Înainte cu tupeu

ElZap




Haaaai ai ai
Dă-i înainte cu tupeu
Haaaai ai ai
Şi-ai sa vezi ca nu e greu

Vrei succesuri cât mai multe? Cheia este tupeul. Nu te uita la cei ce râd de tine. O să vină o vreme când şi tu o să râzi de ei. Tupeul este totul. Nimic fără tupeu.

Tupeul este zeul suprem.
Tupeul îţi deschide uşi închise.
Tupeul îţi deschide drumul spre glorie.

Tupeul este flamura sub care toţi nesimţiţii, proşti sau deştepţi, fraieri şi şmecheri de şmecheri, se înrolează într-un fel de armată de zdrenţăroşi. Sub ea luptă de-a valma, politicieni, jurnalişti, opinişti, propagandişti şi cam toţi iştii care vor să apuce o bucată cât de mică din ce-a mai rămas de luat din ţara asta.

Deontologii îşi lasă abandonată deontologia şi îşi caută în traista lor croită din pânza jegoasă ce a traversat epocile trusa cu argumente, şperaclul cu care vor umbla la naivitatea din capul alegătorilor. Cu această oaste pestriţă, înrolaţi sub flamura tupeului fără limite şi al nesimţirii extreme se pregătesc de asaltul final.

Tineri jurnalişti, sau unii mai bătrâiori şi aplecaţi de spate şi de caracter, împing de fundul politicienilor, doar-doar or reuşi să-i facă să treacă linia de sosire.

Chelneri de ocazie şi de doi bani răstoarnă grămezi de mititei, tone de bere pe gâtul potenţialilor băgători de buletine de vot în urnele minciunii.

La gura pretendenţilor la un loc în faţă spumegă promisiuni, scrise de scenarişti care cunosc bine slăbiciunile omului de rând. Legalizarea drogurilor uşoare, grele şi foarte grele, libertatea la lustruitul trotuarului, dreptul feministelor să tragă câte un toc de bătaie preventivă soţilor misogini, precum şi legalizarea unei cafteli zilnice aplicate consoartelor de către soţii încornoraţi, toate sunt trecute ca într-un pomelnic fără sfârşit în discursul lor neghiob.

Te pune necuratul să-l tragi de mânecă pe un nesimţit, amintindu-i că ce spune azi se bate cap în cap cu ce a spus ieri? Îi atragi atenţia că legănând preţ de o oră şi preţ de ceva ce nimeni nu ştie, dar toată lumea bănuieşte, reeditează vremurile lui Zăroni, deschizând larg calea pentru Eurozăroni? Nesimţitul îşi aminteşte de armura TUPEU şi te acuză de “instigare la dictatură”. Dacă eşti o băbuţă slabă de înger, te prăbuşeşti de pe picioare, amintindu-ţi de claxonul dubelor cu gratii şi de xilofonul duios al cătuşelor de pe vremea tătucului Stalin.

Dacă îl înfrunţi, amintindu-i că “Dictatura se naşte doar atunci când netezim drumul spre putere pentru cei ce nu merită să o deţină, nu ştiu să o folosească şi mai ales nu doresc să asculte părerea nimănui”, el îţi întoarce spatele, cu acelaşi TUPEU. Lasă că are el ac de cojocul tău.

Te interpelează un altul, amintindu-ţi că “publicul avea tot dreptul să afle cât de incompetentă este aceasta candidată”? TUPEUL zvâcneşte din nesimţit, şi îi dă în cap celui de mai sus, amintindu-i că este „ilustrarea perfectă a speciei isterice” (o caracterizare ce se potriveşte ca nuca-n perete, semn că nici să înjure nu mai poate), că el face emisiuni „pentru oameni raţionali”. Ce contează că toţi cei ce îl trag de mânecă par perfect raţionali, pe câtă vreme cei ce îl laudă par nişte pupincurişti cărora le stă foamea-n gât? Ţine UPEUL? Sigur că da.

Te înjură lumea că ai prea mult tupeu? Nu-i nimic. TUPEUL e armura universală.