ElZap
Văd că lumea bună se îngrijorează că se fură. Să fie asta vestea cea bună? Să fie vestea cea rea?
Şi apoi de ce ne-ar îngrozi fapta asta ruşinoasă, băgată la interzis până şi în tablele legii, dacă nu cumva s-o fi găsit scrisă şi pe stela lui Hammurabi? Parcă pe bucata asta de lege, într-o încăpere din aripa Richelieu a muzeului Luvru, stă scris cam aşa:
Si un homme commet un vol et qu’il est pris, cet homme sera mis à mort.
Pe stela asta nu spune doar să nu furi. Pe ea spune şi ce păţeşti dacă furi. Scurt şi fără labirintul ăla de fraze, prin care cel mai adesea scapă toţi hoţii. Mă rog, nu chiar toţi, ci doar aceia care sunt suficient de hoţi ca să poată scăpa.
Treaba e caducă, şi asta nu de ieri sau de alaltăieri, ci de câteva secole, de când s-a descoperit că hoţia este motorul progresului. Aşa cred unii, chiar dacă n-o spun făţiş, deşi dacă mă uit în urmă, progresul a fost asigurat numai de cei ce au fost furaţi, şi mai niciodată de hoţi.
Ceea ce mă surprinde cel mai mult pe mine, nu este faptul că lumea s-a sesizat că se fură, ci faptul că lumea bună se teme că se va fura de la lumea bună şi mai ales că hoţii vor fi tot din lumea bună.
Păi, dacă unul din afara cercului acesta de persoane selecte, întinde mâna să fure un măr, o pară, sau un ştiulete din gradina unui semen plasat tot înafara cercului lor select, treaba este simplă ca bună ziua. Hoţul este prins, nu beneficiază de imunitate parlamentară, ministerială, prezidenţială, sau cum dracu ar trebui numită ea, şi este aruncat după gratii. Temniţele nu pot rămâne fără chiriaşi.
Nemernicul nu poate invoca nici măcar faptul că lui i s-a înscenat un proces politic, că el nu ştie ce este aia politică şi cu ce se mănâncă ea sau pe cine devorează ea.
Nici televiziunile n-au timp să stea după el, să trimită un cameraman ca să-l tragă în poză şi să-l dea pe sticlă. De interviuri nici nu poate fi vorba, că hoţul acesta periculos nu ştie nici măcar să vorbească ca lumea.
Pârlitul ăla s-a apucat de furat, adică de o meserie rezervată numai celor care se pricep la a o practica, ca şi cum n-ar şti că nu oricine se poate apuca de prostituţie. Fără ca măcar să ştie fraza aia cu “am încredere în justiţia din România”. Cum să aibă el încredere în aşa ceva dacă nu are cu ce să aibă încredere.
Mult mai simplu se rezolvă lucrurile când unul din afara cercului select, sare gardul ca să fure cerceii nevestei unuia dintre cei aleşi. Atunci nu se mai sinchiseşte nimeni să mai cheme poliţia, să-l dea în judecată pe hoţ. Alesul scoate puşca pe fereastră şi-i zboară creierii. Asta aşa ca hoţul să înveţe minte, şi să nu mai dea târcoale dormitorului neveste-si, chiar dacă asta l-ar chema sub jurământ că bărbatul e plecat pentru multe zile de acasă.
Problema cu hoţia se pune numai când aleşii se fură ei între ei, şi mai ales când unul din ei pofteşte la voturile semenului său.
Am zis doar de voturi, că de nevastă nu prea se sinchiseşte cel ce are norocul să facă parte din lumea bună. Pe aia o împrumută, cam la fel cum se împrumută o cămilă, în timp ce el îşi trage una mai tânără, mai focoasă, şi… eventual mai blondă.
Aş vrea să le zic şi eu vreo două vorbe celor ce sunt atât de speriaţi de plaga asta a hoţiei, dar ştiu că nu vor ajunge niciodată să le citească.
Noi, ăştia din casta de jos, suntem furaţi de peste douăzeci de ani, şi niciodată nu ne-am plâns.
Am fost furaţi porceşte, în timp ce noi ne uitam la voi ca la nişte circari, şi în tot acest timp n-am avut cui să ne plângem.
Închei aici, că am o stare de vomă, când vă văd cum vă bateţi de ceasul morţii pentru nişte voturi care vi le furaţi între voi.
Închei cu fraza din latina aia pe care n-am vrut s-o învăţ la timp.
Memento mori.
Iar dacă, cumva din greşeală v-aţi rătăcit pe blogul acesta pârlit, vă las o bibliografie scurtă din Macedonski. Să o citiţi înainte de a merge la culcare. E acolo un hoţ, de care sigur n-o să scăpaţi.
http://ro.wikisource.org/wiki/Noaptea_de_noiembrie
Văd că lumea bună se îngrijorează că se fură. Să fie asta vestea cea bună? Să fie vestea cea rea?
Şi apoi de ce ne-ar îngrozi fapta asta ruşinoasă, băgată la interzis până şi în tablele legii, dacă nu cumva s-o fi găsit scrisă şi pe stela lui Hammurabi? Parcă pe bucata asta de lege, într-o încăpere din aripa Richelieu a muzeului Luvru, stă scris cam aşa:
Si un homme commet un vol et qu’il est pris, cet homme sera mis à mort.
Pe stela asta nu spune doar să nu furi. Pe ea spune şi ce păţeşti dacă furi. Scurt şi fără labirintul ăla de fraze, prin care cel mai adesea scapă toţi hoţii. Mă rog, nu chiar toţi, ci doar aceia care sunt suficient de hoţi ca să poată scăpa.
Treaba e caducă, şi asta nu de ieri sau de alaltăieri, ci de câteva secole, de când s-a descoperit că hoţia este motorul progresului. Aşa cred unii, chiar dacă n-o spun făţiş, deşi dacă mă uit în urmă, progresul a fost asigurat numai de cei ce au fost furaţi, şi mai niciodată de hoţi.
Ceea ce mă surprinde cel mai mult pe mine, nu este faptul că lumea s-a sesizat că se fură, ci faptul că lumea bună se teme că se va fura de la lumea bună şi mai ales că hoţii vor fi tot din lumea bună.
Păi, dacă unul din afara cercului acesta de persoane selecte, întinde mâna să fure un măr, o pară, sau un ştiulete din gradina unui semen plasat tot înafara cercului lor select, treaba este simplă ca bună ziua. Hoţul este prins, nu beneficiază de imunitate parlamentară, ministerială, prezidenţială, sau cum dracu ar trebui numită ea, şi este aruncat după gratii. Temniţele nu pot rămâne fără chiriaşi.
Nemernicul nu poate invoca nici măcar faptul că lui i s-a înscenat un proces politic, că el nu ştie ce este aia politică şi cu ce se mănâncă ea sau pe cine devorează ea.
Nici televiziunile n-au timp să stea după el, să trimită un cameraman ca să-l tragă în poză şi să-l dea pe sticlă. De interviuri nici nu poate fi vorba, că hoţul acesta periculos nu ştie nici măcar să vorbească ca lumea.
Pârlitul ăla s-a apucat de furat, adică de o meserie rezervată numai celor care se pricep la a o practica, ca şi cum n-ar şti că nu oricine se poate apuca de prostituţie. Fără ca măcar să ştie fraza aia cu “am încredere în justiţia din România”. Cum să aibă el încredere în aşa ceva dacă nu are cu ce să aibă încredere.
Mult mai simplu se rezolvă lucrurile când unul din afara cercului select, sare gardul ca să fure cerceii nevestei unuia dintre cei aleşi. Atunci nu se mai sinchiseşte nimeni să mai cheme poliţia, să-l dea în judecată pe hoţ. Alesul scoate puşca pe fereastră şi-i zboară creierii. Asta aşa ca hoţul să înveţe minte, şi să nu mai dea târcoale dormitorului neveste-si, chiar dacă asta l-ar chema sub jurământ că bărbatul e plecat pentru multe zile de acasă.
Problema cu hoţia se pune numai când aleşii se fură ei între ei, şi mai ales când unul din ei pofteşte la voturile semenului său.
Am zis doar de voturi, că de nevastă nu prea se sinchiseşte cel ce are norocul să facă parte din lumea bună. Pe aia o împrumută, cam la fel cum se împrumută o cămilă, în timp ce el îşi trage una mai tânără, mai focoasă, şi… eventual mai blondă.
Aş vrea să le zic şi eu vreo două vorbe celor ce sunt atât de speriaţi de plaga asta a hoţiei, dar ştiu că nu vor ajunge niciodată să le citească.
Noi, ăştia din casta de jos, suntem furaţi de peste douăzeci de ani, şi niciodată nu ne-am plâns.
Am fost furaţi porceşte, în timp ce noi ne uitam la voi ca la nişte circari, şi în tot acest timp n-am avut cui să ne plângem.
Închei aici, că am o stare de vomă, când vă văd cum vă bateţi de ceasul morţii pentru nişte voturi care vi le furaţi între voi.
Închei cu fraza din latina aia pe care n-am vrut s-o învăţ la timp.
Memento mori.
Iar dacă, cumva din greşeală v-aţi rătăcit pe blogul acesta pârlit, vă las o bibliografie scurtă din Macedonski. Să o citiţi înainte de a merge la culcare. E acolo un hoţ, de care sigur n-o să scăpaţi.
http://ro.wikisource.org/wiki/Noaptea_de_noiembrie
Dacă sunteţi grăbiţi, puteţi să săriţi începutul. Luaţi-o de la:
„Intrară câte unul prin scândurile roase...
Pe talpa cizmei mele urcau, urcau mereu,…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu