Postări
ElZap
Două lucruri care n-au nimic în comun. Două lucruri "la fel de disjuncte" precum disjuncte sunt ştampila prefecturii şi coada vacii.
Pe sticlă se preling analiştii, precum se prelinge flegma pe o scuipătoare. Pe net avem e-sondaje, a-sondaje, f-sondaje, ba chiar şi xxx-sondaje. Ultimele nu ştiu la ce ar fi bune. Ba ştiu. Ştiu dar mă prefac şi eu că nu ştiu.
Ce nu ne spun analişti e altceva. Nu ne spun că sondajul nu are nimic în comun cu sufrajul, că oamenii pot fi nemulţumiţi până le ajunge nemulţumirea în gât, că pot fi nemulţumiţi înainte, după, sau chiar în timpul votului.
Pot fi nemulţumiţi intelectualii, ţăranii şi muncitorii. Ultimii nu se există, din cauză că... au dispărut. Unde să muncească muncitorii, devreme ce uzinele sunt acum locuri unde nu se mai întâmplă nimic. Nici ţăranii nu mai există, sau dacă există ei ară, seamănă pe tarlaua de la cârciuma satului. De recoltat, cei mai mulţi recoltează de la supermarket. Recoltează ce vine la supermarket.
Sufrajul nu ţine de sondaj. El ţine de sticla de ulei, sau de altceva cu care se unge democraţia. Orice democraţie, dar mai ales asta de pe la noi.
Nu ne amintim discursurile sforăitoare ale intelighenţiei române? Toată intelighenţia era super-mulţumită, super-entuziasmată, super-strofocată, ori de câte ori cineva avea curajul să se îndoiască. Ca Dubito ăla, despre care unii spun că l-ar fi chemat Descartes, sau Cogito. Acum intelighenţia română e nemulţumită. Las' căi trece. Îi trece cam cum îi trece nevestei care a încasat o bătaie cruntă, după care a fost trântită în pat. Acum eşti satisfăcut, muiere proastă!
Fiecare categorie socială are preţul ei. Cu preţul ăsta poate fi cumpărată. Pe unii îi cumperi cu o pelerină de ploaie, pe alţii cu o sticlă de vin, pe alţii cu o masă ieftină oferită la resturantul urbei. Una stropită cu discursuri. Pe unii îi cumperi cu promisiunea unor funcţii pe care nu le vor vedea niciodată.
Toţi au preţul lor. Până una alta au fost adunaţi banii necesari. Din ce vreţi. Lumea fumează, aşa că de aici se adună bani. Lumea bea, aşa că se adună bani. Pe oamenii îi doare câte o măsea, de aici ies bani. Lumea are copii care trebuiesc meditaţi, sau mai precis li se promit diplome, de aici se scurg bani. Da' ce, sunt eu pus aici ca să fac o listă cu toate izvoarele din care se adună fluviile de bani?
Bani să fie, că oportunişti se găsesc.
De ce spun toate astea? Simplu, pentru că ele există. Există mai ceva decât exista Dubito ăla care declara ritos: "Cogito ergo sum".
Există pelerine, sticle de vin, de ulei şi de thinner. Cu asta se curăţă. Mai ale cu ultimul. Se curăţă democraţia. Cam cum se spală şi banii.
Două lucruri care n-au nimic în comun. Două lucruri "la fel de disjuncte" precum disjuncte sunt ştampila prefecturii şi coada vacii.
Pe sticlă se preling analiştii, precum se prelinge flegma pe o scuipătoare. Pe net avem e-sondaje, a-sondaje, f-sondaje, ba chiar şi xxx-sondaje. Ultimele nu ştiu la ce ar fi bune. Ba ştiu. Ştiu dar mă prefac şi eu că nu ştiu.
Ce nu ne spun analişti e altceva. Nu ne spun că sondajul nu are nimic în comun cu sufrajul, că oamenii pot fi nemulţumiţi până le ajunge nemulţumirea în gât, că pot fi nemulţumiţi înainte, după, sau chiar în timpul votului.
Pot fi nemulţumiţi intelectualii, ţăranii şi muncitorii. Ultimii nu se există, din cauză că... au dispărut. Unde să muncească muncitorii, devreme ce uzinele sunt acum locuri unde nu se mai întâmplă nimic. Nici ţăranii nu mai există, sau dacă există ei ară, seamănă pe tarlaua de la cârciuma satului. De recoltat, cei mai mulţi recoltează de la supermarket. Recoltează ce vine la supermarket.
Sufrajul nu ţine de sondaj. El ţine de sticla de ulei, sau de altceva cu care se unge democraţia. Orice democraţie, dar mai ales asta de pe la noi.
Nu ne amintim discursurile sforăitoare ale intelighenţiei române? Toată intelighenţia era super-mulţumită, super-entuziasmată, super-strofocată, ori de câte ori cineva avea curajul să se îndoiască. Ca Dubito ăla, despre care unii spun că l-ar fi chemat Descartes, sau Cogito. Acum intelighenţia română e nemulţumită. Las' căi trece. Îi trece cam cum îi trece nevestei care a încasat o bătaie cruntă, după care a fost trântită în pat. Acum eşti satisfăcut, muiere proastă!
Fiecare categorie socială are preţul ei. Cu preţul ăsta poate fi cumpărată. Pe unii îi cumperi cu o pelerină de ploaie, pe alţii cu o sticlă de vin, pe alţii cu o masă ieftină oferită la resturantul urbei. Una stropită cu discursuri. Pe unii îi cumperi cu promisiunea unor funcţii pe care nu le vor vedea niciodată.
Toţi au preţul lor. Până una alta au fost adunaţi banii necesari. Din ce vreţi. Lumea fumează, aşa că de aici se adună bani. Lumea bea, aşa că se adună bani. Pe oamenii îi doare câte o măsea, de aici ies bani. Lumea are copii care trebuiesc meditaţi, sau mai precis li se promit diplome, de aici se scurg bani. Da' ce, sunt eu pus aici ca să fac o listă cu toate izvoarele din care se adună fluviile de bani?
Bani să fie, că oportunişti se găsesc.
De ce spun toate astea? Simplu, pentru că ele există. Există mai ceva decât exista Dubito ăla care declara ritos: "Cogito ergo sum".
Există pelerine, sticle de vin, de ulei şi de thinner. Cu asta se curăţă. Mai ale cu ultimul. Se curăţă democraţia. Cam cum se spală şi banii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu