duminică, 3 iulie 2011

Pe tobogan


ElZap

Încă un pas spre victorie! S-au afişat rezultatele unui bacalaureat-batjocură. Agăţaţi de avizierele şcolilor, de saiturile pe care se dau rezultatele, tinerii noştri au aflat.

Au aflat şi ei! Au aflat şi părinţii! Au aflat şi profesorii! La urmă a aflat şi Ministerul! Ăsta mai trebuia să afle! Au aflat cu toţii că acesta este rezultatul bicisniciei noastre. Ca şi cum nu s-ar fi bănuit.

Noroc că s-a mai copiat şi nu ne-am făcut de tot de cacao. Cei ce au avut curajul să stea de vorbă cu un eşantion "reprezentativ" de elevi ştiau deja că rezultatul este şi mai prost. Au mai rămas înafara eşantionul câţiva frumoşi nebuni care visează. Ei visează şi învaţa chiar şi fără sprijinul şcolii, la fel ca cei câţiva indivizi ce se încăpăţânează să mai trăiască chiar şi fără ajutorul medicilor plecaţi pe alte meleaqguri.

De douăzeci de ani jucăm tontoroiul pe ruinele unui sistem de învăţământ care avea meritul că mergea târâş-grăpis, însă mergea. Acum se constată că nu mai merge.

N-aş vrea să pic pe mâna unor medici, asistente, farmaciste care ies din acest sistem de debitare a unor diplome fără acoperire. Nu o să intru pentru că spitalele o să fie închise în curând şi în locul lor o să se deschidă discoteci şi cârciumi.

Pregătim ingineri pentru o industrie pe care am făcut-o zob. Ei şi? Inginerii ăştia o să plece în Spania şi în Grecia să culeagă ce e de cules pe-acolo, că tot e criză pe la ei. Pe la noi nu-i, că o ţine guvernul în frâu.

Şi acum ce-i de făcut? Acum o să înceapă interminabilele talk-show-uri la care o să se despice firu-n patru, ca să se vadă cine-i vinovat. Până la urmă n-o să fie vinovat nimeni. O să iasă un consilier şi o să ne spună că nu contează bacul ăsta. Ce, nişte tineri acolo care au tăiat frunze la câini.

"Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte ţara noastră în partide..."


2 comentarii:

  1. Exact la asta mă gândeam!...
    Peste 10-15 ani, ai nevoie de doctor. Ce faci? Dai peste unul d-ăsta, care a luat cu cinci, nu? Şi-a putut să "dea" şi la facultate: ca să intre şi ca să iasă.
    Poate ne ţine Dumnezeu sănătoşi şi evităm o asemenea întâlnire.
    Dar ce te faci dacă loveşti maşina şi ai nevoie de tinichigiu? Dacă vrei să zugrăveşti în casă? Dacă mergi la un ghişeu să întrebi ceva?
    Vei întâlni un "nebacaloriat", unul care n-a putut nici de cinci, a luat media 2,97 şi s-a făcut "meseriaş"...
    Mi se pare cu mult mai periculos decât în primul caz.

    RăspundețiȘtergere
  2. @renata

    1.În tevatura asta cu bacul şi cu particularele astea se deversează foarte mulţi bani. Enorm de mulţi. Sunt banii cu care se plăteşte prostia şi lenea unor beizadele care vor musai să aibă o diplomă. Aici se prăbuşesc ca într-o veritabilă gaură neagră banii nemunciţi ai marilor granguri, banii unor părinţi disperaţi care vor să-şi vadă lichelele căpătuite cu orice preţ, etc. etc.

    2. Îţi iei maşina şi o duci la Viena. Casa la fel, coloana la fel. La noi o să rămână doar serviciile de pompe funebre, dacă li s-or permite de investitorii in imobiliare.

    3. Meseriaşi cu 2,97? Păi eu zic că ăla ar tebui să ştie să calculeze volumul cubului. Ai stat de vorbă cu unul de-ăsta? N-are logică nici cât un bulumac! Te sprijini pe el şi vezi că se prăbuşeşte.

    RăspundețiȘtergere