Plagiat

ElZap

Aşadar iar s-a mai copt un ministru. Şi iar a căzut. Ăsta a căzut pe chestie de plagiat. E al doilea.

Lumea iese în stradă şi cotcodăceşte. Toţi deştepţii dau ochii este cap şi încep... să se mire. Cum de a putut să facă un ministru o aşa de mare porcărie?

Mă mir şi eu. Cum adică? Oare a dat orbul găinilor în oamenii ăştia mirăcioşi?

Păi, de douăzeci de ani şi mai bine asta fac toţi. Se copiază din greu, de la mucosul din gimnaziu până la teza doctorat. O fac şi unii profesori ca să-şi umfle lista de lucrări publicate. Ăştia pare-mi-se vor să se facă academicieni.

E un fel de cros în care singuri care pierd sunt cei ce nu ştiu de unde să copieze. Sau nu vor. Nu vor, nu ajung. Nu ajung miniştri, nu ajung profesori, ba s-ar putea să nu-şi ia nici bacul, dacă stăm să ne gândim.

Că un ministru a fost prins cu cioara plagiată e un mizilic. O picătură de apă într-un ocean. Ăsta dacă nu poftea să se facă ministru trecea drept negustor cinstit. Chiar şi aşa, odată ce a lăsat ciolanul pentru altul, nimeni n-o să-l deranjeze, dovadă că nimeni nu se supără pentru nişte lucrări plagiate. Oamenii ştiu care-i şmecheria.

Nu ştiu de ce, dar tevatura asta cu ministrul seamănă cu o casă de toleranţă. Toată lumea ştia ce se întâmplă înăuntru, dar numai când se dărâmă un perete, un geam, o uşă, oamenii în pun mâinile în cap. Tulai! Aici e curvăsărie curată.

Cei mai vocali sunt cei ce au trecut prin stabiliment. Unii n-au trecut, dar ştiu bine că acolo prestează sau a prestat o persoană apropiată.

Soţia, mama, o fiică care o să se căsătorească domnişoară. Chestie de economie de piaţă.