E greu să scrii...

ElZap

 ... în acest haos.

E ca şi cum ai vrea să te sinucizi, mergând să predici în mijlocul unei bande de hoţi. Cele câteva glasuri timide care încearcă să spună că regele e gol puşcă nu au cum să te scape de ştreang.

Să scrii despre premiile Nobel pentru pace? Care pace? Aia în care mor oameni sfârtecaţi de armele laureaţilor?

Poate despre alea pentru economie. Economia asta care seamăna cu un Five o'clock, la care se adună nişte cucoane pentru a acoperi cu fiţele lor zgomotul unei lumi ce se prăbuşeşte?

Poate să scrii despre dinţii lui Make. Ăia pe care matematicianul-speranţă Sima i-a făcut cadou zâmbăreţului, pentru ca apoi să povestească despre ei de undeva de pe lângă Reykjavík, unde a plecat să calce pe urmele lui Bobby Fischer. Cum să scrii despre aşa ceva, când geniul banilor a rămas cu gura căscată, dimpreună cu alţi şmecheri de pe la noi, ştiuţi sau neştiuţi, care şi-au găsit naşul într-o reîncarnare a celebrului Omar Hayssam, în ediţie adăugită?

Să scrii poate despre moralitatea politicienilor? Ăsta ar fi un subiect, doar dacă ar mai fi rămas o fărâmă din ea. Nu vorbesc de aia a politicienilor care atunci când merg la Doncafé să judece soarta ţării, pute până la Roata Mare din Herăstrău. Vorbesc despre moralitatea politicienilor care stau cu făraşul în mână ca să adune voturi-revoltă din urnele unui referendum de pomină, pentru a le duce plocon taman celui împotriva căruia se îndreptau.

Poate ar trebui să scrii despre moralitatea ce se deversează din spitale şi alte chestii care au grijă de sănătatea noastră. Să scrii despre cabinetele alea particulare, proptite taman în uşa spitalelor, la care un doctor moral, te jupoaie de bani, ca să te interneze la spitalul la care el este director. El te internează, dar te tratează supuşii, care nu crâcnesc când le ordonă bulibaşa în halat alb. Sau despre medicamentele alea care tot cresc în preţ, că doar vin de peste mări şi ţări, ca şi cum cele de pe la noi n-ar fi bune. Sau despre banii care ni se iau fără chitanţă, daţi fiind la CNAS ca să vedem noi cum vin nişte şmecheri o dată pe an ca să ne ia tensiunea post-mortem.

Să scrii poate despre cei ce scriu, cu un ochi la făina lui SOV şi cu altul la slănina cu care trebuie să murdărească paginile ziarelor care ar arăta mai bine albe sau negre ca presa dadaistă? 

Care ziare? Care presă?