Corupţia nemuritoare

ElZap

În fiecare sfârşit de săptămână (week-end cum i se mai spune pe româneşte), dau o raită prin piaţă ca să văd cum se mai simte Doamna. Doamna corupţie, despre care se tooot aude că s-a căţărat pe năsălie.

Moartă-moartă Doamna, dar rumenă şi plină de viaţă. E drept că pe unde mă plimb eu, nu vezi decât corupţia de tip IMM, adică mică şi mijlocie. Atâta ne-a lăsat şi nouuă moştenire defunctul regim la anul de graţie 89.

Unii zic că ne-a lăsat mai mult, dar cine să-i creadă? Ce să-mi spună unii de Murzuk, când este ştiut că aia a fost o înţelegere între doi dictatori? O înţelegere care a trebuit să fie democratatizată de Văcă, ca să intre şi ea în rândul lumii civilizate. Aproape că-mi vine să cred că toată lumea civilizată s-a ridicat pe spinarea unor dictaturi nenorocite. Cred că şi Inca a fost un dictator, dar nu a vrut să recunoască. De aia a trebuit să-l democratizeze europenii, nu ca să-i ia lui Roşia lor Montană.

În piaţă, Corupţia Minoră îşi strigă în gura mare oferta generoasă. Unii îţi oferă pantofii purtaţi la al treilea rând de o doamnă bine, ce se odihneşte acum pe la Reînvierea, alţii îţi oferă clanţe, robineţi, şi diverse obiecte recuperate de la nişte case unde au poposit dezvoltatorii imobiliari pripăşiţi pe la noi din defunctul Imperiu Otoman. Ăştia or să ne facă nişte case ce n-o să se dărâme la cutremur, că se lasă pe-o rână cu mult înainte.

Undeva, un stol de baragladine alimentează viciul fumătorilor cu ţigări aduse prin contrabandă. Le scot de sub fustele lor largi, unde au fost ţinute la dospit se pare. Nu-s nici ele de capul lor, că undeva mai deoparte stă starostele ce veghează ca totul să meargă ca la carte. El le apără de potera comunitară, care n-are atâta ţinere de minte ca să ştie cine are sau nu dreptul să acţioneze pe piaţa liberă.

- Ia ţigări, şefule! se înfige una în traseul meu.

Ţigări nu iau, dar mă bag şi eu în vorbă cu o întrebare.

- O indecentă n-ai?

Atâta mi-a lipsit. Specialista în cyber sex, îmi cere mailul. Cică îmi bagă una în aşternut în două ceasuri.

- Bine, dar nu are passwordul bolnav? întreb eu.

Până la urmă ajung la raionul de urzici, care deşi dubioase, au măcar şansa să te lase sănătos.

Pentru muritorii de rând ne-au rămas doar urzicile. Şi ştevia. Şi loboda.