La umbra unor frânturi de texte (3)

ElZap

"Târziu, cu penele mânjite
De sânge negru — şi sătui,
În cuiburi calde şi ferite
Ne-mperechem şi scoatem pui
Ce s-or hrăni ca şi părinţii
Din hoituri slabe de eroi, —
Căci, soli voioşi ai suferinţii,
Noi nu ne ducem la război!"

(George Topîrceanu - Balada corbilor)

Aşadar ne urnim şi noi. Ca la 1877. Ca în Primul. Ca în Al Doilea. În al doilea ne-am eliberat. Întâi de ruşi şi mai apoi cu ruşi.

Bănuiesc că şi acum, ca şi în 1877, ne vom câştiga independenţa. De sub crunta dominaţie bla-bla. După ce o vom câştiga, o vom şi pierde. Ca de obicei. De fapt nu avem nimic de pierdut. Am cam pierdut totul.

Aşadar mergem la răzbel. Problema nu e cu cine mergem, că asta e clar. Mergem cu cine ne cheamă, sau ne ordonă, sau ne solicită, sau.... Mergem împotriva răului, a axei răului, a tartorelui, a bla-bla.

Problema e cu ce merge?

Mergem cu fregata.
Aha! Aia luată de la REMAT (Holding SRL pe înţelesul românilor). Pe bani frumoşi. Ca tramvaiele alea elveţiene, donate pe bani frumoşi, noi nouţe.

Şi ce face fregata? Păi, dacă e nevoie, ea poate să facă poc. Adică, să tragă cu tunul, ca să nu se înţeleagă greşit.

Decât cu tunul, că rachete nu-s. Ele o să vină cu altă ocazie. Cu altă ocazie şi cu alţi bani.