joi, 4 iunie 2009

Miceliu

ElZap



Motto:

Mult -- îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele ciupearcă !

(Dan Barbilian)

Fascinantă lumea asta a ciupercilor. Fascinantă, necunoscută şi plină de capcane, mai ales pentru cei care le cunosc rostul prea puţin, dintre carele cel dintâi sunt eu.

Şi-atunci de ce? De ce m-aş apropia de acest univers fascinant, plin de geometrie euclidiană sau de alte feluri de geometrii, în care linii paralele se încâlcesc ca într-un ghem, sau refuză să existe, pentru că aşa au vrut unii? De ce m-aş apropia de lumea lor, mai ales că le cunosc aşa de puţin secretele? Poate doar pentru că există, la fel cum exista Everestul pentru Mallory, ăsta ar fi răspunsul cel mai comod şi poate chiar cinstit.

Există însă o lume nevăzută, mult mai importantă decât cea pe care o vedem. Poate că lumea acestor fiinţe umede şi plăpânde, uneori colorate ca nişte paparude ce-şi descântă a ploaie, alteori chele, nici măcar n-ar exista de n-ar fi împletitura aceea ciudată de filamente ce fac şi desfac tot spectacolul lor ameţitor.

Miceliul. Da, miceliul este cel ce se ascunde acolo unde ochiul nostru nu poate, sau nu are voie să pătrundă, din înalte raţiuni.

Filamentele acestea se caută pentru a se iubi, sau cel mai adesea pentru a se ucide, pentru a rearanja cărămizile unei chimii stupide, sau pentru a pulveriza o lume de care nu mai este nevoie.

Miceliul este cel ce-şi aruncă sinapsele pentru a comunica subteran mesaje pe care noi nu le pricepem. Mesajele acestea nevăzute şi neauzite, guvernează însă lumea cea văzută.

Prin coridoarele lui subţiri, umede şi puturoase sunt trimise curvele lumii ciuperceşti direct în paturile puternicilor acestui univers, şi tot prin aceste coridoare se întorc îndărăt cu cecuri semnate şi parafate, cu hotărâri, decizii şi câte alte hârtii şi hârtiuţe ce valorează mult mai mult decât munca de o viaţă a mii de oameni. Noi însă nu vedem decât banala pălărie, înfiptă aiurea într-un picior fără cap.

Aici se întâlnesc de-a valma , departe de ochii dinadins infectaţi cu albeaţă ai celor de deasupra, toţi infractorii lumii ciuperceşti cu cei pe care noi îi credem puşi pentru a recolta sarea. Nu numai că îi vedem puşi, dar îi vedem chiar plătiţi. Plătiţi gras. Că de la înălţimea piciorului cu pălărie trasă pe ochi, nu vedem nici o ştiucă sărată, e altă treabă. Miceliul de la subsol a decis ca ştiuca să fie executată prin înecare.

Şi tot în acest laborator subteran stăpânit de atotputernicul Miceliu, se scriu scenarii peste scenarii, toate bune pentru a năuci minţile oamenilor. Cele mai fetide resturi vegetale sunt împachetate frumos, pentru a fi vândute pe post de mari revelaţii în materie de politică. Analfabetismul absolut este retuşat cu grijă, iar Micul Edecar, transpiră şi gâfâie, trăgând din greu de odgoanele coşuleţului în care se odihneşte sugarul politicii româneşti. Merită. Cică e o bună afacere.

De aceea de câte ori văd câte o firavă ciupercuţă, mă întreb întâi dacă n-ar fi indicat să-i scutur puţin pălăriuţa aia ce imită capul. Dacă e cumva otrăvită?

7 comentarii:

  1. @ElZap

    Când mă mai întâlneam, seara, cu sufletul meu, mi-aduceam aminte de bureţi, de ghebe, de ciuciuleţi, dar şi de nana calului, de mitărci...
    Dar... cum în ultima vreme sufletul mi-a fost plecat, am rămas la taclale cu sfinţii de noroi de sub zăbrele, iar ei nu ştiu decât un

    "cântec de pecingine"...

    "Grijania ta de dragoste, tîrfa, muiere,
    Care treci pe bulevarde şi puţi a tacere
    Care umbli-n ureche, cum rîcîi în ochi ...
    De-aş fi meletar, ce te-aş prinde de rochi,
    Să te zgîlţii nevastă:
    Ascultă, cucoană, ţi s-a făcut, ori eşti proastă ?
    Pe prispele casei - ştii, prispele goale ...
    Mă pupau dimineţile-n creştet, mă strîngeau curvele-n poale.
    Degeaba ... Nu auziseră de toate
    scîrbele buruienii mele amare.
    Credeau că am buzunarele pline şi mă căutau în buzunare
    Venea toamna cu o pîine sub pardesiu
    Şi mă întrebau pietonii:
    Tu eşti vizitiu?
    Terfelita lehuză, plină de bube, de rîie,
    Înjuratura nu mai putea să ne doară,
    gîndul nu ne mai mîngîie,
    Tremură, doar, în bluzele visului
    cîpiu-paparudă.
    Amintirile se uitau în fundul meu ca să rîdă,
    Cînd scormonit de nelinişti, ca-n jug un rasteu,
    Mă mai întîlneam, uneori seara, cu sufletul meu..."

    Acum, ElZap, nu mai zic decât:
    Fie-ţi somnul liniştit... Stelian Dinulescu!

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  2. „- Zi-l, menestrel !
    Cu foc l-ai zis acum o vară;
    Azi zi-mi-l stins, încetinel,
    La spartul nunţii, în cămară.”

    ElZap, la început eu chiar am crezut că faci o odă ascunsei lumi a ciupercilor! :) şi că vorbeşti de acele „fiinţe umede şi plăpânde, uneori colorate ca nişte paparude...”
    Când colo, tu vorbeai de alte încrengături! :)
    Oricum, interesante asociari ai făcut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fascinant text.
    Probabil că ăsta e stilul care-ţi vine mănuşă.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Bordelezu
    Văd că te pasionează ciupercile.

    Şi eu am nostalgia trezitului cu noaptea-n cap, ca să apuc să culeg cele mai frumoase ciuperci. Comestibile, desigur.
    Din nefericire am rămas doar cu nostalgia.

    Alte ciuperci cresc acum pe la noi.
    Astea n-or trebui culese?
    De cine?

    RăspundețiȘtergere
  5. @beth

    "Că-i greu mult soare să îndure
    Ciupearcă crudă de pădure,
    Că sufletul nu e fântână
    Decât la om, fiară bătrână,
    Iar la făptură mai firavă
    Pahar e gândul cu otravă."

    Poate altădată voi încerca să fac aşa ceva.
    Azi am încercat să fac o schiţă. Un fel de natură moartă.

    Pănă atunci mă mulţumesc să privesc şi să admir.

    http://visual.merriam-webster.com/plants-gardening/plants/mushroom/structure-mushroom.php

    RăspundețiȘtergere
  6. @renata

    Când mi-ai vorbit de text, mi-am amintit că am uitat să pun poza. Asta doar aşa pentru decor, că oricum miceliul tot nu-l vedem.

    RăspundețiȘtergere