Postări
ElZap
Niciodată nu mi-a plăcut să chinui animalele.
Niciodată nu i-am înţeles pe copiii ăia cu bube-n cap, care se simt teribili, doar pentru că leagă o cutie de conserve de coada unui căţel, după care îl aleargă, făcând haz de necazul bietului animal. Mă revoltam de câte ori vedeam privirea speriată a bietului patruped, refugiat într-un cotlon, respirând sacadat, în aşteptarea unei noi ture de distracţie. Probabil că zgâmboii ăia să fi ajuns lideri politici, că de altă treabă nu cred să fi fost în stare să se apuce. Măcar un consilier local, tot trebuie să fi ajuns.
Niciodată nu puteam să suport glumele alea cu cojile de nucă, folosite pe post de încălţări pentru bietele pisici. Le priveam cum sunt alergate, pentru a crea acel spectacol penibil al căţărării pe garduri.
În timpurile moderne au apărut o categorie de indivizi care chinuie animalele fără ca măcar să ştie acest lucru.
De ce nu l-ai lăsa bunăoară pe un biet căţel, să se tolănească în curte, să doarmă liniştit la umbra unui pom, sau să se ascundă în culcuşul făcut chiar de el în gluga de coceni? Cu alte cuvinte să trăiască în legea lui. De ce ţii neapărat să-l obligi să trăiască aşa cum crezi tu că este bine. Te pune el pe tine să trăieşti după legea lui de câine?
De ce, atunci când vezi că natura a dotat-o pe biata pisică cu o superbă blană, tu ţii să-i mai pui nişte zorzoane pe care ea le suportă numai şi numai pentru că ţie îţi face plăcere. Nu cumva ai vrea să-i iei şi plăcerea de aprinde şoareci? Să-i prinzi tu în locul ei, apelând la cunoscuta cursă pentru rozătoare.
Uite-aşa mă perpeleam eu, cugetând la chinurile bietelor animale, taman când am deschis televizorul. Altă bazaconie. Un cunoscut creator de modă, specialist în cristale Swarovski, crează trusoul prinţului. Frumos, dacă nu ar fi urât. Două luni a muncit bietul creator, ca să-l chinuie pe bietul prinţ cu cele şaptesprezece piese ale trusoului. Toate cu cristale de-alea.
N-aş vrea să fiu în pielea bietei făpturi, mai ales dacă mă gândesc că uneori mă răsucesc în somn. Să stau eu să caut prin aşternut cristalele alea care mi s-au desprins din trusou?! Să mă trezesc dimineaţa cu urme de Swarovski pe poponeţ?! Asta dacă aş avea sânge albastru, desigur. Nu am. Ăsta e norocul meu. Poate şi al lui. Al prinţului. Mai ştii!?
Niciodată nu mi-a plăcut să chinui animalele.
Niciodată nu i-am înţeles pe copiii ăia cu bube-n cap, care se simt teribili, doar pentru că leagă o cutie de conserve de coada unui căţel, după care îl aleargă, făcând haz de necazul bietului animal. Mă revoltam de câte ori vedeam privirea speriată a bietului patruped, refugiat într-un cotlon, respirând sacadat, în aşteptarea unei noi ture de distracţie. Probabil că zgâmboii ăia să fi ajuns lideri politici, că de altă treabă nu cred să fi fost în stare să se apuce. Măcar un consilier local, tot trebuie să fi ajuns.
Niciodată nu puteam să suport glumele alea cu cojile de nucă, folosite pe post de încălţări pentru bietele pisici. Le priveam cum sunt alergate, pentru a crea acel spectacol penibil al căţărării pe garduri.
În timpurile moderne au apărut o categorie de indivizi care chinuie animalele fără ca măcar să ştie acest lucru.
De ce nu l-ai lăsa bunăoară pe un biet căţel, să se tolănească în curte, să doarmă liniştit la umbra unui pom, sau să se ascundă în culcuşul făcut chiar de el în gluga de coceni? Cu alte cuvinte să trăiască în legea lui. De ce ţii neapărat să-l obligi să trăiască aşa cum crezi tu că este bine. Te pune el pe tine să trăieşti după legea lui de câine?
De ce, atunci când vezi că natura a dotat-o pe biata pisică cu o superbă blană, tu ţii să-i mai pui nişte zorzoane pe care ea le suportă numai şi numai pentru că ţie îţi face plăcere. Nu cumva ai vrea să-i iei şi plăcerea de aprinde şoareci? Să-i prinzi tu în locul ei, apelând la cunoscuta cursă pentru rozătoare.
Uite-aşa mă perpeleam eu, cugetând la chinurile bietelor animale, taman când am deschis televizorul. Altă bazaconie. Un cunoscut creator de modă, specialist în cristale Swarovski, crează trusoul prinţului. Frumos, dacă nu ar fi urât. Două luni a muncit bietul creator, ca să-l chinuie pe bietul prinţ cu cele şaptesprezece piese ale trusoului. Toate cu cristale de-alea.
N-aş vrea să fiu în pielea bietei făpturi, mai ales dacă mă gândesc că uneori mă răsucesc în somn. Să stau eu să caut prin aşternut cristalele alea care mi s-au desprins din trusou?! Să mă trezesc dimineaţa cu urme de Swarovski pe poponeţ?! Asta dacă aş avea sânge albastru, desigur. Nu am. Ăsta e norocul meu. Poate şi al lui. Al prinţului. Mai ştii!?
"Asta dacă aş avea sânge albastru, desigur. Nu am. Ăsta e norocul meu. Poate şi al lui. Al prinţului. Mai ştii!? "
RăspundețiȘtergereAici e "aici"-ul, nu?
Chiar nu conteză!
Poate în lumea lor de "Oglindă, oglinjoară, care e mai prinţ de ţară?", contează.
Dar în lumea îmbrăcaţilor la second hand, cu abonament la ratb, la tv, la metrou şi cu legitimaţie la metro, ca să cumpere doişpe fleici şi dooşpatru de mici pentru grătarul din spatele blocului, chiar nu contează.
Ar conta, dacă ar realiza că un prinţ de PSD, îndrăgind vânătoarea de familie regală i-a făcut pe toţi, din servicii. Ar conta, dacă s-ar gândi că serviciile e-n toate, şi-n cele ce sunt, şi-n cei ce mâine vor câştiga alegerile. Dar aşa... pentru un pic de sânge albastru care se falsfică cu albastru de metilen... zău dacă merită.
Zgura unui norişor vulcanic va îngropa această ştire mondenă.
Noi ne vom târâi viaţa mai departe.
Din toată tărăşenia asta, singurii care se salvează, curaţi, strălucitori, sunt nişte bănişori, în buzunar la naşu'. Naşu' copilului.
Şi-al nostru, din păcate.
@renata
RăspundețiȘtergereMi-e teamă că prea multe secrete se scaldă în tot ce numim noi sânge albastru.
Dacă argumentul cu sângele albastru este folosit pentru a garanta succese pe latura selecţiei, la fel de bine el poate fi folosit ca argument pentru a explica eşecuri.