcut! Doar că aţi fost prea blând.
Motivul reţinerii mele este că eu, fiind chiar un fel de Principessă a Păpădiilor, adică le-am studiat pe Păpădii în anul întâi la Botanică şi-n II şi III la Farmacognozie, nu era cazul să intru în polemică cu ceea ce popular se mai numeşte cum zice mai sus DanM şi ştiinţific îi zice Taraxacum officinale, fiindcă, iată, nici n-am început bine şi trag tare să-mi dovedesc cunoştinţele ierboase.
Prezidentul nostru n-a dat foc doar la valiza cu învăţătură şcolară, indicând Google drept substitut de carte, dar a consfinţit una dintre metehnele cu care am a mă lupta zilnic, şi anume automedicaţia prin Google, fixarea propriului diagnostic prin Google, în cele din urmă un prejudiciu adus propriei sănătăţi prin Google.
A mai decretat domnia sa, indirect, pentru mii de români care-l ascultă la tv, că toate plantele medicinale-s o "păpădie" şi-o salată, că nu poa' să fie planta domeniu de studiu, nici sursă de drog,nici cauză de intoxicaţie, nici motiv de agravare a bolii, fiindcă cine n-a auzit de păpădie? O buruiană, acolo!
Şi dacă din păpădie n-a murit nimeni, din talpa gâştei îţi stă inima, din rostopască ţi se necrozează ficatul, da' Google zice că sunt bune, şi dacă pe Google nu-l crezi, pe cine să crezi?
Pe popă, care te trimite şi el - culmea! - la loc cu verdeaţă...