Păpuşoi pentru un minister

ElZap

Cam de câte ministere ar fi nevoie, pentru a conduce o ţară? Credeţi că e o întrebare simplă? Aiurea. Complicata? Depinde.

Până la urma, care ar fi răspunsul corect la această întrebare, că nici de lăsat problema asta în coadă de peşte nu se poate? Acum, nici nu vă închipuiţi că găsim răspunsul la această întrebare consultând cine ştie ce tratate de specialitate.

Atunci, eu zic că ar trebui să dăm cu banul, aşa cum procedează oamenii cei mari. Dăm cu banul, sau dăm cu zarul. Ca la barbut. În fond, oricum ai căuta răspunsul, oricâte ministere am hotărî că sunt de trebuinţă, ţara asta e condusă tot la fel ca într-un joc de barbut.


Decât să dăm cu banul, cu zarul, sau cu barda, mai bine punem întrebări. O întrebare, ff utilă, ce ar lămuri lucrurile, ar fi ceva de genul: cam câţi amici avem noi de mulţumit? De ce nu amice? Poa’ să fie şi de alea. Dacă sunt, e bine să avem ministere pentru toată lumea.

Până la urmă, o mână pe alta spală. Aşa se face că rămânem plini de jeg, dar mulţumiţi de isprăvile noastre, şi mulţumiţi că toată lumea apropiată e mulţumită. Cu atâtea mulţumiri îngrămădite într-o frază mai că m-aş putea lăuda cu succesuri.


Hai, să trecem la o altă întrebare? Cam ce ar trebui să ştie un ministru, ca să conducă un minister? Cam… aproape nimic. Constatăm că nu trebuie să ştie nici măcar să vorbească corect. Când eram la şcoala generală, că aşa se numea pe-atunci gimnaziul, dacă nu ştiai că pluralul n-ar plural, sau prural, după noile reguli instituite de academia din ghereta Ministerului Tineretului şi Sportului.


Dar câţi bani se învârt prin ministerul pe care îl conduce, ar trebui să ştie un ministru? Oarecum. Ştie? Ba. Nu ştie nici măcar pe unde se învârt banii ăia care se învârt.


Acum, să vedem ce ar trebui să facă un ministru? Nu prea multe. Câteva lucruri trebuie totuşi să facă, că doar nu e plătit ca să stea de momâie în vârful ministerului.

În primul rând, ar trebui să ştie să semneze. Nişte carnete, de pildă. Pentru cine se cere, de exemplu. Să semneze n-ar fi prea greu, dar carnetele astea trebuie înmânate. Personal? Sigur că da. Penibil? Da, şi penibil. Penibilă? Se înţelege că e şi aşa. Nu înmânarea, lucrul e de la sine înţeles.

Ca ministru sau ministră, mai trebuie să ştie să pupe.
De câte ori este nevoie.
Mai ales în public.

Voi unde credeaţi?

Era să uit de păpuşoi.
De ăsta de ce-o fi nevoie?
Chiar nu v-aţi prins?

Aşa ca să stea alesul, ca ministrul în păpuşoi.