Maşina de împachetat preşedinţi

ElZap


De mic mi-am dorit să fiu inventator.

N-am vrut să fiu nici aviator, nici profesor, nici doctor şi nici măcar cosmonaut. Ţelul vieţii mele a fost dintotdeauna să inventez, să născocesc eu ceva acolo de care să se mire toţi, să mă arate lumea cu degetul când oi trece pe stradă.

Mărturisesc că până acum n-am prea reuşit, dar acum gata. De azi sunt sigur că am dat lovitura vieţii mele. Voi patenta maşina de împachetat preşedinţi.

Nu voi descrie patentul meu în rândurile ce urmează, de teamă să nu mi-l fure concurenţa. Nici nu ştiţi cât de greu este să răzbeşti în lumea asta a inventicii. Voi dezvălui doar atât cât să stârnesc curiozitatea celor ce ar dori să-mi cumpere invenţia. Atât. Nimic mai mult.

Maşina asta ar trebui să producă un fel de preşedinţi care să pară identici cu cei pe care-i fată democraţiile autentice. Ar trebui să semene doar, căci ceea ce contează pentru demos sunt numai şi numai aparenţele.

Se înţelege că preşedinţii ăştia ar trebui să rămână pentru vecie dependenţi de proprietarul lor de drept. Cine dă un ban pe un lucru care să nu fie al lui? Trăim doar într-o lume în care proprietatea este sfântă. Să trecem peste amănuntul cu tânărul pe care Iisus l-a trimis la plimbare, numai pentru că nu a dorit să-şi împartă averea cu toţi sărăntocii.

Aşadar, o să fie indivizii ăştia ca un fel de prunci, ce vor rămâne veşnic legaţi printr-un fel de ombilic invizibil de posesorul lor. Cu alte cuvinte ei vor rămâne veşnic nenăscuţi.

Nu vă spun cum voi face ca treaba asta să se întâmple, dar vă asigur că încă de la naşterea lor, o să am grijă ca preşedinţii ăştia la pachet o să fie vulnerabili. Ei se vor naşte cu un fel de păcat al lui Cain pecetluit pe frunte. Să încerce atunci să mai mişte în front. Cum mişcă, cum îi dau pe mâna poporului. Şi cum poporul este veşnic nervos, sunt sigur că vor ajunge la ghilotină. La ghilotină sau la ştreang. Ce contează?

Încă înainte de a fi livraţi la pachet, voi avea grijă ca ei să fie plini de datorii, atât ei cât şi poporul peste care vor preşedinţia. Cum vrea pachetul ăsta s-o ia prea în stânga sau prea în dreapta, cum îi strâng cu uşa datoriilor. Şi pe el, dar şi pe ei. Să-l(i) vezi atunci cum se dă/dau pe brazdă.

Nu vă mai zic, că maşina asta o să producă un fel de apendice care va fi livrat odată cu pachetul. Apendicele ăsta o să-l numesc presă, mass-media, sau văd eu cum. Nici nu ştiţi ce mult le plac oamenilor poveştile, dar mai ales nu ştiţi cât de puţin pot ei să deosebească o gogoriţă îmbrăcată în cuvinte alese de un adevăr searbăd. Chestie de gust, iar gustul trebuie să fie controlat de posesorul preşedintelui.

Mai mult nu vă spun.

Vă spun doar că atunci când mi-a venit ideea asta năstruşnică m-am inspirat şi eu din ceva văzut pe net. Ceva care pe-atunci mi-a provocat frisoane. Deh, parcă nu ştiţi că scrierile se fac din scrieri şi invenţiile se fac trăgând cu ochiul la ceea ce au inventat alţii? Aşa s-a şi născut doctoratul modern.

Noroc că acuma mi-a trecut.

Ca să n-o lungesc, modelul după care m-am inspirat este pisica bonsai. Schema de confecţionare este dată în poza de mai jos.



Cine s-a prins cum se confecţionează pisicul ăsta cubic, bine. Cine nu şi mai bine. Noroc că eu nu mă ocup de pisici, care oricum nu sunt vinovaţi, ci numai şi numai de preşedinţi.

Cei mai slabi de înger sunt sfătuiţi să nu privească la poza de mai sus, dacă nu cumva din greşeală au făcut-o deja. Pot să se delecteze cu filmuleţul de mai jos, care oricum e mai puţin sinistru.



Treaba e că… am auzit că invenţia asta a mea e cunoscută de când lumea.

Uite de-aia am rămas eu un inventator frustrat. Orice nemernicie mi-ar trece prin cap, constat că ea a fost făcută cu mult timp înaintea mea de alţii.

Desigur, povestea asta a mea n-are nicio legătură cu alegerile de mâine. Niciuna.

Aşa că mergeţi liniştiţi la vot. Prietenii ştiu de ce.