Mirări

ElZap

Din când în când lumea începe să se mire.

Se miră aşa tam-nesam. Bagă degetul în nas până la coate şi se miră. Dă ochii peste cap, priveşte aiurea spre cer, ca şi cum ar avea treabă cu cine ştie ce minune... şi se miră. Se miră cam cum se miră un zgâmboi după ce a comis o năzbâtie şi vrea să-şi convingă babacii că el e total nevinovat.

Lumea se miră de toate alea.

În zilele trecute lumea se mira că unul a făcut un fel de chestie căreia alţii îi spun sculptură şi care arată ca dracu'. Îl mai trag şi de bucăţica aia ce se presupune... că-i lipseşte. Am auzit şi eu varianta asta mai demult.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu bagă de seamă că aşa-i în artă. Ca peste tot, de altfel. Mişună şi în artă un fel de samsari care... stabilesc preţul. Valoarea cum i se mai spune. Ea se fixează după nişte criterii care sunt ascunse de ochii publicului. Publicul ăsta trebuie doar să accepte ce spun cei ce sunt ştiutori şi să nu-şi dea cu presupusa. Se calculează la cârciumă, în alcov, sau oriunde este permisă o viermuială a miceliului subteran care înalţă ciupercile otrăvitoare. Sunt pline muzeele lumii de ciolane de vită învelite în cârpe luate de la tomberon cărora li se spune în limbajul artei oricum. Cine ar putea să-l contrazică pe creator, cînd el este înconjurat de o armată de mercenari gata să-i admire scremerea artistică?

După ce l-au dat gată pe bietul Traian, presupusul nostru părinte înarmat până în dinţi şi cu o genealogie incertă, lumea a tăbărât pe o sărmană cucoană care era cât pe-aci să-şi vadă visul cu ochii. Să ajungă ministresă vreau să zic. Toată lumea s-a mirat, până ce cucoana s-a prăbuşit secerată de focul automat al unui regiment de jurnalişti.

Nimeni nu se mira şi nimeni nu băga de seamă că noi de douăzeci şi ceva de ani producem fluvii de diplome, din care se vor naşte viitori miniştri, academicieni, profesori şi mai naiba ştie ce monştri ai unei tranziţii dubioase. Nimeni nu bagă de seamă că doctoratele se iau tot în alcov. Nimeni nu aruncă o privire asupra lucrărilor produse de subalterni, de unchi pensionari, de conţopişti şi de alte specimene ce se învârt în lumea de sus. 

Până şi un văcar, dacă are destui bani, poate vorbi despre intersecţia a două plane paralele de către un alt plan şi despre urma pe care o lasă acesta. 

A mai auzit cineva de o jurnalistă care s-a metamorfozat în consilieră pe la un minister de resort, dar care s-a cărăbănit cu o sumă frumuşică, pe care şi-a tras-o de la respectivul minister? Suma, că despre ea e vorba.

Dacă lumea se miră de toate astea, eu de ce să mă mai mir? 

Poate doar de mirarea ei fără cap şi fără coadă.