miercuri, 9 ianuarie 2013

Mojicimea să plătească


ElZap

Să plătească până n-o mai putea, că de aia e mojicime. Să i se ia până şi pielea de pe os.

Şi când spun mojicime nu mă gândesc la gloata de mitocani care mişună prin societatea noastră, ci la ăia care de-abia îşi duc viaţa de pe-o zi pe alta. Mitocanii să fie scutiţi de orice dări pentru că au acel simţ care îi fac adaptabili la nou. Ei se descurcă, ori că sunt putrezi de bogaţi, ori că de-abia au cu ce-şi plăti paharul de tescovină la crâşma din sat.

Hai să vedem şi de ce nu trebuie să plătească îmbuibaţii.

În primul rând că ei duc greul ţării şi a politicii ei. Păi ar mai ajunge unii din ei mari politicieni, dacă nu ar cotiza gras pentru a-şi pune fundul într-un fotoliu de parlamentar? Politica cu cheltuială se ţine şi cheltuiala asta este adunată cu sudoare tot de la bogaţi, că doar n-o să fie adunată de la sărăntoci. Lasă-mă cu chestia aia cu votul. Votul e ceva care vine din când în când ca să primească şi mojicii câte o sticlă de ulei.

Şi apoi, nu formează îmbuibaţii noua aristocraţie a ţării? Deocamdată nu e chiar aristocraţie, dar vă asigur că o să fie. Şi ca să fie, nu trebuie plătiţi tot felul de lăutari care să cânte şi să descânte prin ziare sau televiziuni despre mărinimia unor oieri de rasă care dau bănuţi la nişte colindători bruneţi? Trebuie!

Dar lichelele lor de beizadele? Ca să poată perpetua stirpea lor aristocratică, nu trebuie trimise loazele la studii prin cele străinătăţuri,  unde pleacă boi şi tot aşa se întorc? De-acolo vin cu ştiinţa de a bolborosi tot felul de prostii care ţin locul de ştiinţă. Când îi apucă dracii dau cu maşinile lor bengoase peste orice mojic ce are curajul să le iasă în cale. Asta ca să ştie ăla cine va să fie stăpân. Din când în când se căsăpesc şi între ei, dar asta e doar o chestie colaterală.

Dar scumpa lor sănătate? Păi asta e mai bună decât toate. Numai dacă e a lor, că de restul gloatei se ocupă doar serviciile alea drapate în negru. Şi cum s-ar putea griji dumnealor de bolile lor decât pe la Viena sau mai departe, că doar tot ei i-au gonit din ţară pe doctorii ce i-ar fi putut trata de guturai.

Şi-apoi, mojicimea nici nu prea ştie cum să înmulţească banul, cum spune pe nişte bloguri un muscoi căpiat ce dă mereu cu oiştea-n gard. Ăla e sărac pentru că nu a îndrăznit să bage decât un vârf de deget în banii publici, pe câtă vreme neo-aristocraţia asta a băgat mâna până la umăr. Ba s-a înhăitat cu toţi nesătuii de aiurea care veneau să ne pună biruri.

Uite de-asta umflaţii ăştia merită! Că aşa vor ei.

Uite de-asta am avut un Ţepeş, ca să-i ridice în ţepe după ranguri. De pleava de pe vremea lui s-au ocupat nişte servicii de incinerare anticipată.



Un comentariu:

  1. UN REMEDIU INCREDIBIL PENTRU HSV1 & 2. Este atât de incredibil cât de minunate pot fi ierburile. când am văzut prima dată o postare care spunea că un bărbat are un leac perfect pentru HSV1 și 2, eram ca și cum ar putea fi adevărat sau un fel de glumă, dar, din cauza frustrării mele și a trebuit să mă vindec, am riscat să iau legătura cu medicul pe bază de plante pe prin e-mail și mi-a dat motive să cred că este un adevărat medicină pe bază de plante, așa că am urmat toate instrucțiunile sale și mi-a trimis ierburile prin UPS și mi-a dat rețetă pe care am urmat-o pe bună dreptate. Acum, toate rezultatele testelor mele arată că sunt HSV1 și 2 negative după ce am luat ierburile și am făcut teste de două ori în diferite spitale, de care aveam nevoie să fiu sigur înainte de a posta acest lucru, iar rezultatele sunt toate negative, iar simptomele HSV sunt complet în afara mea corpul și medicul meu confirmă acest lucru și cu mine. Ierburile Dr. Osato sunt soluția la HSV1 și 2 și la alți viruși. Îl puteți contacta pe e-mail: osatoherbalcure@gmail.com sau WhatsApp +2347051705853 pentru a obține ierburile de la el. Voi continua să împărtășesc acest lucru pe fiecare platformă pentru ca oamenii să vadă și să se vindece de HSV1 și 2, HPV și HIV cu plante medicinale Osato. Site-ul Dr. Osato este osatoherbalcure.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere