Şi noi?

ElZap

De un an mă chinuie gândul.
Să scriu au ba?

Acum un an, undeva prin ţară, veniseră la noi franţujii,nemţii, spaniolii şi alte rude mai apropiate sau mai îndepărtate. Veniseră să ne arate o maşină minune. Maşina asta era toată numai cipuri, videocamere, lasere, lidare şi alte drăcii. Cică maşina asta ar putea merge pe străzi fără ca s-o conducă nimeni. Merge aşa de capul ei, bezmetică, ba chiar ştie să se oprească la stop, cam cum fac câinii noştri comunitari care trec numai şi numai pe zebră şi musai pe culoarea verde a semaforului.

Când or ajunge şi fetiţele astea comunitare să înveţe ceva de la câini? Să nu mai scrie sms-uri când sunt pe zebră. Să scrie numai când sunt pe cal. Să ia exemplu de la cine trebuie.

Te pomeneşti că şi ele l-au citit pe Foartă. Mai ştii?

suspinîndele copile
scriu e-mail-uri peste tot,
iar acelea care pot,
SMS-uri, pe mobile,


care nu răspund încet
ca pe timpuri, ci-ntr-o clipă...
Dragostea se înfiripă
ideal, din chat în chat.


Înainte chiar de a o vedea la faţă, stăteam de vorbă cu un important personaj dintre cei ce se învârteau în jurul maşinii. Ce-i drept şi în jurul cozii. Cică, maşinile astea ar putea fi mai sigure decât mulţi şoferi care au primit permisele de la Piteşti. Cum era să-l contrazic, mai ales când mi-a spus că cipurile şi lidarele nu pun picătură de alcool pe limbă. M-a asigurat că nici măcar nu au limbă. Cipurile. Lidarele. Aşa o fi.

A doua zi am văzut maşina minune. Nu s-a mişcat din loc, dar nici nu eram curios să văd de ce este în stare. Dacă i se urcau gărgăunii la cip? Dacă vedea, aşa tam-nesam, roşu în faţa camerei de luat vederi? Am stat cuminte într-o sală unde se proiectau nişte filme de groază. Nişte taxiuri se încolonau cuminţi pe străzi, ba chiar se chemau unele pe altele ca să se mute unde e nevoie de ele. Nici ţipenie de taximetrişti în filmul ăla. Şi nu erau filme SF!

Este drept că am mai călătorit într-o capitală cu u metrou care nu avea pe nimeni la cârmă, dar mi-a cam trecut spaima.

Ce m-a mişcat să mă apropii de tastatură? Păi, azi lumea iar s-a dat cu fundul în sus. Cică prin USA, o maşină a luat-o razna. Asta-i nebunatica.




Ăia zic că maşinile astea au făcut deja cam 140.000 de mile prin ţara tuturor posibilităţilor. Asta vine mai bine de 200.000 de kilometri. Vă mai amintiţi de Romanţa Automobilului. Aia scrisă de Topârceanu.

Păzea!
Păzea că trece-n goană,
Aleargă,
Vâjâie ca vântul,
Şi dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul!

Acum stau şi mă gândesc. Dacă taxiurile astea nu mai au nevoie de taximetrişti, de ce ar avea nevoie de pasageri? Nu ar putea să umble prin oraş cu nişte manechine pe post de pasageri? Ba bine că nu.

Şi apoi, de ce ar mai asculta oamenii muzică? Poate nici nu ar fi nevoie de oameni. Ar putea ca Edit Piaf de pe Youtube s-o asculte pe Edit Piaf de pe Trilulilu.

Nu ar fi superb? În timpul ăsta noi ne-am ciocni unii de alţii într-o farandolă nebună. Undeva pe un soare neutronic. Mai ţii minte cum spunea Doru Lubov?

Ne vom iubi pe-o lume mai dementă,
pe crusta unui soare neutronic,
uniți de-o legătură covalentă
în lanțul Van der Waals monoatomic.

Ne vom găsi în radiații joase
ca molecule de-aminoacid,
prin reci și colorate nebuloase
de praf interstelar și translucid...

Până atunci însă mai e.

Sau... de ce ne-am chinui să citim. Nu ar fi mai bine ca ruterele să-şi citească ele între ele cărţile pe care se căznesc să le descarce pentru noi. Ba chiar şi cu filmele, tot aşa ar trebui să procedeze.

Şi noi? Noi ce rost am avea pe-aici?

Păi nu am spus mai sus?

Noi

vom ondula prin cosmosu-animist,
ca să-mpletim neanturi infinite,