Ce-ar fi?

ElZap

Ce-ar fi dacă de mâine...
... mărul lui Newton ar cădea de jos în sus,
... dacă Arhimede ar fi împins de sus în jos, cu o forţă determinată de regulile hazardului,
... teorema lui Pitagora ar fi valabilă pentru toate triunghiurile, cu excepţia celor dreptunghice,
... într-un cuvânt, dacă lumea s-ar întoarce cu susul în jos?

Puteţi fi siguri că ar fi exact la fel ca azi, însă ceva mai bine ca mâine.

Mă uit la un dialog, al Maestrului Ion Lucian, la un post de televiziune.



Dialog să fie? Un fel de a spune.



Uitaţi-vă la privirea intelocutoarei, trimsă spre a fi purtătoarea de cuvânt a premierului. A premierului care stă moţ, în fruntea unui guvern din care face parte Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga. Nu vi se pare că privirea asta poartă în ea un profund dipreţ? Dispreţul faţă de îndrăzneala unui om de a cere ceea ce este normal să primească. Aici, aiurea, azi, ieri şi mâine.

Dispreţul omului cocoţat acolo unde nu-i este locul.
Dispreţul individului care îşi închipuie că poziţia pe care o ocupă, absolut din greşeală, îi dă dreptul să îi judece pe alţii, să fie factor de decizie.
O astfel de privire îţi taie pofta de a avea un dialog. Îţi dai seama că susţii o cauză dinainte pierdută.

Mă şi mir, cum de a îndrăznit Maestrul să deranjeze lumea cea bună cu întrebările lui de bun simţ. De la ei nu ai voie să ceri, nici măcar ceea ce ţi se cuvine. Ei îţi iau.

Ce dacă a depus Maestrul bani o viaţă întreagă pentru a avea un bănuţ sub formă de pensie? Banii lui s-au topit, odată cu celelalte. S-au topit odată cu flota, cu Bancorexul, cu ARO, cu Semănătoarea, cu Tractorul, cu Comtimul şi cu atâtea lucruri despre care nimeni nu are voie să întrebe.

Vrea Maestrul bani de pensie? N-are decât să stea cu mâna întinsă la mila noii generaţii.




Pentru decidentul public, contează să asigure bunăstarea cât mai multor români. Şi o asigură. Curge bunăstarea pe gârlă.

Iar dacă mai avem şi lipsuri, asta se datorează faptului că modelul politic este creat pe modelul clientelei politice. Nu este clar dacă acestă clientelă politică a fost creată de Maestrul Lucian, caz în care tot el ar trebui să-l rezolve.

Statul ăsta, Maestre, îţi dă pensia asta - pe care nici nu ştiu dacă o meriţi- , printr-un transfer intergeneraţional.

Aşa stând lucrurile, se vede cât de colo că eşti un fel de duşman al poporului, luând banii de la gura tinerilor, dar mai ales acelora din piaţa muncii private. Piaţa asta, nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i pute. Nici a asfalt, nici a petrol, nici a borduri şi nici a mărfuri de contrabandă.

Ascultând discursul ăsta ipocrit, mă gândesc la soarta sărmanului Hoară.

De ce ne-am mai întrista atunci când ne pleacă marii maeştri? Poate doar pentru că pleacă cu o imensă lehamite în suflet. Cu dezgustul faţă de oamenii pe care-i lasă aici.

Cum ar fi această duduie, scoborâtoare zice-se, dimpreună cu Bogdan Olteanu, direct din stirpea tovarăşei Ghizela Vass

Şi mai speră aceşti sărmani actori, să desluşească o lacrimă în ochii ei reci?

În urma lor nu ne lasă decât cohortele de manelişti, de ţambalagii ai noii epoci, de îmbuibaţi care se sufocă în untura ce le înfăşoară grumazul.

Ţambalagii ca ăştia vor avea grijă ca să acopere rumoarea creată de nemulţumirea acestor nenorociţi de maeştri.