Ceasul elveţian

ElZap




Nici eu nu mai ştiu câte ceasuri am avut la viaţa mea. Încă de pe vremea când eram doar un mucos de-o şchioapă, eram cadorisit de către un cineva cu câte un ceas elveţian. Toate, absolut toate, au fost numai şi numai ceasuri elveţiene. Garantat 100%.

Unul singur însă a mers … ca un ceas elveţian.

Abia când am crescut, a aflat că cele mai multe din ceasurile elveţiene … erau făcute pe vapor. Asta este. Unii învaţă din greşelile altora, alţii din propriile greşeli şi cei mai mulţi nu învaţă niciodată.

La ceasuri elveţiene n-am ajuns să mă pricep niciodată, dar de câte ori mă uit la unicul meu ceas elveţian-elveţian, mă cuprinde fericirea la gândul că am reuşit să-mi însuşesc un postulat de care n-o să mă despart nicicând.

Un ceas elveţian trebuie să meargă ca un ceas elveţian.

Nu merge? Aruncă-l. În mod sigur este altceva.

Şi ca să nu vorbim de-a surda, să începem cu exemple din clasicii în viaţă, că …despre morţi numai de bine. Mai ales dacă au murit prin împuşcare.

Restructurarea întregii economii Naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei.

Mda. Economia s-a restructurat, s-a eficientizat, i s-au pus tot felul de criterii pe post de proptele, au fost aduşi specialişti ce au teoretizat în jurul ei, au declarat-o un morman de fiare vechi … şi în final s-a constituit un fel de REMAT în care unii au băgat economie şi au scos maşini cum n-a văzut Parisul.

Au fost aduşi şi un fel de popi atei care au încropit o predică explicativă pe înţelesul tuturor şi … în final i-au cântat prohodul. Economia asta, abia dacă mai produce cuie. Din alea de lemn, că s-a hotărât să se închidă şi SIDEX-ul.

Dacă aduci vorba de SIDEX, de COMTIM, de ALRO, de ROMCIM, de NAVROM, ŞAMD, ŞAMD îţi sar popii ăştia cu vechi state la Ştefan Gheorghiu şi te linşează. Ăştia sunt din generaţia crescută pe vremea tătucului Stalin. Cu ăştia nu te joci. Mai bine greşeşti alături cu partidul decât împotriva lui.

Cică ei au frică de moroi, şi au grijă să nu iasă noaptea să ne tulbure somnul. Noaptea ies doar ei. La furat. Cât încape.

Aşadar asta este. Primul meu ceas elveţian postrevoluţionar. Trebuie să meargă ca un ceas elveţian. Nu merge.

Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.

Aici chiar s-a făcut o treabă ca lumea. S-a restructurat de s-a destructurat mai rău ca o … Of, nici termen de comparaţie nu găsesc. Găsesc numai ciulini. Prin ’90 sau ’91 trebuia să fac un drum prin ţară cu maşina. Era prin septembrie sau octombrie. Grâul stătea mândru … ne-se-ce-rat (nu-i aşa că sună ca o re-ce-si-u-ne în devenire?). Pentru cei ce nu ştiu încă, grâul se seceră pe la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie. Veşnic a fost aşa. Nu numai pe vremea regimului de tristă amintire. Chiar şi pe vremea dacilor liberi sau ocupaţi.

Satele n-au fost distruse, asta e drept. Ele s-au golit de oameni. Au rămas doar bătrânii de peste 80 de ani. Restul suflării satelor o găseşti prin Spania la cules căpşuni.

Stima noastră şi mândria. Aşa am ajuns să ne cunoască lumea. Aşa au aflat că la noi s-a născut Costel Busuioc. Contestat sau nu, e cert că dacă rămânea pe plaiurile noastre, fecior la plug, cum visa Goga, nici dracul nu afla de el.

Nu afla dintr-un motiv foarte simplu. La câte bălării sunt pe mândrele noastre parcele lăsate în paragină, până şi o girafă e complet invizibilă.

Este drept că pe alocuri mai creşte porumbul, dar numai din soiuri gen MON 810. Soiului acesta i-am acordat noi azil politic prin reciprocitate. Am vrut să ne aliniem şi noi la respectarea drepturilor porumbului. Ăluia modificat genetic, care este prigonit în ţările lui de origine. Acum ne prigoneşte el pe noi. Pe unde s-a născut, se spune că este o încrucişare ciudată cu o bacterie stranie, cu nume bizar (Bacillus thuringiensis). Unii zic că ar produce o toxină, dar la câte am înghiţit noi nu-i nici un pericol. Noi suntem imuni. Noi rezistăm. Cred că am putea mânca KCN cu pumnul, mai ales că se spune că ar semăna la aspect cu zahărul. N-avem noi bani de substanţa asta, dar am auzit că se organizează un transport masiv pe de-a moaca. De firma acronimă RMGC.

Prin satele astea s-a prăsit mai nou un fel de animal de pradă ciudat. Este noul vătaf, pe cale de a deveni marele salvator al agriculturii, noul boier, noul ….

Genealogia lui ne trimite însă la puşcăria pe care trebuia s-o înfunde de nenumărate ori. Înainte de ’89 a fost scăpat din lipsă de spaţiu locativ în celule, şi desigur din cauza umanismului socialist ce l-a ferit de putrefacţie. După ’89 animalul ăsta s-a dat cu noua putere de stânga-dreapta şi retur. Atâta s-a dat, că acum a pus mâna pe tot ce mişcă sau stă pe loc. Şi-a pus burtă, şi când se plimbă pe uliţele satului oamenii îşi ridică pălăria. Cu dispreţ.

Al dracului de ceas elveţian, că şi pe ăsta e scris într-un colţ “Made in China”. Măcar ăia cu ochii oblici fac un fel de ceasuri care merg.

Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.

Ştiau unii cum vine cu cerinţele astea contemporane. Dai şi iei. Pe urmă te cari. De prins nu te prinde nici dracul. Dai diplome, iei bani şi scoţi tufe. Aşa a ajuns ţara plină de tufe. Nu mă refer la alea care au ajuns europarlamentare. Alea au acoperire. Mă refer la tufele astea care au rămas pe loc, pe trotuare. Un fel de bolniţe mobile. Cele care n-au loc pe trotuare au fost expediate pe centură.

Conform cerinţelor contemporane, în fiecare judeţ s-au înfiinţat câteva universităţi, cu filiale în fiecare sat şi cătun. Omul face gimnaziul la oraş, ca să prindă gustul domniei, şi facultatea la ţară, la aer curat. Stă la crâşmă, deschide televizorul, gustă din vodca cu miros de electrozi de sudură şi îşi ia în linişte cursurile. Mai amfiteatru ca cârciuma nici că se poate imagina. Noroc că nu avem cincizeci de judeţe, ca Statele. Păcat că avem numai patruzeci, ca Cristian David, fost Troacă, actualmente liberal împrăştiat pe unde apucă.

Ce să îmi mai răcesc gura cu problema învăţământului. Toată lumea şi-o răceşte, de la prezident până la învăţătorul din ultimul cătun. Ăla ce n-ar nici şcoală în care să-i bage pe copii, dar nici copii care să vrea să înveţe.

Şi aici ticăieşte un ceas elveţian. Îl auziţi? Ticăieşte, dar de mers nu merge.

Decât să vă luaţi un ceas elveţian, mai bine căutaţi să vă cumpăraţi un ceas sovietic. Acela s-ar putea să meargă. Aveam eu unul de pe vremuri de nu mai putea să moară. Sovietic get-beget. Odată mi-a căzut de la mănă, în timp ce fumam. Fumam la volan, cu mâna pe geam. Dacă n-o fi trecut vreun camion greu peste el, ceasul ăla cred că şi acum mai ticăieşte pe undeva prin praf.

Ca s-o spun pe aia dreaptă, povestea cu ceasurile astea ruseşti care mergeau prost e tot un fel de ceas elveţian. Unul care n-ar trebui să ticăiască, dar se încăpăţânează s-o facă.

La câte ceasuri elveţiene am văzut de când mă ştiu, mai că-mi vine să-mi iau un orologiu cu nisip.

Mă întreb dacă reciproca cu ceasul elveţian o fi adevărată?

Orice ceas care merge ar trebui să fie musai elveţian?

De la o vreme mi s-a acrit de ceasuri elveţiene, aşa că vă anunţ că nu mai cumpăr nici măcar un secundar.

Nici elveţian şi nici de alt fel.

În fiecare zi se găseşte câte un deştept care îmi oferă ca chilipir câte un ceas elveţian.

Lăsaţi-mă! Nu mai veau să ştiu cât e ceasul.