joi, 13 decembrie 2012

Pomana porcului


ElZap

Pomana asta nu este una dată sărmanului animal, aşa cum întidem unui sărman cerşetor o bucată de pâine, ci un fel de festin în care posesorii vietăţii patrupede cu rât şi şunci îşi astâmpără burdihanul. Porcul nu are în pomana asta decât un rol pasiv.

Cu totul alta e pomana uninominalului, care a împins în fruntea ţării prin tot felul de şmecherii greţoase, o şleahtă de neaveniţi. La votul de mai ieri pentru ăştia am mers eu, cum cred că tot pentru ei şi-au mişcat oasele toţi oamenii vrednici sau leneşi ai acestei ţări. Nu ca să-i bage, ci ca să-i scoată din parlament.

Era de bănuit că iarba rea nu piere, că în ţara asta numai oamenii cinstiţi pot rămâne fără o bucată de pâine, că niciodată un corb nu scoate ochii altui corb, etc. etc. Aşa că ne-am trezit cu o droaie de milogi, rămaşi muţi pentru o oară doar, că fac o gălăgie de nedescris, ca şi cum axa lumii s-ar învârti în jurul lor, ca şi cum ei nu pot moţăi decât în Casa Poporului, ca şi cum  marile coţcării nu ar avea voie să se deruleze decât după ce au fost ştampilate de augusta lor prezenţă în fruntea ţării.

Vai de ţara care orice ar alege ea, primeşte ceea ce vreau şmecherii ei, nesimţiţii ei, tupeiştii ei! După isprava asta, în care prin legi strâmbe din vreme gândite, ca o hoţie cu premeditare, prin care am întrecut chiar şi Statele Unite ale Americii, buricul buricului democraţiei în număr de parlamentari, singurul lucru care ne mai rămâne de vomitat ar fi să înjurăm fosta putere de dinainte de '90 pentru matrapazlâcurile din acele vremuri.

Pomana porcului, aşadar. Unii vor intra în Casa aia ca să ne facă legi la fel de strâmbe precum strâmbă le-a fost ascensiunea lor. Legile pe care le vor da, vor semăna leit cu legea pregătită din vreme (şi din umbră) pe spinarea căreia s-au cocoţat ca să ajungă sus.

Dar ce să mai vorbesc eu de pomana porcului? Oare nu tot prin pomană ne bucurăm de un preşedinte ajuns sus sprijinit de judecători care privesc la fel de chiorâş ca şi el? Nu prin pomana înaltelor porţi suntem obligaţi să-l suportăm? Nu este el produsul indiferenţei unora dintre noi, cărora vara le este prea cald şi iarna le este prea frig ca să se urnească până la cabina de vot, când fac de trei ori pe zi drumul până la cârciumă în linie dreaptă şi îndărăt în zig-zag?

Cum e turcu-i si pistolul!

2 comentarii:

  1. La acest subiect nu am ce spune în plus, nu mă pricep de niciun fel să pot susţine ce fel de lege electorală ar fi fost mai bună. Aici am ajuns, asta este legea electorală pentru care au mers pe burtă, se cunoşteau consecinţele, existau simulări, dar le-a plăcut tuturor în final ideea, pentru ei şi tot neamul lor: “fără număr, fără număr, fără număr!” :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu pot spune nimic, pentru că orice afirmaţie poate fi contrazisă din momentul în care a fost enunţată. De aceea nu-mi permit să mă hazardez în sofisme.

      Mă mulţumesc să gândesc cât mai simplu, ca un sărman ţăran ce îşi duce la doctor un membru al familiei şi îl aduce mort.



      Ștergere