Cine mai îndrăzneşte?

ElZap

Chiar aşa, cine? Păi, cum ar îndrăzni? Să strănute de exemplu. Nici în bancuri n-ar trebui. Ca în cel de mai jos, de pildă.

"Sedinta de partid, prezidata de tovarasul Stalin.
Cineva stranuta.
Tov. Stalin: - Tovarasi , cine a stranutat? Nici un raspuns.
Tov. Stalin: - Tovarasi, imi pare nespus de rau, dar sunt nevoit sa repet intrebarea: Cine a stranutat? Va avertizez ca, in cazul neprimirii raspunsului, voi impusca primul rand.
Nici un raspuns.
Tovarasul Stalin impusca primul rand.
Tov. Stalin: - Tovarasi, imi pare nespus, nespus de rau, dar sunt nevoit sa repet inca o data intrebarea: Cine a stranutat? Urmeaza, fireste, in cazul neprimirii raspunsului, sa impusc si al doilea rand.
Nici un raspuns.
Tovarasul Stalin impusca al doilea rand.
Tov. Stalin: - Tovarasi, nici nu va pot spune cat de rau imi pare, dar sunt nevoit sa repet inca o data intrebarea: Cine a stranutat? Inutil sa va spun ce urmeaza, in cazul neprimirii raspunsului.
In unul din randurile din spate, se ridica, cu chiu cu vai, un activist, galben-verzui-violet la fata, din cauza emotiei. Articuleaza cu greu:
- Tovarase Stalin, eu am stranutat!
Tov. Stalin: - Noroc, tovarase! Tovarasi, sa ne continuam sedinta."

Din nou aud întrebarea asta rostită cu un ton ameninţător.

Întorc capul şi-l caut pe Tovarăşul Stalin. Oare din ce cotlon mă priveşte, că m-a apucat o criză de strănut?

Oare a cui este vocea asta care-mi cere imperios ca în numele democraţiei nimeni, absolut nimeni n-are voie să strănute!

Cel puţin până la primăvară. Dar până atunci mai avem de trecut peste o eră.

Era glaciară.