Gălăgie suspectă

ElZap

De câte ori în faţa curţii mele se iscă câte o gâlceavă mă lasă somnul.

Mai acum ceva ani, când toată lumea se gâlcevea cu toată lumea pe unde apuca, am descoperit că mi s-a furat o bancă. Era singura pe care o aveam. Aia din faţa curţii. Aşa păţeşti când dai crezare tuturor circarilor. Poate că ei nici nu sunt vinovaţi. Poate că nici nu-şi dădeau seama de ce fac ei circ.

După ce am descoperit că n-am bancă, am mai aflat că ei erau înţeleşi, că păruiala aia a lor era una de operetă, că cei ce au aranjat spectacolul ăsta au plecat acasă cu câte o bucată de bancă. Cu câte o scândură vreau să zic.

Pe urmă m-am mai liniştit. Îmi ziceam că, dacă mi-au furat banca, nici că mai au ce să-mi fure, mai ales că toţi strigau la mine că sunt un sărăntoc.

M-am înşelat amarnic. Dacă m-aş lua după toate scandalurile din faţa curţii mele, aş zice că am fost odată putred de bogat.

Odată.

Acum aştept să mă liniştesc. Să pot să dorm. Să înţeleagă şi ei că nu mai au motiv de ceartă. Că am ajuns şi eu în rândul lumii. Că sunt lipit pământului.

Dar ei ştiu mai bine ce au de făcut.

Eu doar îi suport. Îi rabd, nu i-ar mai răbda pământul.