miercuri, 8 iulie 2009

Să ne fi adăpat dintr-un secol de minciună?

ElZap

Este infinit mai uşor să construieşti o minciună decât să dai de urma adevărului.

Cu atât mai greu este a alege după un secol şi ceva dintr-o mulţime de adevăruri relative, poate chiar minciuni, ţesute cu migală pentru a se ajunge la un anumit scop, adevărul care aproximează cel mai bine o situaţie concretă, ce numai vagă nu a putut să fie.

Dacă putem neglija cu o indiferenţă trândavă, istorisiri minore despre persoane la fel de şterse, nu putem să nu luăm în considerare, măcar ca ipoteze, variante ale unor unor relatări, cănd este vorba de Eminescu.

Poate şi numai pentru faptul banal, că am înghiţit o sumedenie de istorioare ce nu se potrivesc unele cu altele.

De ce nu am asculta şi alte opinii?











4 comentarii:

  1. În sfârşit,am ascultat totul pe îndelete.
    Deşi varianta cu Andrei Gheorghe e mai dramatică, mai artistică, mai plină de mister, iar aceasta mult mai riguros prezentată, e vorba despre aceeaşi poveste.
    Nu mă îndoiesc că acesta a fost adevărul.
    De ce nu-i aduce însă nimeni o reparaţie morală, fie şi tardivă, poetului?
    De ce copiii continuă să înveţe despre poetul bolnav de sifilis, care-a murit nebun?
    E remarcabil că te-ai gândit să găseşti un pretext să scoţi pe blog acest subiect.
    E trist că deocamdată doar sexul, lacrimile, sângele şi scandalul politic vând bine produsele media. Deşi, dacă mă gândesc bine, materialul acesta are tot ce-i trebuie, chiar şi după aceste criterii :)
    Să mai "comiţi" de-astea!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit."

    Atunci când e vorba de o bucată de pâine, aceasta valorează în mâinile unor ghiftuiţi ai sorţii, mult mai mult decât o creaţie, fie ea chiar genială.

    Teama de a nu muri flămânzi, îi transformă pe unii oameni în fiare, iar semenii lor nu contează mai mult decât arginţii ce le zornăie în buzunări, chiar dacă aceşti arginţi vor sfârşi prin a fi aruncaţi în templul Herodian.

    Ei nu pot pricepe, chiar trecuţi prin înalte şcoli fiind, că victoria nu este a Zeloţilor ci este a Cuvântului.

    Am curajul să spun că în zilele noastre, poetul Eminescu şi valorile culturale în general, au o soartă mai rea decât în perioada de întuneric total a bolşevismului stalinist.

    Aruncat în analize insipide, necunoscut nici măcar de unii profesori de română, Eminescu se târăşte prin şcoală, împreună cu nulităţi de primă mână, opera lui fiind confundată adesea de copii cu replici OTV-iste de sorginte ciumaciană.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, aşa cum Beethoven e considerat de mulţi copii de şcoală un căţel care a jucat într-o comedie.

    Dacă s-ar apleca cineva asupra lui Eminescu acum, o tonă de cărţi scrise despre el ar trebui puse pe foc.
    O mulţime de gurişti cercetători prin biblioteci care iau un bănişor compilând un articol pentru o publicaţie mai cu pretenţii ar fi obligaţi să tacă.

    Nu mai demult de acum 3 zile, vorbind cu doamnă doctor despre Eminescu, îmi zicea că ei nu-i place. Nu ştia să spună de ce... Nu-i plăcea şi gata!
    Hai, măi, doamna doctor, ziceţi de ce!(o încurajam eu) Până şi despre o bucată de caşcaval poţi spune de ce nu-ţi place. Că nu-i gras, că e prea sărat... Eminescu ce o fi având, de nu vă e pe plac?
    Până la urmă zice: fiindcă e demodat şi complicat.
    Aha, zic. Si cine vă place?
    Nichita, zice.
    Şi-atunci m-am dumirit şi eu! Nichita place unora fiindcă e "simplu" (?!?!). Dar mai ales fiindcă e cool să-ţi placă Nichita, Debussy şi Dali. Zici trei artişti mai sofisticaţi şi treci drept cult.
    De fapt, ţie îţi plăceau Coşbuc, Vivaldi şi Grigorescu. Dar e prea banal să spui una ca asta.
    Am observat că o mulţime de "cunoscători" rafinaţi ai artei, când vor să te impresioneze declară că nu le place Eminescu. Din asta trebuie tu să deduci că au nişte gusturi aşa sofisticate, că aşa aprofundează ei arta, încât Eminescu o fi, pentru ei, fumat.
    Pe urmă afli că l-au studiat pe repede înainte. Scrisoarea III şi Luceafărul (fragmente)...
    O zi plăcută în continuare, ElZap!

    RăspundețiȘtergere
  4. E o modă a zilelor noastre de a judeca pe baza unor clişee, dacă asta se poate numi judecată. Ne place ceva sau nu ne place, doar pentru că şi vecinul de la masa de alături a comandat aceeaşi opinie. Este o lene a spiritului ce cuprinde tot mai multe categorii de oameni.

    Nu e grav să nu-ţi placă un scriitor, dar e grav să nu-ţi placă doar pentru că nu place vecinului de palier.

    Şi mai grav este să-l elimininăm pe un scriitor, doar pentru că strică nişte socoteli meschine, sau nu poate fi aşezat în patul lui Procust, ce zace în gândirea noastră.

    Între Inchiziţia ce urca oameni pe rug, şi astfel de judecători nu există mare diferenţă. Poate doar faptul că sunt mult mai răi decât inchizitorii.

    Dacă acea tonă de cărţi ar fi pusă pe foc, s-ar face lumină cel mult câteva ceasuri, dar s-ar lăsa un întuneric de veacuri.

    RăspundețiȘtergere