Piei de cloşcă

ElZap

Nimic nu e mai profitabil pe lumea asta decât negoţul cu piei de cloşcă.

Şi, cum mi-e greu să zburd pe alte meleaguri, deşi aş putea găsi şi pe-acolo exemple cu grămada, o să rămân pe-aici printre ai noştri.

Deh, de nicăieri nu se fură mai cu spor decât de la tine din ogradă.

Dreptu-i că patrioţii noştri s-au înfrăţit, încuscrit, într-un cuvânt s-au înhăitat cu toate lichelele scuipate de prin ţările lor, asemenea unor măsele stricate, pentru a avea spor la pungăşit.
De unde să fi avut ei capitalul pe care să-l pună la temelia noii orânduiri?
De unde să fi avut ei acel atât de necesar „le savoir-faire” pentru a porni la drum?
De unde să facă ei rost de acel preţios „know-how” fără de care nu se mişcă nimic şi nimeni nu mişcă din urechi?

Păi, dacă ne amintim bine, noi totdeauna ne-am inspirat din experienţa înaintată a fraţilor de la răsărit, apus, miazăzi sau miazănoapte. După cum bătea vântul peste noi. N-am făcut noi orânduirea cea nouă de după ’44 cu sprijinul fraţilor de la răsărit? Cu sprijinul lor şi cu ajutoarele lor de nădejde care ne-au fost trimise plocon. Până am scăpat de ajutoarele astea a trebui să le trimitem multe plocoane.

Dar, să revenim la neguţătorii de piei de cloşcă autohtoni

Moda UNI.

Aşadar… odată ajuns pe tron, omului nostru i se arată pe firmamentul gândirii sale geniale, asemenea împăratului Constantin cel Mare înaintea luptei cu Maxenţius, cuvântul UNI. Ştie el că în numele acestui cuvânt va învinge. Şi a învins. Nu l-a învins pe Marcus Aurelius Valerius Maxentius. Şi-a învins însă propriul popor.

Prima dintre măreţele lui victorii a fost introducerea cotei unice. De impozitare, se înţelege. Trebuia să-i răsplătească într-un fel pe credincioşii lui generali. Ce contează că America are un sistem de impozitare progresiv? El o ţine una şi bună cu unica lui, şi din chestia asta unică nu-l scot nici cei 81% din economiştii americani care o dau pe progresivă. Poporul? Ce treabă are el cu poporul? Poporul cumpără ce le vinde el.
Piei de cloşcă, se înţelege.

Şi cum o belea nu vine niciodată singură, şeful s-a gândit să dea a doua temă de meditaţi poporului. Alegerile uninominale. Tot uni sunt şi astea. Ce-are a face că e prost şi uni-ul ăsta. Dacă el spune că e super, atunci rămâne cum a zis el. Ai curajul să dai în uninominalul lui? Dai în mine, dai în fabrici şi uzine! Şi dacă individul ăla ales după uninominal, care mi-a dat o ţuică pe vot, e o lepră? Dacă dă cotul după ce-şi face plinul pentru el şi pentru toată familia lui? Prinde orbul, scoate-i ochii! Măcar dacă era pe listele unui partid ştiam şi eu pe cine să iau de guler. A aprins şeful cel mare minţile poporului? Acum n-ai decât să chemi pompierii. El a vândut, iar poporul a cumpărat.
Tot piei de cloşcă.

Dacă tot a scos el moda uni, de ce n-ar băga el, acum în preajma proprie lui alegeri, şi un unicameral? Cum să nu fie bun unicameralul şefului, dacă până şi Bangladeşul s-a convertit la unicameral? Poporul jubilează. Nu-i aşa că lumea arată altfel cu nişte lozinci mobilizatoare scrise pe garduri? De pildă astea:

De ce le e frică, nu scapă.
Din 471 rămân 300 parlamentari.
Hai la referendum!

Altfel spus un fel de „Şo pe ei!”.

Nu-ai aş că îndemnurile astea revoluţionare aduc cumva a reclamă?
Tot la piei de cloşcă.

Aş mai aduce şi alte exemple din clasa pieilor de cloşcă uni, dar mi-e că se înfurie domnul cocoş, şi o lasă fără pene pe doamna cloşcă.

Nu de alta, dar ar vrea şi el o găină la cratiţă.
Una care să fie numai a lui.

Domnul Băsescu ce părere are?