De ce m-ar interesa?

ElZap

Motto:

Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămânda, bolnavă şi pe moarte.

(Nicolae Labiş - Moartea căprioarei)

Aud că pe undeva, prin subsolul istoriei noastre zbuciumate s-au mai găsit nişte dosare. Cineva a colaborat cu ceva. Habar nu am, cine cu cine, şi de ce, şi...

Am senzaţia că mă plimb printr-un muzeu cu rafturile pline de cioburi lipite unul lângă altul, spre a întregi un adevăr mincinos. Atunci când istoria fabrică în serie minciuni nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să le ignori.

Nu ştiu dacă X a colaborat cu Y, nu ştiu de ce a colaborat, nu văd de ce m-ar interesa. Pur şi simplu nu mai vreau să aud povestea asta. Nu-mi ţine de cald sau de frig, nici de foame, nici de sete. Un fapt banal care trebuie bifat şi atât.

Şi de ce m-ar interesa?

De ce m-ar interesa, când oamenii încep să se arunce de la balcoane, împinşi de cea mai cruntă disperare? E o disperare reală, nu una teatrală, precum ţipetele isterice ale celor care doresc ceva de care nu au nevoie. Unii se aruncă sub nasul unui prim-ministru tot atât de indiferent precum ţăranul care priveşte cum îi pică o pară din plopul din faţa casei.

Unii nu se aruncă de la balcoane, ca să poată fi înmormântaţi creştineşte, ca să nu-şi facă de râs copiii, care nu i-au vizitat de câţiva ani. Ăştia iau un pumn de hapuri şi adorm liniştiţi, visând o lume care ar fi putut să fie.

De ce m-ar interesa, când ţara arată mai rău decât după un bombardament nuclear? Peste tot numai ruine. Peste tot numai câmpuri invadate de natură, aşa cum a fost ea la începutul începuturilor.

Degeaba ne tot amăgim cu vorbe. Vorbele nu fac să crească cartofii la super-market. Vorbele lărgesc pustiul nostru cel de toate zilele. Prin anii cincizeci şi ceva, oamenii îşi hrăneau porcii cu cartofi. Cartofii mai frumoşi îi foloseau ei, că de pâine nu se putea vorbi. Nu se putea vorbi, decât dacă ştiai ruseşte. Atunci îi vânam pe cei de ce au luptat în răsărit. Acum nu am luptat nicăieri, dar cartofi tot nu avem. Am putea hrăni porcii cu portocale, dar norocul nostru e că nu avem porci. Toţi porcii s-au făcut domni. Pe atunci se făceau tovarăşi cu haină de piele doar porcarii. Porcii nu.

De ce m-ar interesa, când dosarele astea sunt scoase la atac, precum ai scoate un pion, un cal sau o tură? Nici cai nu prea avem, deşi avem călăreţe. Avem numai nebuni, dar pe ăştia nu-i scoţi la atac. Ei atacă noaptea, ca orice negustor cinstit şi neprins. În haită.

Dosarele se scot, numai dacă e nevoie. Cele mai multe se dosesc, că de aia sunt dosare. Se dosesc, nu pentru că unii nu ar fi ciripit ceva. Se dosesc pentru a nu se mai şti ce au făcut alţii. Ăia despre care s-a ciripit.

De ce m-ar interesa, când ar fi trebuit să fie citite cu glas tare, în pieţele publice, toate dosarele, nu numai cele alese? De ce nu am vrea să-i ştim şi pe cei ce au colaborat pe alte planuri, pe alte ţinuturi, dar mai ales cu alte scopuri. Poate că noi am vrea, dar nu vor ei. Doamne, câte nemernicii ne-ar fi dat să aflăm. Pe unele o să le aflăm odată. Pe cele mai multe nu le vom afla niciodată.

De ce m-ar interesa, când cei îndrituiţi să organizeze ţara cum îi taie pe ei capul, o lasă de izvelişte? Ba se mai şi bucură când statisticile mai scot un milion de români la cerşit sau la muncă prin alte ţinuturi. Sau la furat, că pe la noi n-au loc de ei. Cincinalele post-decembriste se fălesc cu numărul de indivizi scoşi la pensie. Scoşi la pensie în speranţa că nu mai au mult de trăit, că pensiile oricum au fost topite. La fel ca uzinele, căile ferate, combinatele, flota, etc.

Jupâne, te-i interesat cumva de flotă în anii ăştia din urmă? Măcar de curiozitate. Sau de ochii lumii. Flota nu e o vaporoasă blondă care pluteşte prin visele matale.

Am auzit cumva în anii din urmă cu se zvîrcolesc în ţepe, bandiţii de care făceai vorbire? De la înălţimea poziţiei tale ai fi avut posibilitatea să le fi spus o vorbă de îmbărbătare.