ElZap
Se întâmplă şi la case mari.
Deşi nu a ajuns la o vârstă la care ar fi fost scuzabil să mai încurce lucrurile (are puţin peste cincizeci de ani), Monsieur Brice Hortefeux ridică obiectul arătător spre unii nomazi ai Europei. Poate şi spre explodaţii noştri, mai ştii? Pardon, spre boemii de pe vremea când nu se auto-apelau cu nume de băutură spirtoasă defectivă de plural şi de alte cele. Deh, pe atunci se credea că toate fluviile izvorăsc din Boemia. Nu şi din India.
Păi tot pe-atunci şi domnii de pe malurile Senei se credeau rude cu Priam, Hecuba şi toţi de la Troia se trag.
Nu-i nimic Monsieur Hortefeux, că ştim şi noi bancul ăla care se potiveşte unei vârste adecvate.
Legea-i lege nu se schimbă.
Aveţi deget?
Folosiţi-l cu încredere, până vă amintiţi de la ce birou de obiecte pierdute vă puteţi recupera restul.

Oooo, eşti neiertător, ElZap! :)
RăspundețiȘtergereNumai că, am impresia că nu lapsus se numeşte genul ăsta de gafă, care se trage dintr-un act ratat.
@renata
RăspundețiȘtergereNu eu am zis că ar fi vorba de lapsus.
Eu iau de bune ce a spus el şi cei de lângă el.
N-am făcut decât să pun coperţile unei cărâi cu paginile unsuroase.
Tu l-ai ierta, când nici el nu se iartă?
Pe lista vorbelor, faptelor care n-ar trebui iertate şi mai ales uitate, noi , adică noi, românii, avem atât de multe, încât, domnul acesta uşor aiurit aproape că nu-şi mai găseşte loc.
RăspundețiȘtergere@renata
RăspundețiȘtergereNu prea știu pe cine vrroia domnul să amprenteze, dar mie mi se pare că s-a murdărit de tuș.