Postări
ElZap
Să nu se supere pe mine cuvioasele doamne, care o să-mi treacă pragul blogului, dar tot la cele sfinte o să fac trimitere şi în seara asta.
La înmulţirea pâinilor, desigur.
Că Iisus a reuşit să sature mulţimile cu doar cinci pâini şi doi peşti, asta am priceput-o, că doar şi eu trec pragul Sfintei Biserici. Şi nici nu erau puţini hămesiţi dintre cei ce veniseră să se sature. Evanghelia ne spune că erau cinci mii de bărbaţi. Pe atunci nu existau Drepturile Omului, necum Drepturile Femeilor şi ale copiilor, aşa că pe alea şi pe ăia nu i-au pus la socoteală Sfinţii Apostolii.
Am priceput, că doar ştiam că Iisus a făcut minuni.
Se zice că "au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline".
Mai aflăm din Cartea ce Sfântă că Iisus a dat din ale Sale. Din ale Sale, nu din pâinea celor săraci.
Aşa mai zic şi eu faptă bună.
Nu e ca la aleşii noştri, cei de toate zilele.
Se zice că şi ăştia ar fi dat ceva pâini, poate şi peşte, ulei şi şoşoni. Treaba e că ai noştri nu erau sfinţi, ca să înmulţească pâinile. Eu ştiu că pe al nostru nu-l cheamă Ilie Tesviteanul, ca să binecuvânteze uleiul şi făina văduvei din Sarepta Sidonului. Ba să-i mai învie şi copilul. Al nostru i-ar trage doar un dos de palmă. Aşa ca să vadă dacă mişcă.
Ai noştrii îşi înmulţesc doar pâinea lor, cea de toate zilele. Că aud că nu se mai satură, crăpa-le-ar burdihanul cel veşnic nesătul.
Atunci de unde au dat? Cât au dat? Cui au dat?
Toţi tac precum peştele. Ăla pe care l-au dosit, când trebuiau să-l dea mulţimilor. Au făcut jumi-juma cu gloata. Alt pezevenclâc.
Dar cu cele douăsprezece coşuri pline, cum s-a rezolvat?
Pline or fi ele, dar cu ce sunt pline? Aud că ar fi cu niscaiva datorii.
Pe alea cine le plăteşte? Nu cumva ăştia au făcut din timp nota de plată, pe care au înmânat-o tot mulţimilor?
Ba, eu cred că da.
Urâtă treabă.
Adică, părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii.
Parcă numai copiilor?
Eu zic că şi nepoţilor, ba şi ...
Luându-mă după Ştefan, zic şi eu:
Democraţia n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şa urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor...
Păi atunci să plătească urmaşii ăia, ce pana mea.
Eu acum am o treabă. O treabă ce nu suferă amânare. Colea, cu Răreşoaia.
Vreau şi eu un Petru Rareş, ca să-i las lui cheile împărăţiei, şi ce va lega pe pământ... Restul o să mă completeze cuvioasele.
Le-aş lăsa eu altcuiva, dar nu dai cheile unui care dă cu stângu-n dreptul.
Am avut eu grijă să exilez pe cei ce trebuie exilaţi.
Amin!
Doftore Şmil!
Doftore Şmil!
Eşti pe aproape? Când mă arzi? Cu flacăra aia violetă, cu care te tot lauzi.
Sau o lăsăm şi pe asta pentru urmaşi.
Că... eu pot să mă tratez şi la Viena.
Să nu se supere pe mine cuvioasele doamne, care o să-mi treacă pragul blogului, dar tot la cele sfinte o să fac trimitere şi în seara asta.
La înmulţirea pâinilor, desigur.
Că Iisus a reuşit să sature mulţimile cu doar cinci pâini şi doi peşti, asta am priceput-o, că doar şi eu trec pragul Sfintei Biserici. Şi nici nu erau puţini hămesiţi dintre cei ce veniseră să se sature. Evanghelia ne spune că erau cinci mii de bărbaţi. Pe atunci nu existau Drepturile Omului, necum Drepturile Femeilor şi ale copiilor, aşa că pe alea şi pe ăia nu i-au pus la socoteală Sfinţii Apostolii.
Am priceput, că doar ştiam că Iisus a făcut minuni.
Se zice că "au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline".
Mai aflăm din Cartea ce Sfântă că Iisus a dat din ale Sale. Din ale Sale, nu din pâinea celor săraci.
Aşa mai zic şi eu faptă bună.
Nu e ca la aleşii noştri, cei de toate zilele.
Se zice că şi ăştia ar fi dat ceva pâini, poate şi peşte, ulei şi şoşoni. Treaba e că ai noştri nu erau sfinţi, ca să înmulţească pâinile. Eu ştiu că pe al nostru nu-l cheamă Ilie Tesviteanul, ca să binecuvânteze uleiul şi făina văduvei din Sarepta Sidonului. Ba să-i mai învie şi copilul. Al nostru i-ar trage doar un dos de palmă. Aşa ca să vadă dacă mişcă.
Ai noştrii îşi înmulţesc doar pâinea lor, cea de toate zilele. Că aud că nu se mai satură, crăpa-le-ar burdihanul cel veşnic nesătul.
Atunci de unde au dat? Cât au dat? Cui au dat?
Toţi tac precum peştele. Ăla pe care l-au dosit, când trebuiau să-l dea mulţimilor. Au făcut jumi-juma cu gloata. Alt pezevenclâc.
Dar cu cele douăsprezece coşuri pline, cum s-a rezolvat?
Pline or fi ele, dar cu ce sunt pline? Aud că ar fi cu niscaiva datorii.
Pe alea cine le plăteşte? Nu cumva ăştia au făcut din timp nota de plată, pe care au înmânat-o tot mulţimilor?
Ba, eu cred că da.
Urâtă treabă.
Adică, părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii.
Parcă numai copiilor?
Eu zic că şi nepoţilor, ba şi ...
Luându-mă după Ştefan, zic şi eu:
Democraţia n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şa urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor...
Păi atunci să plătească urmaşii ăia, ce pana mea.
Eu acum am o treabă. O treabă ce nu suferă amânare. Colea, cu Răreşoaia.
Vreau şi eu un Petru Rareş, ca să-i las lui cheile împărăţiei, şi ce va lega pe pământ... Restul o să mă completeze cuvioasele.
Le-aş lăsa eu altcuiva, dar nu dai cheile unui care dă cu stângu-n dreptul.
Am avut eu grijă să exilez pe cei ce trebuie exilaţi.
Amin!
Doftore Şmil!
Doftore Şmil!
Eşti pe aproape? Când mă arzi? Cu flacăra aia violetă, cu care te tot lauzi.
Sau o lăsăm şi pe asta pentru urmaşi.
Că... eu pot să mă tratez şi la Viena.
Fii pe pace, ElZap!
RăspundețiȘtergereDoamnele cu adevărat cuvioase nu păşesc pe bloguri, fiind ocupate cu bătutul mătăniilor prin biserici.
Doamnele care-şi zic cuvioase şi trec pe-aici, sunt doar în criză de idei şi se dau pre(a)ocupate cu cuvioşia.
La subiect însă, am un comentariu de-a dreptul blasfemic: Iisus, când a săturat atâta norod cu CINCI pîini şi DOI peşti, a experimentat cu succes sugestia în masă. Poate că ăia din primele rânduri au apucat o bucătură. Ceilalţi însă, s-au săturat doar la gândul că totuşi ceva de-ale gurii există.
Întrebare: la al câtelea individ, foamea lui personală, viscerală, obiectivă bate extazul sugestiei în masă?
Întorcându-ne în prezent: cât de mare trebuie să fie mulţimea flămânzilor care nu mai pot fi bucuraţi de faptul că există unii care se satură, în aşa fel încât ei să-şi exprime nemulţumirea şi foamea în stradă?
Cam pe-aici se învârte şi speranţa noastră de izbăvire...
@renata
RăspundețiȘtergereTreaba cu sugestia e relativă. În fond şi când mâncăm prea mult e tot un fel de sugestie.
Eu ştiu însă o doamnă care nu a mâncat vreo nouă zile. Parcă. Asta în zilele noastre. Ea trăieşte şi e o persoană publică.
Nu prea mă pricep la "Psihologia mulţimilor".
E unul care se pricepe.
E Bun.
Isus era un lider charismatic, care stia sa insufleteasca multimile flaminde si sa le adune in jurul unei idei. Un lider de geniu, care a intuit intr-atit puterea de autosugestie a personajului colectiv, incit minunile cu pestii si cu apa transformata in vin sa ii para reale. Rezultatul? Isus a ramas istorie, a creat religie.
RăspundețiȘtergereCitind Evanghelia lui Saramago, ai zice ca religia e doar o politica ce strabate veacurile. Diferenta o face doar charisma liderului.
Ina,
RăspundețiȘtergereReligia ESTE politică.
Slavă Domnului că politica încă nu e Religie!
@Ina
RăspundețiȘtergere@renata
E greu de spus ce-i de fapt religia.
Nu totdeauna religia a mers în paralel cu religia.
Nu există o perioadă istorică care să fi fost integral atee.
Uneori religia poate fi confiscată de putere. Stalin a făcut-o în WWII.
Creştinismul, pe care-l practică bisericile conteporane a avut printre părinţi şi mulţi filosofi.
Sf. Augustin de exemplu.
Apostolul Pavel a cunoscut bine scrierile lui Platon.
Jean Barois, de R.Martin du Gard este un personaj, ce evidenţiază relaţia ateism-credinţă.