ὀλιγαρχία

ElZap

Mă uit şi eu după formele de guvernare ce s-au succedat de-a lungul istoriei, să văd care se potriveşte mai mult zilelor de azi.

Democraţie să fie? Ceva e şi din asta, devreme ce mai am dreptul să scriu, deşi cam cu ceva timp în urmă un puradel m-a ameninţat că-mi ia boii de la bicicletă. N-are decât să-i ia şi să plece cu boii lui. Numărul lor o să crească fix cu o unitate.

Meritocraţie nu ar putea fi, şi asta numai dacă mă gândesc la o fătucă ce bântuie prin parlamentul Europei, mai ceva decât o făcea stafia de care făcea vorbire luteranul Marx, fiul Henrietei. Şi fătuca asta nu este fitecine ci taman fata lu' tata de la Cotroceni, prietena lui Ridzi ministresa şi a doamnei Elena cea călare pe două ministere contopite în unul cât un guvern. De Gigi nu mă leg, că el a ajuns de hazul enciclopediilor.

Teocraţie să fie? Ei aş. Ăştia n-au niciun Dumnezeu. Cu excepţia banului, desigur. Să mai zică cineva că putem trăi fără religie. Uite, şi în vremea lui tătucu' Stalin, era să ne pricopsim cu nişte zei specifici, în plin ateism. Păi nu ajunseseră Marx, Engels şi Lenin un fel de zei? Să vedem cine o să fie înălţat zeu în Olimpul banului.

Mă împiedic de oligarhie. Ăsta da. Ăsta merge. Εύρηκα. Noroc că nu mă cheamă Arhimede, şi nu dictez textul ăsta din baie. Altfel aş risca să păţesc ruşinea maestrului din Siracuza.

În această oligarhie s-a pus de-o criză. Puteam să spun că s-a brodit să fie o criză, dar n-o să spun, că am mari bănuieli că această criză e aranjată. Cum din criză trebuie să ieşi cumva, se caută soluţii. Se caută soluţiile taman cum caută orbii prefăcuţi. Oricât de bine ar vedea, ei nu nimeresc soluţia. Poate dă domnul să nimerească o soluţie de fumas. Din aia de conţine trioxid de ştiţi voi care.

Că se vede că am fost băgaţi în criză şi de celebra cotă unică, asta n-o văd oligarhii. N-o văd, că n-o văd treaba asta cu ochi buni, nu că n-ar vedea-o. Apropo de oligarhie, se zice că şi la ruşi e cotă unică. Se zice că şi la ruşi e oligarhie. O spune chiar şi wikipedia. Ce coincidenţă. Doar americanii nu doresc cota unică. De fraieri ce sunt. Până şi FMI-ul, cât e el de FMI ne arată cu degetul. Cică să impozităm bogăţia.



Care bogăţie? La noi toţi bogaţii sunt săraci lipiţi pământului, sau palatului cum spunea cineva, persoană importantă.

Unii zic că am fi fost băgaţi în criză de evaziunea fiscală, adică de refuzul unora mai şmecheri de a-şi plăti dările către stat. Ce să mai plătescă dacă ei sunt statul? Să plătească boborul, că el a luat sticlele de ulei rânced, galoşii şi gogoşile mucegăite. Doar n-aţi vrea ca taman statul oligarhic să-i plătescă pe nesătuii ăştia. El este stat ca să-i belească. Şi-apoi unde a văzut cineva evaziune la noi? Evaziune e atunci când te fereşti să plăteşti. La noi, cei ce fac parte din sistem nu se mai feresc. S-au ferit la început, până au făcut primul milion.

Lasă că o rezolvăm şi cu criza asta. Am rezolvat noi atâtea.

O rezolvăm cu şomerii, că-i punem la muncă. Câte doi pe-un loc. Ca la particulare. Ca la USH. Dacă mai trăia Jerome K Jerome, îi punea câte trei, dar nu în barcă cu ei. Dracu' i-a pus să intre în şomaj? Nu puteau să rămână la locul de muncă? Ce dacă noi le-am închis porţile? Puteau să rămână înăuntru. Măcar erau mai puţini în stradă. Aşa îl aleragă pe Hoară.

Sau ar mai fi o soluţie. Să cheme babele pensionare. Ce dacă au şaptezeci de ani şi umblă în cârje. Noi le-am pus să umble? Le luăm cârjele. În felul ăsta n-au cu ce să-i ameninţe pe jandarmii care păzesc democraţia de la porţile Cotroceniului. Atâta democraţie ne-a rămas şi nouă. Cât ţine poarta aia. Şi pe asta o subminează? Să meargă la muncă.

Ar mai fi şi handicapaţii. Pe ăştia trebuie să-i tratăm cu grijă. Aici se impune o discriminare pozitivă. Sunt handicapaţi şi handicapaţi. Îi punem la treabă pe cei cu mâinile strâmbe, de exemplu. Tot le au ei cu împletitul. Pe cei handicapaţi mintal, sau pe cei ce au nevoie de logoped, îi scoatem, că s-ar putea să-i treacă cuiva prin cap să-i băgăm la treabă şi pe cei sau pe cele care le au cu Syda.

Ce lume minunată. Lumea post-criză. Parcă ar fi lumea aia de care vorbea H.G. Wells. Aia în care oamenii ajunseseră un fel de păianjeni, de se strecurau afară din găurile lor numai noaptea. Atunci când stăpânii dormeau.