vineri, 12 noiembrie 2010

Maimuţoiul

ElZap

Maimuţoiul latră?

Uneori latră.
Cei mai mulţi ar spune că nu latră şi s-ar putea să aibă dreptate.
Nu pretind că doar eu am dreptate.

Pentru asta ar trebui să fiu şi eu maimuţoi.
M-aş aşeza în coada unei turme de lei şi m-aş crede leu. Atunci aş răgi.
Dacă m-aş aşez în coada unei haite de câini, aş lătra.
Dacă m-aş aşeza în coada unei turme de porci aş grohăi, aş guiţa.

Treaba asta cu a te aşeza în coada turmei e cu skepsis.
E nevoie ca ea să te adopte. Dacă te adoptă te şi protejează. Dacă te protejează îţi împrumută partitura. Tu nu trebuie să născoceşti nimic.
Nu te adoptă însă, o păţeşti. Răgeşti degeaba. Ba mai poţi să te trezeşti şi cu blana făcută ferfeniţă, cât oi fi tu de ros în dos.

Maimuţoiul despre care vorbesc aici se vrea dulău. Şi nu unul oarecare, ci un fioros pitbull. Se plimbă de colo-colo ca un veritabil dulău pus pe lanţ. Pe lanţ şi pe sârma aia oţelită, care-i ghidează traseul. Asta ca să aibă libertate de mişcare, zice el. Cine l-ar crede? Lanţul nu se vede, că de când cu tehnologia asta wireless, toată lumea se mişcă într-o relativă libertate. Nu-i ca pe vremuri. Relativă? Sigur că da. Toată lumea e legată de un ruter.

Maimuţoiul nostru e legat de un laptop. Dacă se schimbă treaba îşi ia laptopul şi se mută. Trece de la haită la turmă. Două grade de liberate îi ajung.

Ca pitbul latră la leu.

L-a citit oare pe Macedosncki?
Versul ăla...
"Leul se uita la dansul îmbălându-l c-un scuipat."

Nerecunoscători leii ăştia.

Oare fără turmă se poate? Fără haită se poate? Unii cred că nu se poate.

What?!

Eu zic că s-ar putea, cu condiţia să nu fii maimuţoi, râmă sau limax.

What?!

10 comentarii:

  1. Reflectez uneori, cu tristete, la faptul ca poate prea mult si prea des bagam in seama pe cei ce renunta la a fi simpli oameni. Incerc sa-mi inchipui ce efect ar avea un boicot generalizat. Sa-i ingropam in nebagare de seama. Sa simta ca nu exista, cel putinn o saptamana.
    Dar ar simti ceva? Teama mi-e ca nu. :(

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  2. @klaus
    Ar fi perfect.
    Mi-e teamă că nu este posibil. Un perfect imposibi.
    Nu e de ajuns să fie boicotat doar de câţiva oameni. Mulţimea merge înainte.

    Până la urmă "marile adevăruri ale istoriei" se judecă la masa verde. Am putea să ne gândim şi la nutreţ.

    Până la urmă toate ţin de cei 100 de ludovici de care vorbea Mirabeau.

    RăspundețiȘtergere
  3. M-ai pus la grea încercare. Am tot stat şi "m-am maimuţărit" să aflu ce poate să însemne "ElZap". Şi cred că am aflat! Da' nu eşti deloc zăpăcit, elevule!:) Chiar dacă fac eforturi să pricep (uneori să ghicesc) despre cine şi despre ce vorbeşti, mi se pare că totuşi spui lucrurilor pe nume.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ifim
    Încerc să fiu doar atât cât trebuie.
    În opinia mea trebuie.
    Încerc să greşesc pe cont propriu, ca o alternativă la a avea dreptate "împreună cu partidul".
    Văd că nu am dreptate exclusiv pe cont propriu.

    Mai sunt unii care cred ca mine.

    Ei chiar contează!

    RăspundețiȘtergere
  5. Conquistadore, :))
    ce zicea Ifim că este? Tanchist?
    Mie mi se pare că e arheolog! Sau... cum se numeşte meseria aia...decodor?

    Sper că n-am supărat pe nimeni cu intervenţia mea!

    RăspundețiȘtergere
  6. @renata
    Deloc, doar că nu am nici în clin nici în mânecă cu tancurile.
    Deşi la tras mă pricep niţel.
    Ca să vezi că nu am uitat ce-i cu furcuţa, cum se transportă focul la diverse unghiuri. Ba chiar şi AROTATul aş şti să-l folosesc la o adică.

    Aş şti, spun, că acum se folosesc dronele alea care bat totul. Mai puţin cugetul.

    RăspundețiȘtergere
  7. ElZap,
    dau fuguţa la dicţionar!
    furcuţă... arotat... dronă...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce feste-mi joaca uneori imaginatia! Citeam comentariile de mai sus si cand am ajuns la drona m-am oprit brusc.
    Stiti cum e atunci cand parca sirurl gandurilor ti se opreste brusc si, fara o explicatie clara, iti apare pe cortex o
    Imagine care acopera tot :). Ei bine, vedeam o haita de drone ce impanzeau cerul.
    Stiu ca suna aiurea, drona lucreaza de obicei singura, nevazuta, silentioasa. E un fel de nimic care poate face ceva insemnat.
    Si ma gandeam la ElZap: ce crede el despre haita asta de drone. Sunt tare curios daca se pliaza pe interpretarea mea. :)
    Maestre, ai cuvantul!

    klaus

    RăspundețiȘtergere
  9. @renata
    Cred că ifim este cel mai bun dicţionar.
    Aşa zic eu.
    Nu-i exclus ca dicţionarul să facă şi el ceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. @klaus
    Aşa ne spun poveştile astea moderne.
    Lându-ne după sâneţele descrise de cronicari, eu cred că sunt un fel de gogoriţe.
    Să mai adăugăm ce credea Coşbuc?

    "... noi ştim că-i multă viaţă
    Şi în noi, şi-n cei ce vin."

    Viaţa asta învinge toate dronele, şi lasă viaţa să se aşeze în matca ei.

    Există şi câteva excepţii însă.

    RăspundețiȘtergere