Ultima zi

ElZap

Ultima, căci de mâine se va aşterne în faţa noastră neantul.

Nici nu am băgat de seamă când a trecut această minusculă eternitate. O eternitate care ar fi putut să fie, dar care a refuzat să se nască.

Nimeni nu crede în această bazaconie, deşi eu mă încăpăţânez să cred.

Cred, în ciuda faptului că mă îndoiesc adesea de cele mai evidente lucruri. Cred într-un mod cu totul aparte, la fel cum cred că niciodată unu cu unu nu face doi, din simplul motiv că nu există un unu care să fie identic cu celălalt unu. Poate şi de aceea mereu se adună.

Cred la fel cum sunt sigur că Dumnezeu există, chiar dacă mă îndoiesc de poveştile de adormit copiii şi vigilenţa maturilor. Cineva spunea că dacă va fi vizitată faţa invizibilă a Lunii şi se va găsi acolo o uzină funcţionând, va fi sigur că Cineva a trecut pe acolo. O banală păpădie este însă cu mult mai complicată şi ne complică stupida noastră logică.

Nu pot să cred că va veni cu o bubuitură teribilă, cam cum se rezolvă în mod inteligent toate problemele în filmele poliţiste.

De fapt sfârşitul acesta a bătut la uşa noastră cu mult timp în urmă.

A venit de când am început să lăsăm caişii să-şi piardă florile, crezând în superbe flori artificiale.

A venit din ziua în care nu am mai crezut că putem fi copii, sau măcar liceeni. În fond, izgonirea din Eden s-a produs atunci când am hotărât că trebuie să fim maturi.

Am venit din sera în care nu am putut să credem că gutuile pot fi şi fosforescente şi că avem dreptul să ne luăm după ele.

A venit din seara în care ne-am făcut bagajul pentru o lungă călătorie. Atunci am crezut că zgomotul motoarelor unui avion ar putea impresiona mai mult decât zumzetul banal al stupului de albine.

A venit din clipa în care am confundat fericirea cu performanţa şi bucuria cu succesul.

Cred că va veni, pentru că sunt convins că ni-l dorim cu ardoare.