Postări
ElZap
Văd că lumea se întreabă dacă oamenii sunt egali în faţa justiţiei. Să zicem a cătuşelor, că până la urmă la asta se reduce totul: ajungi sau nu ajungi să fii legat?
Apăi, după mintea mea, oamenii nu au fost nicicând egali, şi cu atât mai puţin nu au fost egali atunci când s-a auzit zornăit de cătuşe.
Bunăoară, dacă ai fi un prăpădit de profesor universitar fără un şfanţ în buzunar, şi ai făcut ceva pentru care legea trebuie să te decoreze cu o pereche de cătuşe, tu ce crezi că se va întâmpla?
Crezi că o să vină televiziunile să te filmeze pe la tribunale, pe la arestul poliţiei, sau pe la bulău? Aiurea! Ăştia nu strică orzul pe gâşte. Nu arucă ei benzină, ca să mute maşina aia cu parabolică deasupra, de ajunge până la satelit, ca să-ţi transmită ţie smiorcăitul pe canalele de ştiri în "PRIME TIME". Nu au timp pentru tine nici în second time, şi până la urmă nu au timp de niciun fel.
Tu nu ai bani, cât cheltuiesc ăştia cu reporterii, cu uzura morală a pneurilor maşinilor cu care trebuie să te fugărească, atunci când te plimbi aiurea cu duba. Adicătelea, tu nu faci nici cât face şoriciul maşinii care se ţine de coada matale.
Ai matale mândreţe de palat, că să-i faci să orbească toţi cei ce au curiozitatea să arunce o privire înăuntru? Nu ai.
Păi dacă nu ai palat, cum o să ai curaj să reciţi fraza aia standardizată, cum că matale "ai încredere în justiţie"? Ca să ai încredere în doamna aia legată la ochi, trebuie ca şi ea să aibă încredere în matale. Ce încredere să aibă în tine, când ţie îţi fluieră vântul prin buzunare?
Reţine, că am scris văntul cu literă mică. Dacă am schimba litera, atunci multe s-ar mai schimba pe lumea asta. Are cineva chef să se lupte cu morile de vânt? Aşa-i că n-are? N-are nici măcar coana aia de aduce la nume cu Moara Vlăsiei. Măcar că la chip nu aduce cu cea care a fost pe când era tânără, înainte de a pleca să ia instrucţiuni de operare.
Multe lucruri se măcinau pe vremuri la morile astea de vânt. Se măcinau şi destine. Îl ştiu pe unul care şi-a măcinat destinul într-o singură seară. A plecat învingător şi s-a întors cu buzele umflate. Nici acum nu ştim cine l-a făcut om. Cineva ştie. Sigur ştie.
Cu cătuşele astea, treaba e, după cum bine vezi, oablă. Adică, ele sunt şi vor rămâne inegale, oricât ai încerca matale să faci execiţii prin care să scapi de ele.
Matale, iartă-mă că am ajuns să fiu atât de familiar cu tine, nu eşti egal cu ei nici măcar în faţa morţii.
Poate doar în faţa lui Dumnezeu. Doar dacă nu cumva... Doamne iartă-mă că era să fac un păcat. Pune Doamne pază gurii mele.
Păi, dacă matale dai cotul, crezi că o să se mobilizeze şatra, ca să-ţi aducă grătar, să ţi-l pună la căpătâi, să intre mirosul de mititei la tine în cavou? Crezi că o să-ţi danseze puradeii pe mormânt în ritm de muzică de fanfară? Aiurea!
Să te mulţumeşti dacă corcoduşul o să lase pe mormăntul tău o petală, ca o lacrimă a unui filosof bătrân care cugetă la zicerile Ecleziastului.
"O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune." Atât.
Dacă în viaţa asta ai fi fost mai breaz, fii sigur că în fiecare weekend ai putea trage cu urechea, să auzi ceva din Cântarea Cântărilor. Başca echipa de animatoare, care ar completa decorul. N-ai fost, adio căntări.
Adio versuri în proză după regele Solomon. Ar fi sunat bine, n-aşa?
"Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat."
Văd că lumea se întreabă dacă oamenii sunt egali în faţa justiţiei. Să zicem a cătuşelor, că până la urmă la asta se reduce totul: ajungi sau nu ajungi să fii legat?
Apăi, după mintea mea, oamenii nu au fost nicicând egali, şi cu atât mai puţin nu au fost egali atunci când s-a auzit zornăit de cătuşe.
Bunăoară, dacă ai fi un prăpădit de profesor universitar fără un şfanţ în buzunar, şi ai făcut ceva pentru care legea trebuie să te decoreze cu o pereche de cătuşe, tu ce crezi că se va întâmpla?
Crezi că o să vină televiziunile să te filmeze pe la tribunale, pe la arestul poliţiei, sau pe la bulău? Aiurea! Ăştia nu strică orzul pe gâşte. Nu arucă ei benzină, ca să mute maşina aia cu parabolică deasupra, de ajunge până la satelit, ca să-ţi transmită ţie smiorcăitul pe canalele de ştiri în "PRIME TIME". Nu au timp pentru tine nici în second time, şi până la urmă nu au timp de niciun fel.
Tu nu ai bani, cât cheltuiesc ăştia cu reporterii, cu uzura morală a pneurilor maşinilor cu care trebuie să te fugărească, atunci când te plimbi aiurea cu duba. Adicătelea, tu nu faci nici cât face şoriciul maşinii care se ţine de coada matale.
Ai matale mândreţe de palat, că să-i faci să orbească toţi cei ce au curiozitatea să arunce o privire înăuntru? Nu ai.
Păi dacă nu ai palat, cum o să ai curaj să reciţi fraza aia standardizată, cum că matale "ai încredere în justiţie"? Ca să ai încredere în doamna aia legată la ochi, trebuie ca şi ea să aibă încredere în matale. Ce încredere să aibă în tine, când ţie îţi fluieră vântul prin buzunare?
Reţine, că am scris văntul cu literă mică. Dacă am schimba litera, atunci multe s-ar mai schimba pe lumea asta. Are cineva chef să se lupte cu morile de vânt? Aşa-i că n-are? N-are nici măcar coana aia de aduce la nume cu Moara Vlăsiei. Măcar că la chip nu aduce cu cea care a fost pe când era tânără, înainte de a pleca să ia instrucţiuni de operare.
Multe lucruri se măcinau pe vremuri la morile astea de vânt. Se măcinau şi destine. Îl ştiu pe unul care şi-a măcinat destinul într-o singură seară. A plecat învingător şi s-a întors cu buzele umflate. Nici acum nu ştim cine l-a făcut om. Cineva ştie. Sigur ştie.
Cu cătuşele astea, treaba e, după cum bine vezi, oablă. Adică, ele sunt şi vor rămâne inegale, oricât ai încerca matale să faci execiţii prin care să scapi de ele.
Matale, iartă-mă că am ajuns să fiu atât de familiar cu tine, nu eşti egal cu ei nici măcar în faţa morţii.
Poate doar în faţa lui Dumnezeu. Doar dacă nu cumva... Doamne iartă-mă că era să fac un păcat. Pune Doamne pază gurii mele.
Păi, dacă matale dai cotul, crezi că o să se mobilizeze şatra, ca să-ţi aducă grătar, să ţi-l pună la căpătâi, să intre mirosul de mititei la tine în cavou? Crezi că o să-ţi danseze puradeii pe mormânt în ritm de muzică de fanfară? Aiurea!
Să te mulţumeşti dacă corcoduşul o să lase pe mormăntul tău o petală, ca o lacrimă a unui filosof bătrân care cugetă la zicerile Ecleziastului.
"O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune." Atât.
Dacă în viaţa asta ai fi fost mai breaz, fii sigur că în fiecare weekend ai putea trage cu urechea, să auzi ceva din Cântarea Cântărilor. Başca echipa de animatoare, care ar completa decorul. N-ai fost, adio căntări.
Adio versuri în proză după regele Solomon. Ar fi sunat bine, n-aşa?
"Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat."
Ciudată treabă! Doamna aceea de la Gândul care e "pe justiţie", cum era Vergu "pe învăţământ", scrie un editorial care se cheamă dimpotrivă: Egali în faţa cătuşelor. Dar ea tatează alt aspect al Săptămânii Încătuşate.
RăspundețiȘtergereSă revenim dar la cătuşele noastre, inegale.
Tocmai fiindcă sunt inegale, s-a şi făcut economie la ele, folosindu-se o singură pereche la doi încătuşabili, ca în filmul ăla, o floare la doi grădinari, ca să priceapă prostimea ca am intrat în era dreptăţii oarbe, probabil că nu din naştere, ci prin glaucom.
Probabil că domnul Căşuneanu o să-i poată spune ulterior judecătorului - A fost o onoare pentru mine, să ne lege cu aceeaşi pereche de cătuşe!
Numai că domnul judecător nu-i poate întoarce complimentul...
Toată această tevatură, scenografie, dramaturgie, durează, în fond cât un scurt metraj, fiindcă atât era de dat lumii pe la nas, transportul monocătuşat.
După aia apar alte priorităţi pentru public, alte filme, se uită.
Ce-o mai face doamna Ridzi, cu excepţia făcutului copii?
Tu ce crezi, ElZap? Că eu nu mai ştiu nimic de ea...
@renata
RăspundețiȘtergereȘi aici, ca în chimie și fizică, funcționează principiul conservării masei și energie. Așadar nimic nu se pierde și nimic nu se câștigă ci totul se transformă.
Un alt fel de lege a vaselor comunicanrte, unde apa trece de acolo unde e prea multă (prea sus) acolo unde trebuie. Sifonare mai pe înțelesul mulțimii.
Aș fi zis și eu că a venit ziua dreptății, dar mi-e teamă să nu se stârnească o eclisă, chiar înainte de lăsarea serii, așa cum s-a întâmplat cam tot timpul.
Nu te bucura atunci când unii oameni nu fac nimic rău. Cei ce au gustat odată din binefacerile unsului pe degete, nu va renunța așa ușor la meteahna asta.
Dacă nu vedem ceea ce ar terbui să se vadă, asta ar putea să se întâmple din cauză că nimeni nu vrea să dea la o parte un paravan. Și tăcerea are prețul ei. Ca și conștiințele.