Moşul

ElZap

Aseară L-am întâlnit pe Moş. Că era aievea, că a fost un vis, o nălucire, o rătăcire a minţii rămâne de lămurit.

Era plin de sudoare, iar mâinile îi erau murdare de galaxii, supernove, stele şi alte chestii pe care nu le voi pricepe niciodată. Ca să pricepi ceva din ceea ce a făcut El, trebuie să fii cel puţin nepriceput.

Se plângea că a muncit câteva eternităţi ca să umple hăul pe care tot el îl zămislise. L-a umplut, i-a pus legi şi mai apoi le-a verificat. Trebuiau să se mişte toate ca un ceasornic. Ba mai bine.

Ce s-ar fi întâmplat dacă galaxiile s-ar lua în coarne când le vine lor cheful? Cum ar fi arătat alcătuirea asta, dacă orice supernovă ar pocni când îşi închipuie ea că este coaptă? Ce-ar fi dacă stelele şi-ar pârli planeţii, taman cum îşi leapădă femeile emancipate plozii pe la cabinetele de chiuretaj?

Mi-a spus Moşul că o vreme se uita la toate astea trist, ca un fel de şahist care joacă şah cu sine însuşi. Nimenea nu se mira de ce a făcut El şi nimenea nu spunea că ceva este greşit. Zicea că aşa I-a trecut prin cap să-şi facă un fel de chibiţ, care să-şi dea cu părerea, cu care să stea de vorbă.

De atunci Moşul este şi mai trist. Nu pentru că acest chibiţ ar fi găsit hibe în lucrarea Lui, ci pentru că de la o vreme el, chibiţul, a început să-I conteste dreptul de autor. Moşul spunea, că ar fi fost dispus să-i împărtăşească domnului chibiţ toate tainele, dar el o luase de tot razna, aşa că n-a avut cu cine să stea de vorbă. Chibiţul spune că şi el ar fi în stare să facă ce-a făcut Moşul, amestecând o cupă de hazard cu alta de neant.

Mi-a spus că în fiecare primăvară îi trimite nişte soli, că poate o pricepe şi el ceva. Degeaba! Chibiţul se uită tâmp la ramurile pe care Moşul i le aşează sub geam cu tot cu flori şi cu parfum. Nimic. Trimite nişte vrăbii-îngeri ca să priceapă şi chibiţul că astea nu sunt făcute de domnul Hazard. Nimic.

Şi, ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, chibiţul îl târăşte prin toate speluncile, povestind celor care care sunt dispuşi să îl asculte, că isprăvile nemernicului sunt girate chiar de Moş.

De câte ori nimicnicia asta de chibiţ ia gâtul unei bătrâne, el spune că Moşul i-a ordonat să facă asta, ca şi cum Moşul n-ar putea şi singur să stingă flacăra ce abia pâlpâie în sărmana făptură.

Dacă se caţără peste pervazul unei case, lipsind nişte copii sărmani de pâinea pentru ziua de mâine, tot Moşul este cel care l-a trimis.

L-am întrebat pe Moş, de ce nu îl dă nimicniciei pe acest ticălos.

Nu mi-a răspuns nimic, dar din umbra care s-a aşternut pe faţa Lui, am priceput că fără acest nemernic, lumea pe care El a clădit-o ar înceta să mai existe.