vineri, 15 ianuarie 2010

Mi-e sete de repaus





Şi s-au mai rostogolit douăsprezece luni pe scările vremii, şi numărul de ani ce au trecut de la naşterea Lui a mai crescut cu unul.

Iar dacă la venirea Lui în lumea noastră, nici măcar o singură stea călăuzitoare nu a apărut pe cer, El a înălţat un Luceafăr pentru toţi cei ce doreau să-I urmeze.

El a creat o operă sine cera, la care nici un singur cuvânt nu trebuie adăugat, şi nici unul nu este de prisos, aşa că mi-e imposibil a vorbi despre El altfel decât prin propriile Lui cuvinte.

"În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian.



Când ştii că visu-acesta cu moartea se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte
Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."


“Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.”



"În numele Celuia, al cărui vecinic nume
De a-l rosti nu-i vrednic un muritor pe lume,
Când limba-i neclintită la cumpenile vremei,
Toiagul meu s-atinge încet de vârful stemei
Regeşti, şi pentru dânsa te chem ­ dacă trăieşti
O, Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde eşti."



- "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă."

6 comentarii:

  1. Multumesc, ElZap!
    Nedrept si pripit te-am judecat pe blogul renatei.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Zazania

    Juecă-mă cum vrei, numai nu mă condamna definitiv.
    Lasă-le şi celorlalţi o portiţă deschisă.

    La Mulţi Ani (2010)!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ne-am mai vazut anul asta?
    Poate tu, caci eu sigur te-am vazut de mai multe ori!

    RăspundețiȘtergere
  4. Noi nu ne-am văzut niciodată.
    Aşa-s eu. Puţin invizibil.
    Nu ne-am citit. Pe blogul meu, că dincolo ne-am citit. Eu cel puţin.

    Oricum, e lung anul, iar eu n-am de gând să dau cotul prea repede.

    Totul e să mă lase cel de sus. Nu Cel de Sus.
    Ce-l din deal.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hehehe, nu ne stie ce facem p-acilea celdesus ca ne-ar arata el!

    RăspundețiȘtergere
  6. CeldeSus cam ştie, dar ne lasă să ne facem de cap, ca să vadă ce ne poate pielea.

    Îţi dai seama ce-ar fi dacă el ar sta cu o nuia de pe când suntem mici, să ne atingă de câte ori o luăm razna?

    Ar fi toţi copiii cuminţi ca îngeraşii.
    Hoţi n-ar exista deloc.
    Ba unii mai bogaţi ar face coadă câte o lună să-şi împartă averea. Nic măcar n-ar găsi muşterii. Toţi preoţii s-ar apuca de fapte bune, iar sufletele noastre ar fi veşnic mângâiate.

    Cât despre celdesus, e treaba lui. Fiecare om poate să-şi rupă gâtul cum vrea.

    RăspundețiȘtergere