Mobilul crimei

ElZap

Nu, n-am de gând să încep un roman poliţist. O să-l facă alţii mai pricepuţi decât mine. Eu o să încerc să pun pe blog câteva gânduri despre o crimă adevărată.

De la facerea lumii şi până în anul de graţie MMX de la Hristos, sau nimeni nu ştie cât de la începutul începuturilor, n-a fost născocită o invenţie mai criminală decât mobilul. Poate doar democraţia să o întreacă.

Aflu din cărţi, că trei sferturi din oamenii din lumea de dincolo habar n-au cum se foloseşte mobilul. Habar n-au, însă au mobil. Mobil au toţi, sau mai precis cam 500%, de au ajuns să arunce cu mobilele la ţintă.

Nu zic că nu ştiu să dea un telefon, sau să răspundă atunci când drăcia asta zbârnâie. Zic doar că nici mama dracului n-are habar ce face cutare sau cutare buton. Şi nu zic eu, că asta n-ar fi mare scofală, dar zic marii savanţi planetari. Parcă cu democraţia nu-i la fel?

Şi pe la noi se aruncă cu chestia asta la ţintă. Arunci mobilul şi primeşti la schimb un kil de ulei. Primeşti uleiul şi ţi se rade pensia. Am auzit că se aruncă şi invers cu mobilele astea. Ţie ţi se aruncă un mobil şi tu arunci votul în urnă.

Dacă nu participi la concursul de aruncat cu mobile, rămâi cu buzele umflate. Se găsesc alţii să arunce pentru tine. Atunci se zice că democraţia face o jumătate de tură. Poate se gândesc unii să facă un motor în 1/2 timpi. Tu nu arunci cu nimic, dar ei tot îţi iau pensia. Nu toate pensiile se raşchetează. Doar alea nesimţite. Adică ale babelor ce primesc acolo nişte leuţi rămaşi de pe vremea răposatului. Vreau să zic ale CAP-ului. Astea se dau ca să lase pământul în pace, să se odihnească la umbra ciulinilor. Măcar ăştia cresc fără să semeni. Doar ĂŞTIA seamănă unii cu alţii. Ca ciulini.

Mobilul ăsta e dotat cu o grămadă de butoane, de nici nu ştii pe care trebuie să apeşi ca să-ţi ajungă glasul unde trebuie. Oricum ai apăsa însă, vorbele îţi rămân în gât, sau în cel mai bun caz acolo unde vrea fabricantul.

Cică unele mobile au meniuri ascunse. Altele au comenzi secrete. Ştiu şi eu câteva.

*#06#, de pildă.

Pe bune. Tu faci comanda asta şi el îţi returnează IMEI-ul. Ăsta ar fi numărul ăla cu care te prinde dacă faci glume proaste. Ce dacă cumperi o cartelă din colţ? Cu numărul ăsta şugubăţ, te bungheşte la fix.

Cu democratofonul e la fel. Pe orice buton ai apăsa ajungi tot la mâna lor. De-acolo nu-i nici scăpare, nici suspinare, nici alinare. Acolo sunt doar ei, care veghează să trăim cum om putea.

Cu meniurile secrete nu m-am dumirit încă. Care sunt alea de te identifică la fix, după longitudine, latitudine şi altitudine, de trimit gealaţii să te umfle? Unii spun că n-ar fi nevoie, că umflat au ba, tu tot crapi.

Şi nici cu comenzile alea ascunse nu m-am familiarizat. Cică astea le dau unii, când se pune de alegeri. Auz că vine unul la poată şi-ţi urlă-n surzenie ca să-ţi cadă amplificatorul din ureche: fă proasto, mergi la secţie şi bagă ştampila în chenarul meu! Auzi fă?

Tu nu auzi, dar le potriveşti. Ce-o ieşi o ieşi. Mai rău nu poate fi.

De când cu mobilul ăsta fără rost, m-a apucat un dor de difuzor. De ăla mare de se punea la uşă, pe vremea când satele erau radioficate.

Măcar timpul probabil îl nimereau din când în când.

Acum nu nimerim nici timpul, nici vremea şi nici vremurile.