Fericească-l scriitorii...

ElZap

Din când în când, istoria tace. Tace asemenea unui animal feroce, ale cărui fălci au rămas înţepenite în pradă.

O tăcere înspăimântătoare şi abominabilă. E absurd să tulburi în vreun fel tăcerea ei. Ar putea să te sfâşie.

Ghemul ei de gânduri se zbate spasmodic după legi care ne scapă muritorilor de rând. Bestiile urlă o partitură scrisă în grote populate de monştri cu somnul bântuit de spaime.

Tace şi astăzi. De ce am încerca să adăugăm o frază, când EL a spus totul?

"Şi, într-un spaţiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea ? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată ? Şi iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite , şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii noştri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noştri. In ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători , în ce infinire de timp clipa de bucurie — şi toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca şi azi."


"Şi istoria lumii cugetă — deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu."

"Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit."

"Voieşti ca să se-nchine cu toţi l-a tale oase,
Atunci învie-într-înşii pornirea duşmănoasă,
Invidia şi ura botează-le virtuţi,
Numeşte-erou pe-un gâde ca fierul să-i ascuţi,
Pe cel viclean şi neted numeşte-l înţelept,
Nebun zi-i celui nobil şi simplu celui drept,
Din patimi a mulţimii fă scară la mărire
Şi te-or urma cu toţii în vecinică orbire."

"Nu ne mustraţi! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Şi pricepurăm şoapta misterului divin.
Urmaţi în calea voastră mulţimii de absurzi
Şi compuneţi simfonii şi imnuri pentru surzi,
Ascuteţi adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn
Al oamenilor zilei sublimul adevăr
Ce voi spuneţi în pilde, iar noi l-avem din cer."

"Numai cântăreţul orb
Spune-n treacăt cum că asta
E frumoasa fără corp."

"Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;"

"Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:
..."