Postări
ElZap
Când lucrurile se întâmplă în văzul lumii, tot omul este mai atent.
Bărbaţii se încheie la prohab, după ce ies de unde ies. Femeile au grijă să-şi aranjeze coafura proaspăt ciufulită, din varii motive.
Fiecare face în aşa fel ca să se vadă cât mai puţin, din ceea ce se întâmplă de altfel în mod natural.
Studii şi analize statistice complexe, bazate pe cele mai sofisticate metode, ne arată că omul (şi femeia desigur), ascund cam 90% din ceea ce li se întâmplă din cauza lor, sau din alte cauze. Mulţi ascund 100%, iar unii mai sofisticaţi ascund chiar 1000%.
Ce să mai crezi când lumea umblă în fundul gol, pe bulevard, sau pe la biserică, sau pe unde umblă ea? Păi, atunci înseamnă că treaba e groasă.Voi ce ziceţi?
Ce-ar fi dacă aţi vedea că vecinul vă cotrobăie prin casă, când vă întoarceţi de la serviciu, şi rămâne în continuare şi după ce ţi-ai pus ciorba în farfurie. Aţi spune că s-a obişnuit, cu meseria asta.
Hai să vedem însă cum "se rezolvă" un buget, de către aleşii noştri.
Nu vedeţi mai sus? No problem.
Când lucrurile se întâmplă în văzul lumii, tot omul este mai atent.
Bărbaţii se încheie la prohab, după ce ies de unde ies. Femeile au grijă să-şi aranjeze coafura proaspăt ciufulită, din varii motive.
Fiecare face în aşa fel ca să se vadă cât mai puţin, din ceea ce se întâmplă de altfel în mod natural.
Studii şi analize statistice complexe, bazate pe cele mai sofisticate metode, ne arată că omul (şi femeia desigur), ascund cam 90% din ceea ce li se întâmplă din cauza lor, sau din alte cauze. Mulţi ascund 100%, iar unii mai sofisticaţi ascund chiar 1000%.
Ce să mai crezi când lumea umblă în fundul gol, pe bulevard, sau pe la biserică, sau pe unde umblă ea? Păi, atunci înseamnă că treaba e groasă.Voi ce ziceţi?
Ce-ar fi dacă aţi vedea că vecinul vă cotrobăie prin casă, când vă întoarceţi de la serviciu, şi rămâne în continuare şi după ce ţi-ai pus ciorba în farfurie. Aţi spune că s-a obişnuit, cu meseria asta.
Hai să vedem însă cum "se rezolvă" un buget, de către aleşii noştri.
Nu vedeţi mai sus? No problem.
Intraţi mai jos.
Aşaaa....
min 00:27
Dacă numărăm pe bune, s-a dus dracului!
(Aşadar iese sau intră după cum vrem noi. Păi, nu tot aşa era şi pe vremuri? Era. Să mai aud eu că s-a schimbat ceva!)
min 00:29
Să ştii că trece dacă e pe bune.
(Totul e să ştii ce vrei. Vrei să treacă, e una. Nu vrei să treacă, e tot aia, dar cu alţi parametri.)
min 00:39
Hai, dă-mi voie să pun 138 ca să fie strâns.
(S-a făcut jupâne. Ne tocmim, cădem la pace şi iese ce vrem noi. Mulţi văd, puţini pricep.)
min 01:10
Pune şi tu mai mult să nu ne facem de tot rahatul, măcar vreo 45.
(Măcar de formă. Că trebuie să arate şi democraţia asta... puţin virgină... puţin cuvioasă... şi în rest ştiţi voi cum.)
Asta se întâmplă in public.
Ce se mai discută pe holuri, pe după colţ, pe la cârcium e uşor de înţeles.
Înmulţim cu 10, ca să corectăm cele 90 de procente.
Sau cu 100.
Bine ca au pus 45 si s-au facut doar de rahat,nu de tot rahatul.Este si asta o realizare.Sa ne traiesti coane........Pristanda, era sa scriu Melescanu.Oare greseam!?
RăspundețiȘtergereOhooooo! Ce vizitator de seamă.
RăspundețiȘtergereSalut, Belfegor! Şi să mai treci pe la mine ca să combatem.
Păcat că nu trăieşte Caragiale. Cred că era mai productiv decât Balzac. Oare lui Caragiale îi plăcea cafeaua, sau numai berea?
Păi, gândeşte-te matale câte sujeturi avea conul Iancu de prins în insectarul lui.
Cât despre Pristanda, eu cred că greşeai.
Sigur greşeai. Ăla fura acolo nişte steaguri.
Ai noştri? Ăştia sunt în stare să-mi fure blogul în timp ce scriu.
ElZap, ma tot informez, vorba aia, macar sa nu raman prost. Pana si eu am ajuns sa consider ca e usor sa dai cu critica-n altii. Ei bine, am ajuns la un punct de saturatie: m-am informat, nu-mi place ce vad, am criticat pe rupte. Cum dracu putem face ceva mai cu impact. De critica noastra vad ca nu i se apleaca nimanui. Sau imi scapa mie ceva?
RăspundețiȘtergereLa multi ani!
klaus
Ce placere să stăm de vorbă, mai ales că ne cunoaştem demultişor!
RăspundețiȘtergerePăi, eu cred că nu prea mai putem!
Cred că democraţia asta a noastră, şi poate nu numai a noastră, s-a cicatrizat într-un fel de oligarhie, în care rolul nostru începe să devină mai mic chiar decât în trecuta dictaură.
După cum se poate vedea, ei se înţeleg peste capetele noastre, şi chiar peste capetele trimişilor noştri.
Votul costă un kil de ulei, aşa că prezenţa mea la vot e anulată cu un efort infim. Se găsesc destui oameni dispuşi să se lase unşi.
Ai bani, ai voturi!
Asta inseamna ca ne racim gura degeaba cu critici aiurea. Pentru ce au murit nevolnicii aia in '89? Un kil de ulei, un loc de parcare, libertate....
RăspundețiȘtergereklaus
@klaus
RăspundețiȘtergereS-ar putea ca să nu ne răcim gura chiar degeaba.
Poate că gândurile astea se vor aduna precum picăturile de ploaie, într-un fluviu.
Mai ţii minte ce spunea Lucian Baga?
"O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pa harpă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie?"
Poate că vorbind înţelegem mai bine ce a fost atunci. Poate chiar ce a fost înainte de atunci, sau înainte de înainte.
Atunci, oamenii sau ridicat pentru a-i schimba pe cei de-atunci cu cei de astăzi, pe unii puternici cu alţii atotputernici.
Atotputernicii ăştia au nevoie de oameni pentru figuraţie. Noi suntem figuranţi într-o piesă proastă ce se numeşte DEMOCRAŢIE.
Ispita mare, dialogul. Multi il mananca, putini il gusta. Las modestia la intrare si remarc faptul ca daca as avea o calitate, aceasta ar fi faptul ca am invatat importanta dialogului, ca am renuntat in a participa la monoloage:) bilaterale. Am reusit sa-mi asigur si o oarecare liniste interioara in acest fel. Asa arata democratia mea personala :).
RăspundețiȘtergereklaus
@klaus
RăspundețiȘtergereCam atâta speranţă ne-a mai rămas. Ne-a rămas dreptul de a ignora această cutie a Pandorei plină de o grămadă de bunătăţi otrăvite.
Legat de jocul tău de cuvinte ("monoloage bilaterale"!!), eu cred că el ar trebui să fie un fel de anticameră pe care să o întreţină în stare de funcţionare orice om.
În ea ar trebui să stea un pic să se macine opiniile fiecărui om cumite, căci una este să dăm drumul oricărei opinii în public, şi alta este să o lăsăm să se coacă în această anticamera, supusă fiind la ceea ce tu numeşti monolog bilateral.
O făcea Magistral şi Minulescu (De vorbă cu mine însumi).
"Vorbesc cu mine însumi, cum as vorbi c-un frate
Întors ranit din lupta cu zilele de ieri,
Si parca tot nu-mi vine sa cred ca n-am dreptate -
Ca El si Eu nu suntem decât acelasi frate,
Si-aceeasi rana-i doare pe ambii scutieri."
Mă bucur că m-ai stârnit.