Alarmă'n târg

ElZap

Mare zarvă'n urbea noastră prăfuită.

Toate găinile dau din aripi, ca şi cum un criminal aviar le-ar fi retezat brusc capetele, lăsându-le să-şi verse sângele nevinovat în tărână.

Dau şi eu fuga să mă amestec în mulţime, să mă informez. Ce-i? Aflu că s-a dat drumul la petiţie. Petiţia asta e un fel de protest spontan, către Vodă, ONU, NATO, sau altă autoritate terestră sau  intergalactică, ca să fie oprită nelegiuirea.

Nelegiuirea asta vine de la faptul că i s-a luat dumnealui prăjitura în care-şi sufla mucii de-o vreme şi i-a fost dată altuia. Ăla cică ar merita-o. Aşa o fi.

Dar 'mnealui o să fie dus la eşafod? Aş, de unde! Aşa ceva nu s-a pomenit. El este un fel de om-pisică. Totdeauna cade în picioare. Nu şi-a rupt niciodată gâtul, ba aş spune că i-a lăsat pe alţii să şi-l rupă, dacă nu chiar i-a ajutat niţel. Chestia asta ţine de tainele meseriei, iar meseria se învaţă în casă.

Da' cu slujba cum rămâne? O să fie trimis la şaibă? Nicidecum, că la şaibă îi trimitea el pe alţii. O să rămână cum se ştie. O să i se aranjeze un birou  capitonat, de unde o să scoată capul când s-o ivi o nouă primăvară.

Lipsit de imaginaţie, cum mă ştiţi, eu mă întrebam în mijlocul gloatei cum dracu' s-a ajuns la petiţie. Unul mai răsărit, m-a lămurit.

Cică s-a dat cu banul. Aşa o fi.