Ghiolban Buladel

ElZap

Nu este o poreclă. Este chiar numele lui. De familie şi de botez. Locuia undeva într-un sat. Chiar în capul satului. Minoritar? Habar n-am. Poate. Dar ce mai contează? Nici nu ştiu dacă îl chema Ghiolban sau Chiorban.

Contează că a vrut să se facă cioban. Meserie nobilă, mai ales dacă ştii cum s-o faci. În fond… cioban este sinonim cu păstor… sinonim cu baci, sinonim cu păcurar, sinonim cu mai ştiu eu care cuvânt din limba vorbită în spaţiul mioritic.

Cu unele cuvinte nu poate fi sinonim. Nu poate fi sinonim cu măcelar. Nu poate fi sinonim cu casap. Asta nu prea a înţeles Buladelul nostru.

Că uneori un cioban poate fi şi măcelar, asta este o altă poveste. Să fii însă măcelar din primăvară până-n toamnă şi de dimineaţa până-n noapte asta chiar că e strigător la cer.

Că orice baci are pe lângă sufleţelul lui şi câte o băciţă, iar e lucru de înţeles. Unii au chiar două. Treaba e că pe băciţele astea nu le plăteşti cu oile din turmă, şi mai ales nu le umfli pe săturate cu pastramă. Pe ele şi pe posesorii lor de drept, ca să facă albeaţă, cât să nu vadă ce şi cum. Dacă vrei să fii păstor, îngrijeşte-te întâi de mioare, şi numai când ele se odihnesc, dai iama la băciţe.

Unii zic că aşa le trebuie mioarelor ăstora bicisnice, şi mă văd obligat să le dau dreptate. Nu pentru că aş crede, că dacă şi-ar fi ales un alt cioban ar fi dus o viaţă mai bună, dar parcă mult prea multul behăit al oilor căţărate pe toate gardurile, vezi doamne pentru a-şi exercita dreptul lor democratic la alegerea ciobanul, i-a nărăvit prea mult pe toţi ciobanii ce s-au perindat pe la stână. Acum au dat de dracu cu Buladelul nostru, că ăsta le jupoaie de zece ori pentru braţul de iarbă cu care le-a momit.

Nici de măgarii de la stână nu prea mi-e ruşine. La cât au răgit vocal sau în scris, la cât l-au lins cu limbile lor păroase, nu-i de mirare că Buladel le trage din când în când câte una la spinare. Aşa preventiv, ca să ştie cine este stăpânul la stână. Acum răgesc la comandă. Răgesc în beneficiul ciobanului, dar răgesc şi în beneficiul oricărei băciţe care vine cu recomandare scrisă de la Buladel. Mai nou nici nu este nevoie să aducă o recomandare. Ştiu ei ce au de răgit. Nu răgesc, li se taie tainul, iar neamul lor măgăresc a fost obişnuit dintotdeauna cu tainul gras.

Cică se aude că în lunile ce vin o să se coacă oile. Cum? Uite-aşa ca perele. Iar după ce s-or coace, ce le rămâne de făcut? Simplu: o să-şi dea drumul de la înălţime. Aşa, ca să fie spectacol. Să se bucure şi Buladel, săracul. Până mai ieri auzeam doar din când în când câte o mioară exersând zborul planat. De-acum o să vedem cu miile, de va trebui să te uiţi în sus, ca nu cumva să-ţi pice o oaie în cap. Să fie fericiţi şi oligofrenii cu care s-a înhăitat, spre veşnic fericirea a oilor.

Nu degeaba se spune despre oameni că se comportă ca oile. Unii ca măgarii, dar ăştia sunt din ăia cu obrazul subţire. Din ăia care respiră greu, de câte ori articulează câte o frază cu aerul de erudiţi. Din cauza seului care s-a adunat în jurul gâtului.