Omul care varsă fiere

ElZap

Am avut nefericita şansă de a-l întâlni. Nu faţă în faţă, că asta ar fi fost mult peste puterea mea de a suporta. Stătea undeva dincolo de un geam gros de sticlă.

Întâi mi s-a părut scârbos, periculos, imposibil de suportat. Abia apoi am început să-l înţeleg. În fond fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat treaba asta, atunci când spre binele nostru eram siliţi să înghiţim o doctorie pe care stomacul n-o putea suporta.

Singura deosebire, faţă de treaba cu doctoria, era că el nu înghiţea nicio doctorie amară. El o scotea pe gură, la fel cum procedează circarii când scot la lumină zeci de metri de panglici. Nişte panglici cianurate bănuiesc. El vorbea pentru că avea mandat să vorbească. Vorbea şi scotea fiere pe gură. Cred că ar fi putut ucide chiar şi o turmă de elefanţi.

Să-l lăsăm pe sărmanul nebun cu panglicile lui, cu fierea lui, cu mandatul lui. În fond nu este singurul care se ocupă cu astfel de circării în lumea asta.

Să trecem la un subiect mai scârbos. Despre "croque-mort", aş vrea să vorbesc. Ştiu că o să sară toţi cunoscătorii de limbă franceză, să-mi explice cum că ar fi vorba de ciocli, sau oricum despre un funcţionar de la pompele funebre. Corect, dar total neclar. Neclar, pentru că dacă umblăm la etimologie, constatăm că "croquer" s-ar traduce în limba română prin a ronţăi. Apăi, ce ronţăie un "croque-mort"?

Unii spun că aceşti "croque-morts" ar fi fost nişte indivizi tocmiţi pentru o treabă extrem de neplăcută. Poate chiar riscantă. Cică, pe vremea când ciuma îşi făcea de cap pe continentul nostru, nimeni nu putea şti dacă un individ este mort-mort, sau doar mort-aşa-şi-aşa. Venea acasă la mort un croque-mort şi-l muşca pe mort de un deget. Presupun că de degetul era de la picior, ca să nu se vadă. Mişca mortul, bine. Era trecut în rândul celor vii. Nu mişca era trecut în rândul celor morţi. De ardere nu mai vorbesc, că asta nu era treaba acelui croque-mort.

Cum în ziua de azi metodele de a detecta moartea clinică s-au perfecţionat, aceşti croque-morts au rămas fără obiectul muncii.

Au rămas e un fel de a spune, că nu apucă omul să se răcească, că apare croque-mort-ul la uşă şi muşcă. Muşca pentru a fi sigur că mortul nu va învia.

Şi dacă învie? El sau altul.