Chaplin rebel

ElZap

Chaplin a fost rebel în mai multe feluri. Cred că nici el nu-și dădea seama cât de rebel este. A fost un rebel inconștient, aș îndrăzni să zic eu. Un rebel de înaltă clasă ar zice alții.

Unii zic că s-ar fi pus și cu McCarthy, dar asta nu-i treaba mea. S-a pus el și cu Marele Dictator, dar ăla nu i-a făcut niciun rău. Cum era să-i facă, dacă el stătea de cealaltă parte a gardului? Sau a gârlei, ar zice unii.



Le-a dat o lecție tuturor celor care doresc să se lupte cu dictatorii. O lecție de tactică, ba chiar de strategie. Cică cu ăștia e potrivit să te pui bine cât sunt în viață. Că vorba aia: de nu cură, picură. Tot îi subminezi cu ceva milioane, și ai putea să-ți tragi și o campanie electorală pe cinste. Dacă vrei să te pui rău, trebuie să te asiguri că te desparte un gard de ei. Trebuie să te asiguri că ești în curtea unuia care urăște dictatura și pe dictatori. Că mai picură și ăla ceva.

Cel mai indicat e să te pui cu ei după ce au dat cotul. Atunci poți țipa la ei cât vrei, că tot nu te aud. Nu te aud dictatorii, dar te aude cine trebuie. Dacă cel care trebuie e generos, om te-ai făcut. Te umple de bani.

Dar nu de felul ăsta de a fi rebel vroiam eu să vorbesc. M-am luat cu vorba și am deviat de la idee. Eu voiam să mă uit în rebelul Chaplin pe când se bătea în ringul de box. Parcă ring i se spune. Aici.



Să nu-mi spună cineva că Chaplin nu ar fi aici un fel de rebel. Unul care se bate cu unul loial puterii. Un fel de David care îl doboară pe Goliat.

Și dacă loialul ăla mușchiulos îl învinge? Păi nu are cum.

Nu are cum pentru că între cei doi se află un reprezentant. Ăla îi asigură rebelului protecție. Una pe cinste. Mai ia și el niște pumni ce-i drept, dar asta-i datoria lui. Să ia pumni cât trebuie.

Până una-alta el nu-i decât un prăpădit de reprezentant.