Taraful molfăitorilor de ciungă

ElZap

Când îşi bagi în casă o echipă, un taraf, un ciopor de oameni, te uiţi şi la indivizii ăia, nu numai la costumul scrobit al şefului. Până la urmă nici costumul nu-ţi spune prea multe, căci adesea s-au văzut oameni bine costumaţi din care n-a rămas decât costumul atunci când au fost luaţi la scuturat.

Dacă vrei să faci o echipă de fotbal, te interesează prea puţin dacă cei pe care i-a adus şeful au sau nu doctoratul luat pe bune. Ei ar putea fi de pildă şi absolvenţi la seral ai unei Facultăţi de Educaţie Fizică şi Sport. Ar putea fi şi analfabeţi la o adică, dacă ştiu să dea ca lumea cu piciorul în beşică.

Tu faci o echipă de fotbal doar, nu un ditamai cabinet de miniştri.

Dacă faci un cabinet de ăsta te pui pe ales. Poţi pune şi pe cine s-o nimeri acolo, dacă vrei să-l bagi cu oiştea-n gard, sau dacă vrei să-l poţi conduce cu degetul mic.

Mai ar fi o situaţie în care poţi forma un taraf de-ăsta, dar nici nu-mi vine să mă pronunţ.

Şi dacă totuşi? Dacă Şeful ăl Mare vrea să se răzbune? Pe cine? Pe popor desigur, că prea l-a fluierat şi ocărât.

Poate nu chiar şeful de la Cotroceni. Poate că e o sugestie peste timp a şefului care a plecat cu elicopterul.

De când cu guvernele astea fantasmagorice, o minune în plus nici nu s-ar băga de seamă.

Utecistul

ElZap



Dacă erai băiat silitor ajungeai fără doar și poate utecist. Nici nu erai obligat să faci cerere. Era suficient doar s-o semnezi. De scris trebuia să știi, că altfel nu erai primit.

De la a fi făcut și până „a fi ajuns” era o cale mai spinoasă. Nu e adevărat că toți uteciștii trebuiau să fie și măgari. Puteai fi utecist normal chiar dacă nu-ți turnai profesorii, care îți mai povesteau cum era prin Siberia fratelui de la răsărit. În ultimii ani, era suficient doar să iei note peste șapte la principalele materii. Cum a fost prin anii 50 nu discut, că nu știu. Aud însă că pe atunci trebuia să ai ureche muzicală, ba chiar să și cânți dacă organizația ți-o cerea.

Mai târziu cântatul era o chestie facultativă. Depindea de talent și de caracter. Unii au cântat, alții nu.

Dacă cântai frumos, dacă îți dădeai silința, puteai să urci. Unii au ajuns chiar membri. Nu oriunde, ci taman în Comitetul Central al UTC. Doar supleanți. Cinste lor, cinste uteciștilor. Oameni de ispravă, mai ales dacă se ocupau cu stârpirea manelelor din cultură. Se vede treaba că și de chestii de astea trebuie să se ocupe cineva.

Mai rău era pentru ei dacă se adunau nori întunecați. Atunci trebuiau să se decidă. Ori, ori. Și ca să nu se încurce, ei se așezau pe haturi. De pe haturi, poți trece oriunde, indiferent cum se apleacă corabia.

Ca să ai docomentu la o adică, tu făceai niște liste. Treceai pe ele numele tuturor. A dușmanilor poporului mai ales. Dacă o listă nu era destul de plină mai adăugai niște nume de colegi, de amici sau de rude. Acum aveai acoperire, fie că vor câștiga hoții, fie vardiștii.

Dacă izbândeau vardiștii le ieșeai în întâmpinare cu lista ălor. Dacă nu, rupeai lista și te amestecai cu gloata. Urma scapă turma!

Ajuns în turmă o luai de la capăt. Imnul putea rămâne. Se schimbau doar cuvintele.

Orice utecist are în raniță bastonul de ministru. De-acuma chiar prim, nu supleant ca pe vremuri.

Dilema lui Janus

ElZap

Când i-a văzut prima dată moaca, constructorul şi-a zis că a pus mâna pe elixirul nemuririi. Şi-a zis că a găsit cheia spre veşnică supravieţuire. Cu cocoşul e o altă poveste, că încă nu apucase să-şi rupă o coastă. Nici nu greşise prea mult. De atunci el poartă tot timpul două feţe. Taman ca Janus.

De sute de ani acestea i-au salvat capul. Odată cu capul s-a salvat pe sine.

Constructorul arată poporului o singură faţă, orice s-ar întâmpla. Pe cealaltă o ţine de rezervă, taman cum fac şopârlele când îşi lasă coada în gura duşmanului.

Din când în când poporul se supără. De regulă se supără de prea mult bine. Atunci îl ia pe constructor la palme, îi aruncă în faţă toată nemulţumirea sub formă de proiectile lichide. Constructorul schimbă placa. O rotire a căpăţânii cu 180 de grade sexagesimale îl face pe popor din nou fericit. Altă faţă, alt stăpân.

Gloata uită, luată fiind cu alte treburi. Dacă n-are alte treburi i se dau. I le dă constructorul. Ca să uite, căci... şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti. Le-a pus şi el în planurile lui.

Sunt vremuri însă când poporul e lovit de o boală numită ţinere de minte. Constructorul îşi dă seama că ar fi fost bine să-şi fi pus un cap cu trei, patru feţe. Cât mai multe, oricum.

Că dacă nu le are, s-ar putea să-şi piardă capul.

Văd că şi la Piaţă e gălăgie. Nimeni nu ştie ce vrea ea. Se pare că nu vrea nimic. Nu vrea nimic din ce i se dă.

Care guvern?

ElZap

Ăla de-a picat? Ăla de-o să vie? Ăla de la Buşteni, de se prindea în horă cu Blejnar?

Ăla nu cade, să fim noi siguri.

Şi dacă tot nu vedeam noi bine ce se întâmplă în spatele uşilor închise, sau a geamurilor aburite, hai să punem muzica. Măcar nişte picioare să vedem, dacă cap nu avem cum.




Cam asta se auzea la Buşteni. Sau poate asta?

Ei, şi dacă pleacă ce-i?

ElZap

Păi dacă pleacă o să cântăm şi noi, dimpreună cu Maria Tănase.



O să cântăm noi, şi o să vedem cum se înşiră băciţele. Toate se vor înghesui să îi ia locul, sau măcar să împingă în locul lui pe unul ales. Ales de domnul.

Şi apoi nu cred eu că Bocul e vinovatul principal, devreme ce el nici n-a fost vreodată. El era trimis să... Era trimis să împartă ciolanul.

Băciţa şefă nu se mişcă? Nu se dă jos din fruntea bucatelor? Şi cu papucii cum stăm? Păi nu cred, că dacă şi ea se dă la o parte, rămâne răul cel mare singuratic.

Boc nu va fi decât un maur, aşa cum am vorbit mai demult. Nu s-a întâmplat atunci, că nu era încă nevoie. Se întâmplă acum. Lumea o să tacă o vreme. O să tacă? Şi dacă nu o să tacă?

Problema e că nu se schimbă nimic, chiar dacă pleacă şi "Capo di tutti capi". Nu se schimbă pentru noi, vreau să zic. Se schimbă pentru ei, sau între ei.

Ca să se schimbe ceva, e nevoie să punem în locul lui LEGEA, ori lucrul ăsta nu-l vrea nimeni.

Absolut nimeni.

Atenţie, se închid drumurile!

ElZap

Afară ninge. Ninge cu fulgi mari şi deşi. Din când în când mai şi plouă.

Compunere de clasa a patra. Ce vină am eu. Iarna nu-i ca vara, ar fi spus un mare gânditor.

Ninge, dar nu se prăbuşesc din ceruri mari blocuri de nea. Ninge cum ninge iarna. Şi dacă ninge ce face doamna aia cu coc, ce seamănă leit cu fosta mea instructoare de pionieri, de pe vremea când poporul nostru mai era înfrăţit veşnic cu poporul sovietic? Doamna închide drumurile. Le închide otova. Le închide şi nu le mai deschide. Le va deschide la primăvară, dacă nu cumva va fi ocupată cu alte treburi.

Stau mut de mirare şi mă dau cu capul de pereţi. Dacă şi Oprescu ar închide bulevardele din Bucureşti?! Pe toate. Pe timp nelimitat. La intrarea pe fiecare bulevard să pună o echipă de poliţişti care să tragă în tot ce mişcă. În cauciucurile de iarnă cu care ne-a cadorisit PDL-ul spre veşnica pomenire a celui ce ţine cutia milei. Măcar de-ar ţine-o la crucile drumurilor şi în genunchi.

Oprescu nu le-a închis, chiar dacă uneori m-am luat de autostrăzile lui atârnate. Oare pentru că deasupra bulevardelor de care se îngrijea primarul-doctor nu a vrut să ningă? Pe la Afumaţi de ce a nins? De-al naibii, ca să-i submineze pe ăştia. Nu că ar fi ei mai puţin gospodari, se înţelege.

A nins la Afumaţi, în Voluntari, şi cam peste tor prin jur. Culmea e că a nins şi pe nişte străduţe laterale. Unele străduţe iau poziţie de drepţi când trece pe ele Generalul-cârnat. Le apucă nostalgia vremurilor însorite, când Generalul-spectacol dădea concerte. Răsunau parcurile de manele. În faţă erau gloatele de gură cască. Cine erau în ultimele rânduri? Păi erau şuţii, oamenii de bază ai capitalei. Ăştia bănuiesc că contribuie şi cu capital.

Străduţele, că despre ele vorbesc, stau. Aşteaptă. Aşteaptă să vină primăvara, vara, toamna, sau un alt primar de sector. Aşteaptă cu sloiurile în cârcă. Sloiurile astea au fost zăpadă pufoasă cu câteva zile în urmă. Pe urmă a bătut soarele. Acum sunt şleauri de gheaţă pură. Nimeni nu s-a uitat la ele. Recită din Eminescu.

"Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem..."

Măcar ele recită, că sunt oameni care nu vorbeşte, deci nici nu citeşte. Oamenii ăştia merge pe la Uniune.

Oamenii stau cu ochii beliţi. Unii se uită cum pot ei să sofeze pe frumuseţe de sloiuri, alţi se uită pe geam. Vor să-l vadă pe General. Să-l vadă călare pe o chestie şenilată, în fruntea unei echipe de genişti care să mineze sloiurile. Nu-l văd. Pleacă la culcare şi visează generali verzi pe pereţi, pe care să-i potcovească la următoarele alegeri.

Se închid drumurile! Anunţ fioros care curge prin toate pâlniile legate de mass-media.

Pe când auzim anunţul că îi închid?

Sirenele! Porniţi sirenele! Pe stradă trece convoiul!

Cum care convoi?

Cina cea de taină

ElZap



De taină n-a prea fost, de vreme ce toată lumea a aflat de ea. Altele au fost de taină, dar despre astea n-am aflat. Alea ne-au dat gata.

Am aflat chiar din gura domnului mormon cum vine treaba. Treaba vine cam cum declară dumnealui, fără să-l fi întrebat cineva.

"Am vazut ca au existat acuzatii in presa si din partea unor politicieni legate de asa numita petrecere de la Busteni. Va anunt ca sunt de religie mormona si noi nu bem alcool. Petrecerea de la Busteni a fost sponsorizata de Finante si BNR, scopul ei fiind sa cunoastem mai bine traditia si cultura Romaniei"

Că nu fumează şi nu bea e o chestie, dar că merge la nişte petreceri pantagruelice patronate de cine le-a patronat, e cel puţin o neruşinare.

Păi, atunci când ne spui nouă că trebuie să strângem cureaua, cum stăm cu chestiile alea la proţap? Ăla la proţap nu era Blejnar, din câte îmi dau eu seama.

Văd eu că "una vorbim şi alta fumăm" cum ar fi spus Arghezi.