Crăciun

ElZap

Crăciun?!

De unde vine şi unde merge El? De când îşi plimbă El turmele de colinde printre brazi? Sunt întrebări la care nu este nevoie să se răspundă.

E de ajuns că în fiecare iarnă opreşte o clipă timpul în loc şi ne spune că este absurd să sugrumăm "vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric".

Doar cetele acelea de tineri, care de cred ori ba, tot trec de la o casă la alta şi sfâşie întunericul. Atâta cât vor mai putea să-l sfâşie.

Poate că vor fi alungaţi şi ei de prea rafinata tehnologie, cu zorzoane tunate în toate felurile, cu manele şi discuţii pseudo-filozofice, cu cozonaci făcuţi de aparate de frământat electrice.

Din toate astea va rămâne doar mâna acelei femei cu chip de sfântă, care aduna închipuite fărâmituri rispite din cozonacul pe care l-a frământat cu sufletul şi la dospit cu neţărmurita-i credinţă.

Apoi, când toate astea or să dispară, când colindele o să răsune doar în mintea unora dintre noi, când toate cuptoarele de pâine vor fi dărâmate, pe uliţele satelor vor răsuna doar nişte bolboroseli, ale unor homunculi ce vor semăna tot mai mult cu puii aceia care n-au voie să părăsească dreptunghiul de trei decimetri pătraţi.

Şi noi?

Noi vom fi fericiţi pentru că nu mai suntem, dar şi mai fericiţi că am apucat să fim.