Hic Rhodus

ElZap

Aţi auzite de fabula atletului ăla lăudăros.
Ăla de se lăuda că la Rhodos a sărit de a lăsat lumea cu gura căscată, după cum ne povesteşte Esop.

Şi eu am auzit o poveste prin 69, pe care am şi crezut-o la vremea aceea. Ba mă şi luam la harţă cu unii care nu credeau.

Acum...

Acum mi se strecoară o umbră de îndoială în suflet.

Şi dacă nu a săltat?

Şi dacă nu a fost nici un salt gigant pentru omenire?

Căci istoria nu cunoaşte situaţii în care tehnologia să fi dat îndărăt.

Nu ştiu ca să fi renunţat unii la plugul cu brăzdar de fier, aşa dintr-o toană.

Şi nici Columb nu s-a întors în Europa doar ca să ne spună poveşti de adormit copiii, despre oamenii pe care i-a văzut pe unde a umblat el.

Şi nici omenirea nu a renunţat la construcţia locomotivelor cu acare să alerge pe drumuri de fier. Cu excepţia României, desigur. Cu România însă e o altă poveste.

Şi nici stimatele noastre consoarte nu au aruncat pe fereastră maşina de cusut, ca să se bizuie exclusiv pe ac şi pe degetar.

Nu ar fi mai înţelept să mă iau după René Descartes? Ăla cu... Dubito ergo cogito...

Întreb şi eu ca prostul.
Nu dau cu parul.

Că dacă atunci, la Rhodosul ăla al lor ar fi săltat... acum nu ar sta cu lunile pe rampă, ca să tot verifice dacă curge au nu curge...

Să fi fost atunci luaţi de proşti?
Chiar aşa?!

Şi dacă mai există şi alte poveşti, pe care Esop n-a avut îndrăzneala să ni le spună?!

Sau poate a avut interesul să tacă?

Încurcate poveşti mai spune omenirea.
Încurcate poveşti înghite ea?

Oare să mai aibă Esop şi alte poveşti în tolbă?
Sau alţii, dacă nu Esop.

Poate nici Descartes nu a spus ceea ce a spus.

Ce mai contează însă.

De la el tot ne-am ales cu ceva folositor.

Cu îndoiala.