luni, 1 octombrie 2012

Ce ştie DD?


ElZap

El nu ştie aproape nimic mai mult decât ceilalţi oameni. La noi, cam de douăzeci de ani, toţi ştiu una şi cotcodăcesc cu totul altceva. Şi înainte de 90 era tot la fel, doar că acum oamenii sunt mai convinşi, mai motivaţi, mai prefăcuţi. Îi înţeleg, pentru că fiecare vrea să supravieţuiască. Cu ce preţ, e o altă poveste.

Aşadar:

1. DD ştie că cea mai sigură investiţie în vremurile noastre este în "mormanul de fiare vechi", cum spunea despre industria aia un ilustru premier hidraulic. Bagi un leu şi scoţi o mie. Oricât de mult ar plăti DD, şi oricât de puţin ar folosi el din chestia pe care o cumpără, tot se alege cu un profit imens. Aşa au făcut cei de la Mechel şi nu au avut nimic de pierdut. Aşa a fost IMGB-ul, etc. etc.

2. DD ştie că odată cu „restituţio in integrum” trebuie să se desfăşoare un alt plan, acela al privatizărilor pe un ban. Toţi deontologii cu gura plină de salivă spun că aşa e bine. Şi dacă aşa e bine, aşa trebuie să facem. Au mai fost astfel de planuri şi nu a murit nimeni, deşi era cât pe ce să moară mulţi. Zice DD că el este trimisul celor de sus, fără să ştie că el "nu are mandat".

3. DD ştie că în ţara asta nimeni nu trebuie să se ţină de cuvânt. Poţi vinde câte gogoşi pofteşti, că se găsesc fraieri care să le înfulece. Chestia e că unii au spatele asigurat, iar el nu. Nimeni nu-i va întreba de sănătate pe unii escroci, pentru că ei sunt destul de puternici, pe câtă vreme el e un biet şoricel în jungla asta plină de şacali.

Şi mai ştie DD multe. Mai precis ştia. Acum ştie altceva. Ştim şi noi. Ştie toată suflarea de pe teritoriul României.

Toată lumea ştie, dar împinge triumfalist căruţa cu oiştea-n gard. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu