marți, 10 iulie 2012

Dau vot.



ElZap

Nu, că nu vreau să-l vând.

Vreau să-l dau aşa spre adopţie. Caut nişte părinţi cu stare, deştepţi şi frumoşi. Unii care ştiu ce să facă cu el.

Zilele astea m-am uitat pe nişte liste. Nişte specialişti în toate alea se oferă. Fiecare ştie ce să facă cu votul meu. Mă rog, ei vor să mă dădăcească cum să-i dau drumul în lume. În fruntea listei nişte filosofi, jurnalişti, artişti şi altă lume bună. Lumea asta am mai văzut-o pe la tot felul de sindrofii la care vin cu votul şi pleacă cu burta plină. Restul listei e o adunătură. Dacă-i număr se zice că sunt mulţi. Dacă-i cântărsc atârnă puţin la cântar.

Oricum, votul de dar nu se caută la doctrină. Cred că o să-l dau cuiva din listă. După atâta gălăgie intelectuală, am ajuns la concluzia că eu sunt prost şi ei sunt deştepţi. O să-l facă şi pe el deştept. Dacă ajunge măricel.

Poate îi găsesc totuşi nişte părinţi prin străinătăţuri. Uite, mie mi-ar conveni de doamna Merkel. Nu mie, ca bărbat, ci mie ca ofertant de vot gratis. Ea are mână bună. A avut şi cu Sarkozy. Măcar ştiu că a dat-o-n bară. Lumea s-a râs. Asta ştie lumea să facă. cred că şi eu tot aşa o să fac după ce-mi înfiază votul. Să dea ea în cine crede că-i mai bine. La ce să-mi bat eu capul?

Da', n-ar fi mai bine să-l ţin eu? Să-l cresc o ţâră. Să dau eu cu el. Să-l verific dacă rezistă. Pe urmă i-l dau cu dragă inimă. Mai pun şi o ceată de lăutari pe lângă el. Ca să fie când o creşte şi o face nuntă. De zestre nu mă ocup. Ştiu lăutarii cum să cânte. Democratic. Pe lângă chestiile alea de le zic POS-uri.

Să se spele pe cap cu votul meu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu